(Gazeta Sporturilor)
Cristian Geambaşu
Corectitudinea politică a intrat fără să bată la uşă în casele noastre. Cu bune şi cu rele, ca o nevastă procurată prin peţitoare. Ultima surpriză pusă pe masă de distinsa Politically Corectness, la ore de audienţă maximă, se referă la obligaţia posturilor TV de a respecta un algoritm în privinţa expunerii personajelor politice în programele de ştiri, inclusiv în cele sportive. Reprezentanţii puterii îşi taie 60%, opoziţia, 40%. Alternanţa la guvernare va inversa procentele, dar nu asta e partea tare a poveştii.
Pricepem că domnii aflaţi în fruntea bucatelor, eventual şi a treburilor naţiunii, au nevoie de mai mult timp să ne explice cum îşi dedică dînşii viaţa pe altarul intereselor patriei. Ceilalţi pot fi mai concişi, fiindcă deocamdată nu e rîndul lor. Au fost şi au ajuns baroni, deci nu au pierdut timpul. Extinderea măsurii CNA şi către segmentul ştirilor sportive e comică, dar nu atît de aberantă cum ar părea la o vedere superficială, pentru că mulţi dintre politicienii de ultimă generaţie provin din rîndul oamenilor de fotbal. Mitică de la Ligă, Copos de la ANA, Ştefan de sub Pietricica. Şi, cu voia dumneavoastră, Gigi, nu chiar ultimul pe listă şi, în orice fază a zilei, războinic temperat continental. Pînă una alta, fotbalul propulsează pe scena politică, iar cazul Berlusconi ne arată că sindromul are o anumită universalitate. Oamenii de baschet, cetăţenii de volei şi concitadinii de scrimă nu şi-au ales bine domeniul dacă vor să cucerească electoratul.
Va fi foarte interesant de urmărit cum vor păstra echilibrul 60/40 editorii de ştiri ai televiziunilor. Cum vor slaloma ei prin importanţa subiectelor zilei, astfel încît să nu-l supere nici pe Ralu Filip, nici pe telespectator. Reducînd discuţia la sport, treaba ar fi simplă. Din punct de vedere aritmetic-contabil, ar însemna ca la trei apariţii ale lui Gheorghe Ştefan Pinalti să beneficiem în contrapartidă de două ieşiri la rampă (sau în decor) ale lui Mitică şi Copos. Asculţi noutăţi de la Ceahlăul, o echipă care doreşte salvarea de la retrogradare, în cantitate dublă sau triplă faţă de Rapid, un club cu pretenţii. Dar privind sau ascultîndu-l pe George Copos afli într-adevăr ce se mai întîmplă la Rapid sau la hotelurile din Poiană?
Cu Gigi, George în variantă penegiotică, problema e mai complicată. El nu a trecut doar de pragul electoral în sondaje, a intrat în meniul cotidian. În legenda casnică. Da, aici se pune cenuşă în cap, presa, media în general, televiziunile în particular, poartă o parte din vina popularizării lui George, Gigi, Gheorghe. Totuşi, ei au fost supralicitaţi, nu reinventaţi. Prezenţa lor în vîrful ierarhiei cluburilor nu-i opera ziariştilor. Slabă compensaţie, există şi o altă faţă a poveştii. Prin mediatizare intensivă, uneori vinovată şi interesată, alteori naivă şi inconştientă, personajele respective s-au mai şlefuit. Dacă vedeţi imagini de acum nişte ani cu Gigi care-l caftea pe Malonga, cu Mitică neposesor absolut al prepoziţiei “pe” lîngă pronumele relativ-demonstrativ “care”, cu Cristi Borcea în cam aceleaşi dileme lingvistice, veţi înţelege că dracul nu-i atît de negru. E gris petrol.
O mutare mutantă
Maria Andrieş
Hagi antrenor şi Gică Popescu preşedinte în Ghencea. Ce-ar însemna mutarea asta mutantă, împotriva firii fotbalului?
Ar arăta, o dată în plus, că Gigi nu investeşte de fapt într-un club de fotbal, ci în propria imagine. Că se legitimează prin trecut, prin palmaresul Stelei, prin Generaţia de Aur. Bagă bani în valori sigure, de patrimoniu. N-are curajul, nici intuiţia să mizeze pe valori de perspectivă. Nu-i în stare să producă istorie, el doar o cumpără, făcută de-a gata. N-are simţul proporţiilor prezente sau viitoare.
Înseamnă că lui Gigi îi place să spele rufele murdare în familie, împreună cu verii impresari. La TV, doar le apretează şi le pune pe umeraş. Şi-i mai place să ascundă gunoiul sub covor, dar nu sub orice fel de covor. Sub un covor persan. De genul celor aduse cu macaraua în Casa Poporului.
Înseamnă că Gigi e capabil doar de artificii de calcul, nu de calcule pe termen lung. De data asta, socoteala lui e greşită. Popularitatea lui Becali nu este egală cu suma popularităţii angajaţilor săi. În cazul ăsta, ar fi suficient să angajeze actori de Holywood ca să urce în sondaje.
Ce-ar mai însemna mutarea? Că va fi spectacol la meciurile Stelei. Formulă mai ofensivă decît formula cu cinci atacanţi n-ar putea inventa nici Gigi, cu toţi consilierii la un loc. Hagi trece drept antrenor valoros datorită unui efect de halou, nu în urma rezultatelor de pe banca tehnică. Strălucirea lui ca fotbalist se transferă şi asupra activităţii de tehnician. Gigi speră că se va transfera şi asupra lui, în calitate de patron. Probabil. Dar asta e o iluzie optică, iar lupta din campionat e o realitate.
Rămîne de văzut dacă Becali are mai multă răbdare decît Iancu, dacă ţine la Hagi mai mult decît la Steaua şi la banii lui mai mult decît la popularitate. Cît despre Gică Popescu, e clar că Gigi ţine mai mult la el decît la Fisc, aşa că nu va fi nici o problemă. Vor ingineri fericiţi pînă la adînci tristeţi.
Presiunea pe arbitri
Tudor Octavian
E omeneşte ca, la duşmănie, cavalerii fluierului să răspundă cu duşmănie. De la o vreme, au dispărut înjurăturile, isteriile, scuipatul şi datul la gioale cînd arbitrii intră în teren sau pleacă spre vestiare. Toată lumea face exact ce-a mai făcut, însă verbul e unul european. Se cheamă “pune presiune”. În comentariul tv al partidei Steaua – UTA, formula a fost folosită de mai multe ori. Şi cu temei, fiindcă arbitrii au oficiat sub o presiune psihologică maximă. De ce natură era această presiune, nu mai e cazul să ne întrebăm. E destul să ne imaginăm c-am fi fost noi în locul lor, ca să le înţelegem cumva deciziile. E foarte greu, dacă nu chiar imposibil să rămîi imparţial cînd eşti hărţuit.
Spun şi eu ce a văzut toată ţara, că Steaua a avut două goluri valabile şi că scorul a fost viciat de un trio în negru timorat şi adesea absent la fazele critice. În analiza celei mai confuze , specialiştii noştri au fost de acord că nici “centralul” nu avea cum să vadă dacă mingea a trecut dincolo de linia porţii. Ceea ce e o gogomănie, fiindcă de aia există un arbitru alergător în teren, ca să vadă tot ce nu văd camerele tv şi spectatorii. Totodată sînt obligat să observ că e omeneşte ca la duşmănie arbitrii să răspundă cu duşmănie.
Aici e cheia problemei, la subconştientul arbitrilor. Orice om ţine ranchiună, cînd e bruftuluit, suspectat de fraudă pe nedrept, insultat printre dinţi şi atacat în toate felurile de nişte tribune aţîţate permanent, înaintea meciului şi pe parcursul său, de nişte galerii în delir. Noi spunem că toate astea ţin de meseria de arbitru. Probabil că da, însă subconştientul nu poate fi nici orientat, nici chemat în faţa comisiilor de disciplină. Să convenim că aşa cum există arbitri care îşi manifestă simpatia pentru unele formaţii fluierînd părtinitor, la fel există şi arbitri care nu uită şi nu iartă. Acum, cînd Steaua e vulnerabilă, arbitrii care au îndurat iritarea oficialilor ei din vremea cînd echipa era pe val, i-o plătesc. Ştie tot omul că atunci cînd şeful e la pămînt, e atacat în haită. Iar cei mai răi sînt prea plecaţii de ieri.
Spre deosebire de judecătorii din tribunale, arbitrii au posibilitatea să umble legaţi la mîini azi, dar să le dea aceloraşi împricinaţi pedepse duble mîine. Arbitrii pot acorda un penalty contra naturii pentru un motiv de anul trecut sau de acum cinci ani. Tot ce-i valabil în relaţiile dintre oameni în afara stadioanelor, rămîne valabil, în ciuda regulamentelor fotbalului, şi în teren. Ce, parcă fotbaliştii nu achită şi ei, exprimîndu-se violent cu talpa, poliţe vechi?
Există şi arbitri care reuşesc să-şi controleze dorinţa latentă de răzbunare. În situaţia la care ne referim, e posibil însă ca Gheorghe, fiul, să fi resimţit acut presiunea pusă de cluburi pe Gheorghe, tatăl lui şi al arbitrilor, şi să fi fluierat în reparaţie. Multe putem să le pretindem arbitrilor, dar nu şi să uite ai cui copii sînt.






































