Un prinţ din Lisboa-ndrăgind vânătoarea, prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea, cânta dintr-un flaut de os şi zicea: —Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse dulăul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse si laba si blana. Si ochiul sticlos… —Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, dulăul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul ce zboară, ori vulpile roşii. Ori iepurii mici, ori mieii sfioşi, …Dar prinţul trecând zâmbitor înainte, privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi, el dădea buruiana-ntr-o parte: —Priviţi, cum se-nvârte făcându-ne semn, dulăul semeţ si roşcat ca o fiara, cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!… – Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se:—Taci…Şi apa sclipea ca un colţ sângerând, roşcat si semeţ. Sub ulmi , el zorea risipite alaiuri: —Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, dulăul cel roşu cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!… —Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: —Taci… Şi iarba sclipea ca un colţ de fiara roşcata. Sub brazi, el striga îndemnându-i spre creste: —Priviţi unde-şi află odihnă şi loc, dulăul cel roşu cu colţi de argint din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!… – Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspundea întorcându-se: —Taci… Şi luna sclipea, ca un colţ ascuţit, de câine roşcat si semeţ. Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un dulău uriaş, şi cu colţii, îl trase năprasnic prin colbul roşcat:—Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea dulăului meu? Ce pasăre neagră, ce vultur stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?…—Stăpâne, e fiara roşcata cu colţi ca argintul, chiar ea te-a cuprins mârâind sub copaci. Ascultă cum striga hăitaşii, gonind-o… Dar el răspunse-ntorcându-se: —Taci… —Mai bine ia cornul si sună întruna. Să suni până cade din creste trufaşa Victoria. Să suni către cerul senin…Atunci asfinţi după creştete luna. Un vultur căzu din senin. Şi cornul sună… Insă foarte puţin. ————————————–Asa ar fi trebuit sa scriem noi dinamovistii daca am fi jucat fotbalul dorit si visat de fani. Din pacate jocul cu Benfica a arata chipul slut si hidos al unei echipe Dinamo construite dupa chipul unei conduceri cu dese iesiri demagogice in decor si dupa asemanarea unui antrenor care paseaza fricos. Rednic inca nu e convins pe deplin ca fotbalul e un joc pentru profesionisti determinati si puternici. Pacat! E modul subversiv de a pierde timpul si banii unor indivizi ce cred ca fac totul atunci cind, de fapt, fac atit de putin.Pamfletul după “Mistreţul cu colţi de argint” de Ştefan Augustin-Doinaş, (Omul cu compasul, 1966) îl pregătisem pentru marea sărbătoare ce urma sa se-ncingă după meciul cu Benfica, la Bucureşti. Numai ca D-zeu a vrut sa fie altfel…E semn divin ca mai avem destul de muncit cu modestie si chiar cu umilinţa unei marionete perfecte, pînă la victoria adevarata. A vorbi, ca roman, de fotbalul romanesc in aceste momente, e un semn de ticăloasa aderenţă la tragic-comicul romanesc Me-Mee-scian. Trăim încă voluptatea echivocului si in fotbal ca si in viata noastră cea de toate zilele. GSP-ul – spre exemplu – prezintă astăzi in rubrica dedicata meciului Stelei de la Sevilla, total abject, fanfaron si fără nici cea mai mica legătura cu subiectul, un set de poze cu victoria Stelei in fata lui Dinamo, la handbal (!!?). Iată cum si spiritul cel mai înzestrat si mai exersat, sfîrşeşte – daca e prost plasat – prin a nu avea nimic de spus: e subtil in accidental si stupid si enervant in părţile lui esenţiale. Cele ce tin mai mult de turmă si mai putin de haita. Sa ne mai miram atunci ca Vulturul lusitan a cistigat total lupta cu cainii rosii in Groapa? E evident ca Victoria s-a pregatit dansind cu lupii. Iar noi cu mieii din Pipera. Culmea e ca pina si Leverkusen merge mai departe…







































Cu textele tele, Aurele, si tristetile sint parca mai dulci! Acum iti zic si eu: esti suparat Aurele, cum sa nu fii! Voi scrie si eu ceva pe marginea meciului din seara asta, dar acum am nevoie sa ma adun, ca de somn voi avea parte, sigur, miine, la serviciu! Asa mi se intimpla dupa puseele de dinamovism pe care le traiesc de atitia ani…&br;Oricum, baietii au vrut si au facut tot ce se putea face, fireste, cu mici exceptii pe ici pe colo in partile esentiale ale unei calificari care s-a jucat, finalmente, in 45 de minute pe terenul propriu si s-a incheiat asa cum s-a incheiat. Atit s-a putut acum. Poate la anul va fi mai bine. Voi imbatrini sperind. Ramin, insa, la parerea exprimata dupa jocul de pe "Da Luz", dar si in alte ocazii, ca avem inoculat in gena existentei noastra fotbalistica (si nu numai!) complexul ancestral al inferioritatii fata de cotropitori. Ei bine, o spun acum raspicat: (continui mai jos).
(Erata: …existentei noastre fotbalistice).&br;Continui, dar: Schimbarea acestei mentalitati paguboase, regresive, este necesara ca aerul si neintirziat, dar ea trebuie inceputa de la intreg corpul romanesc de ANTRENORI. Cum "nu mai inveti cal batrin in buiestru", primii vizati cu reconstructia, reformarea, profilului mental trebuie sa fie tinerii care aspira la aceasta meserie. &br;Hai, noapte buna si sa ne odihnim degraba, ca meciul cu… Jiul bate la usa!:roll:
Sa fie cum spui tu Nicule!&br;&br;Sa-i dam lui Mircea creditul necesar! El e poate cel mai putin vinovat. Da! Atit putem acum…&br;&br;Dar cu cit ne cunoastem mai bine cu totii cu atit ne dam seama ca avem dreptul la vise cit mai indraznete. Sa ne incarcam cu rabdare si mult curaj… &br;&br;Va veni, cu certitudine, si ziua noastra!
Sunt si eu trist ca nu ne-am calificat. Dupa golul lui Catalin Munteanu, chiar ma gandeam cum as defila pe strada strigand din toata inima: "Faceti loc vin cainii rosii".&br;Cred ca nu numai noi, ci echipele romanesti in general au probleme la faze fixe, in special la cornere. &br;De data asta nu cred ca l-as acuza pe Rednic de joc fricos. Parerea mea e ca jucatorii nostri (poate in afara de Lobont) au avut emotii mari, poate din cauza lipsei unor meciuri internationale la nivel inalt.&br;Radu Stefan si Moti au muncit mult si sunt de viitor. Mi-a placut si Balace care s-a zbatut mult, chiar daca fara folos pe tabela.&br;Cel mai bun om al nostru a fost cred ca tot Lobont, urmat de Pulhac – cu o pasa "geniala" la primul gol; a-propos de asta cred ca se putea abtine comentatorul in a face mentiunea: "nu credeam ca Pulhac poate da asa o pasa".&br;In final, atat putem. Si pacat ca nici noi nici Steaua nu am adus nici macar un punct in primavara europeana. Dar am castigat totusi experienta cu granzi.
Comments are closed.