Acasă Opinii Revenim la… oile noastre

Revenim la… oile noastre

193
4

În ziua cînd ciobăneştii carpatini ai lui “Ştefan cel Mare” au coborît din cer la Lisabona, pămîntul lusitan s-a cutremurat. Vulturii atlantici au ţipat a spaimă, s-au rotit miraţi, o vreme, deasupra “Luminii”, revenind pe braţul semeţiei medievale, maiestuos şi implacabil ca o zvîcnire de halebardă, chiar la potou. Ciobăneştii carpatini au plecat în ţara lor aşa cum veniseră. Ei pot speria oile, pe vulturi încă nu.În ziua cînd vulturii atlantici au coborît din cer în “Groapa” din Cetatea lui Bucur, iarna s-a cutremurat peste Ţara lui Ştefan cel Mare. Ciobăneştii săi carpatini au zvîcnit curajoşi, o juma’ de vreme, rînjindu-şi colţii în puterea nopţii amăgitoare, dar cei vulturi de peste mări şi ţări, veniţi să cotropească la cîini acasă, le-au luat repede seama, cu două lovituri de clonţ de hanger. Au plecat degrabă, parcă să scape de tăişul iernii, în ţinuturile lor îndepărtate şi calde. Au plecat aşa cum veniseră. Semeţi şi puternici. Pe ei îi pot speria colţii iernii. Ai ciobăneştilor carpatini încă nu.Oricum, băieţii au vrut şi au făcut tot ce puteau face, cu mici excepţii fireşte, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale ale unei calificări care s-a jucat, finalmente, în 45 de minute pe terenul nostru şi s-a încheiat aşa cum s-a încheiat. Atît s-a putut acum. Cel mai bun jucător al nostru a fost… publicul. Dacă avem o echipă doar de Cupa UEFA, cu certitudine echipa are o galerie de Liga Campionilor. Bravo, băieţi! Frumoşi, puternici şi civilizaţi. În seara asta voi aţi fost mîndria noastră. Echipa? Mde, echipa mai bună ca la Lisabona, o repriză. Şi mai cu ochii în lacrimi după joc (Cl. Niculescu). Aşadar, indiferenţa a fost ucisă. Iată cîştigul! Poate la anul va fi mai bine. Voi îmbătrîni sperînd. Dar, şi voi! Rămîn, însă, la părerea exprimată după jocul de pe “Da Luz”, precum şi în alte ocazii, anume că avem inoculat în gena existenţei noastre fotbalistice (şi nu numai!) complexul ancestral al inferiorităţii faţă de cotropitori. Ei bine, o spun acum răspicat: schimbarea acestei mentalităţi păguboase, regresive, este necesară ca aerul şi neîntîrziat şi trebuie operată, ÎN PRIMUL RÎND, la ANTRENORI. Cum, însă, “nu mai înveţi cal bătrîn în buiestru”, primii vizaţi cu reformarea profilului mental şi a educaţiei atitudinale trebuie să fie tinerii care aspiră la această meserie sau care au îmbrăţişat-o deja. Şi, să fiu bine înţeles, printre aceşti tineri îl percep (la vîrsta lui, vreau să spun) şi pe Mircea Rednic. Cu alte cuvinte, eu pledez aici nu pentru schimbarea şi înlocuirea fără discernămînt a unor antrenori cu alţii mai tineri sau cu antrenori din străinătate, ca premisă alternativă – interesantă, dar, oricum, cu nimic mai sigură într-o perspectivă de timp rezonabilă – a performanţei sportive cu valoare europeană, ci pledez pentru schimbarea prin reformare a mentalităţii, dintr-una de competitor outsider, într-una de învingător. A unui învingător înnăscut, prin atitudinea, faţă de oricare adversar, pe care ţi-o dă forţa mentală obţinută prin exerciţiul zilnic de educaţie volitivă şi prin conştientizarea valorii sportive individuale şi de grup de care dispui. Eu cred că şcolile europene de antrenori şi ucenicia pe lîngă antrenorii marilor cluburi din Europa, este principala şansă a fotbalului nostru de a dispune în viitor de antrenori şi, pe cale de consecinţă, de fotbalişti cu mentalitate de învingători, conştienţi de reala valoare a identităţii lor sportive şi naţionale.În acest sens, fără a-l considera pe Rednic antrenor de neînlocuit, salut prelungirea contractului său cu Dinamo pe încă 2 ani şi jumătate. Rezultatele sportive obţinute pînă acum de echipă, atît pe intern cît şi în competiţia europeană, justifică măsura. Aş zice că şi rezultatele care nu s-au obţinut şi se puteau obţine o justifică. Cu certitudine, sînt cele mai bune rezultate din 1990 încoace, aşa vom putea spune la vară, dacă Dinamo va reuşi cîştigarea titlului de campioană a României, după cum ne dă dreptul să sperăm poziţia pe care o avem acum în clasament. Or aici, meritul lui Rednic, pe lîngă cel al jucătorilor, este incontestabil. Din toate aceste motive, continuitatea antrenorului Mircea Rednic în munca pe care a început-o la Dinamo este pe deplin necesară şi poate fi cheia performanţelor sportive cu valoare europeană pe care ni le dorim. Îmi permit să-i recomand antrenorului să-şi asume mai ferm mentalitatea învingătorului, să refuze blazarea în joc şi antrenamente, să promoveze entuziasmul şi fantezia tactică, să-i facă adversarului “muzica” adică, să nu facă şi să nu tolereze nimănui rabatul de la efort, tupeu şi disciplina de onoare, conştient acceptată, să nu inoculeze echipei teama de a primi gol – o teamă care inhibă gîndirea pozitivă şi ofensivă, specifică învingătorului, cauzînd prăbuşirea ireversibilă în situaţia în care, prin forţa împrejurărilor, inevitabilul se produce şi “obiectivul” este ratat. Dorinţa şi ambiţia învingătorului în fotbal nu se limitează şi nu se pot limita la a nu primi gol, căci pe teren nici o echipă nu joacă singură, ci, întotdeauna, scopul său este acela de a înscrie mai multe goluri decît adversarul, măcar atîtea cîte îi sînt necesare pentru cîştigarea mizei puse în joc, dacă nu atîtea cîte revendică deplinătatea spectacolului sportiv. Pe de altă parte, Rednic să continue reconstrucţia începută în vară, să verifice dacă redistribuirea unor jucători pe posturi, pe cît posibil şi în raport cu dorinţa sau acceptul lor, nu ar spori dinamica şi eficacitatea echipei, dar şi să explice fiecărui domn fotbalist că la Dinamo nimeni nu (mai) poate fi nici căpitan nici senator de drept. Lemnaru et co., tinerii adică, pot avea în această primăvară suficiente motive, mai ales din perspectiva situaţiei în clasament, să primească şansa unor meciuri ca titulari. Mă gîndesc dacă o jumătate de echipă, de la mijloc în sus, alcătuită din juveţii struniţi în neastîmpărul şi îndrăzneala vîrstei lor pe banca de rezerve sau pe la echipa a doua, nu ar “demola” Ghencea dacă le-am da drumul pe teren să-şi facă de cap după pofta inimii. Şi, uite aşa, pentru că tot veni vorba de Ghencea, înţelegînd noi, cîinii, că semeţia “vulturilor” nu ne e încă posibilă, revenim la… oile noastre!

4 COMENTARII

  1. Nicule, fara suparare da' la cat de lung e articolul, nu cred ca are cineva rabdare sa-l citeasca tot. Si ce treaba avea Bucur cu Stefan cel Mare?

  2. @caineroshu&br;&br;Intr-adevar, e lung, iar in ziua de azi putini mai au rabdare sa citeasca. Un text, ca o carte nici atit… Cine are rabdare, are, cine nu sa si-l scoata pe imprimanta si sa-l citeasca la toaleta, ca si asa acolo e un timp mort din viata noastra! Cui nu-i place de nici un fel, sa treaca pe alt post, ca are de unde alege.&br;Cit despre Bucur, saracul, el n-avea cum sa aiba vreo treaba cu Stefan, ca pe vremea voievodului ciobanul intemeietor era oale si ulcele de secole. Aici e vorba de Cetatea lui, iar in privinta asta Stefan, daca nu stiai, a avut multa treaba pe aici, ca avea interes. Dar eu, nu faceam in text decit o asociere aluziva in jurul simbolisticii voievodale ce aureoleaza clubul "ciobanestilor mioritici". O asociere aluziva poate nereusita, precum constat…&br;Merci de comentariu! 💡

  3. ei bine am avut rabdare sa-l citesc…&br;&br;inceputul este de milioane, imi place cum te-ai "jucat" in text cu cele 3 vietuitoare: caini, vulturi…si :mee: &br;&br;Total de acord ca totul incepe de la mentalitate…sa speram ca incet incet invatam.&br;:haita:

Comments are closed.