Acasă Revista presei Noaptea acţionarilor

Noaptea acţionarilor

124
0

(Gazeta Sporturilor)


Alin Buzărin



Ora 02:35. Rednic, după ce tocmai şi-a prelungit contractul, îşi ţine preţioasele acte într-o sacoşă cu însemnele clubului. Mulţumit, se pierde în noapte, alături de Răducioiu şi Lucică Marinescu. Borcea, uşurat, stinge şi el lumina în birou şi pleacă spre casă. Ce ore nebune! Întîi iluzia calificării, după golul lui Cap de Zmeu. Apoi drama neputinţei şi-a eliminării. Tratative cu antrenorul, lămurirea lui Răducioiu să rămînă. Cel puţin pe moment. În fine, printre altele, două achiziţii, Fernandes şi Mateus. Bune sau rele, rămîne de văzut.


Oare cum s-ar fi derulat acele ore, să zicem între opt şi jumătate seara şi două şi jumătate noaptea dacă Dinamo se califica? Probabil în loc de tratative cu Rednic, acţionarii s-ar fi suit în Piaţa Universităţii pe parcul auto din dotare şi ar fi primit, cu tălpile pe tabla valorînd sute de mii de dolari, ovaţiile mulţimii. Apoi, doi cocoşi, trei-patru manelişti şi zeci de şpriţuri ar fi împins noaptea triumfului către zorii zilei de vineri.


În general, după victorii oamenii sînt mult mai ocupaţi decît după înfrîngeri. Mircea Lucescu spune că preţul succesului e invidia, iar al eşecului, singurătatea. De acord cu partea a doua. Prima e discutabilă. Preţul succesului, cel puţin la noi, românii, e relaxarea. Ţineţi minte că acum doi ani, după calificarea în grupele UEFA, Steaua a luat bătaie acasă de la lanterna din Iaşi.


Acţionarii lui Dinamo, cu Borcea în frunte, au ţinut să-l contrazică pe bunicul Mircea, care le-a fost baci pînă la adînci bătrîneţi, cum se spune în cărţile de istorie. Ca să uite de necazuri, s-au făcut că muncesc şi au reuşit în cîteva ceasuri aproape cît într-o iarnă întreagă.


Sigur, nimeni nu garantează că acţiunile din noaptea de joi spre vineri înseamnă tot atîtea succese. Rednic are contract pînă în 2010, dar asta înseamnă doar că nu va mai pleca în vară la Bruges. Dacă lucrurile nu merg, nimeni nu-i garantează veşnicia pe bancă. Apoi, Răducioiu e la fel de capricios la 37 de ani ca la 20. În fine, Fernandez e un jucător francez bun, dar bun pentru Beitar, echipă israeliană de tur preliminar în UEFA. Iar numele lui Mateus, angolezul, spune ceva doar în transcriere fonetică. Scris pe hîrtie, e doar una dintre enigmele Africii Ecuatoriale.


Însă important e că s-a mişcat ceva. Iar faptele înseamnă întotdeauna mai mult decît contemplaţia. Un gest, o acţiune, face mai bine în asemenea momente decît o săptămînă de plînsete neproductive.



“A fost o noapte furtunoasă. L-am prins pe Rednic la înghesuială şi a semnat” — Cristian Borcea






O problemă de diagnostic


Tudor Octavian



La Steaua şi la Dinamo, loturile sînt foarte competitive doar în contracte. Nu-ţi pune singurul diagnosticul – spun medicii – fiindcă situaţia e întotdeauna mai gravă decît crezi tu. Toate diagnosticele puse echipelor Steaua şi Dinamo de către antrenorii şi proprietarii lor, par a se potrivi mai bine altor formaţii de aiurea. În nici un caz celor pe care le-am văzut evoluînd sub aceste nume. Diagnosticele interesînd meciurile cu Benfica şi FC Sevilla. – de dinainte de partidele tur, între tur şi retur, şi la ieşirea din cursă – se referă de fapt la Steaua şi Dinamo de anul trecut. . Mai bine zis, la nişte vremuri cînd îţi puteai baza opiniile şi presupunerile pe ceva. Formaţiile cu care primele două clasate din Liga I încep returul sînt, în mai toate privinţele şi la bază, altcumva decît cele care au încheiat turul. Şi cu totul altele, ca stare de spirit, ca lot valid şi ca motivaţii de toate naturile, decît Steaua şi Dinamo din lunile cînd se aflau pe val. Fără concurenţa impetuosului Ganea, Niculescu şi Dănciulescu nu dovedesc nimic. Dar chiar nimic! Fără soluţiile imprevizibile şi eficiente ale lui Dică, atacul Stelei e o apărare foarte avansată. La Dinamo, unicul jucător care dă mare personalitate postului e Lobonţ. La Steaua, Cernea e ultimul amator dintr-un lot care a jucat la unele meciuri internaţionale cu mult aplomb profesionist.


Partidele cu Benfica şi FC Sevilla, privite cu ochiul unui diagnostician din afară, ne spun că probleme cluburilor nu-s la antrenori, ci la loturi. Despre loturile Stelei şi al lui Dinamo se poate vorbi ca în anecdota aceea de dinainte de 1990, care spunea că s-a terminat recoltatul grîului la Comitetul Central şi la Televiziune, dar încă nu s-a terminat la Radio. Steaua şi Dinamo au loturi competitive în contracte pe statele de plată, în declaraţiile purtătorilor de cuvînt, şi mai ales în transmisiile de radio şi televiziune. în articolele unor simpatizanţi şi mai ales în transmisiile de radio şi televiziune. În teren -şi în chipul cel mai vădit pe terenurile Europei – loturile sînt pline de nume grele şi de jucători atît de improbabili, încît fluctuaţiile de la meci la meci şi uneori şi de la altă repriză la alta s-ar cuveni sancţionate prin contract.


În fine, o utopie de om care vrea să înţeleagă şi să ajute. Dacă fotbalul românesc ar avea un Parlament şi eu aş fi printre deputaţii îndreptăţiţi să propună legi, aş interzice, fie şi numai pentu un timp, centrările înalte în careul advers. Statisticile meciurilor le ignoră, deşi cele mai multe din mingile, care ar putea fi lucrate cu folos de vîrfuri, zboară aiurea sau devin faze lejere, de antrenament pentru vînjoşii fundaşi ai fotbalului continental. E ciudat cum Rednic şi Olăroiu refuză să vadă un lucru pe care tribunele îl condamnă tot timpul.