Acasă Revista presei Un simbolic omagiu

Un simbolic omagiu

118
0

(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)


Foto-ghicitoare: al cui simbol este Giovanni Becali? Acum un an, se pare că era simbolul Rapidului şi executa un dans tematic cu steagul vişiniu în Giuleşti. “Mi-aş fi dorit ca Rapid să rămînă în afara Europei”, a declarat fostul impresar, după instalarea la Dinamo. Ce simbolizează asta? Că Giovanni a fost un preşedinte simbolic în Grant? Sau că de la brîu în jos simbolizează ceva, iar de la brîu în sus – altceva?
Simbol de simbol– Cristian GeambaşuIoan Becali a spus despre Florentin Petre că nu este un simbol pentru Dinamo fiindcă un simbol nu cere mărire de salariu. De aceea ar fi bine să lămurim ce este acela un simbol şi ce vrea el. Deşi ar fi normal să nu vrea nimic. Aşadar:- Simbolul duce o viaţă de privaţiuni. Mănîncă puţin şi dietetic, eventual produce clorofilă, bea apă de la robinet, se culcă pe-nserat, se scoală în zori. Iubeşte animalele, iar timpul liber şi-l ocupă cu acte filantropice.- Simbolul nu este interesat de partea materială a vieţii, deci poate evolua în virtutea unui contract unde merele să ia locul banilor. Se va verifica astfel zicala “Ce-a luat pe mere a dat pe pere”.
– Simbolul nu se accidentează, nu pescuieşte, nu se electrocutează, nu se îmbolnăveşte de hepatită. El aleargă pe banda dreaptă 20 de ani, apoi iese la pensie să-şi mănînce merele.- Simbolul nu este niciodată ieşit din formă, el performează. Dacă o vreme nu o mai face, înseamnă că a fost un fals şi va fi degradat la rangul de fotbalist capricios.Am zugrăvit profilul unui sfînt în tricou de fotbalist? Nu, o aberaţie a lui Don Giovanni.
Cu cît plătim un simbol?– Andrei NiculescuE limpede, Ioan Becali a greşit exagerînd în duritatea declaraţiilor. Florentin Petre e unul din simbolurile lui Dinamo, fie şi pentru cei 17 ani, cu bune şi rele, petrecuţi prin parcul din Ştefan cel Mare, şi trebuia tratat cu mai multă blîndeţe. Şi înţelegere. Şi inteligenţă. Care ar fi însemnat o rezonabilă propunere de prelungire a contractului. Pe de altă parte, şi Florentin Petre ar trebui să înţeleagă că a fi simbol nu garantează nimic în iarbă. Una e să vrei, alta e să poţi. La 30 de ani, Petre nu mai e cel din 2000, cînd prindea lotul României la Europene. O uşoară înmuiere din partea sa n-ar strica. Stilul “nu vă atingeţi de banii mei, eu sînt simbolul echipei!” chiar nu-i o soluţie. Totuşi nu poţi cere, în fotbalul de azi, să fii plătit la final de carieră ca la mijlocul ei. Mai ales că nimeni nu s-a atins de banii lui în lunga perioadă cît a stat pe tuşă. Cît a fost el de simbol, şi urmaş de simbol, la AC Milan, Paolo Maldini tot a acceptat o reducere a contractului său. Fernando Hierro s-a ţinut băţos la Real Madrid şi a fost zburat fără remuşcări. Guardiola a fost obligat să plece de la Barcelona cînd anii i-au coborît în genunchi şi i-au muiat alergarea.Trăim în capitalism, deja nu mai e loc de sentimente. Dacă la mijloc nu sînt alte interese meschine, cei doi ar trebui să se-ntîlnească şi să trateze. Şi să lase, fiecare, de la el. Becali ca să nu-şi urce mai tare-n cap galeria, Petre ca să arate că sufletul lui Dinamo nu e condiţionat de numărul zerourilor din contract.
Becali: povara numelui, peste un răspuns sincer
– Adrian Cioroianu

În fiecare discuţie – oricare dintre noi ar purta-o – mai apar momente de lîncezeală, cînd tragi de vorbe ca şi cum ai aştepta exact acel cuvînt ce va salva, printr-un declic, situaţia; după cum apar şi momente de cotitură aproape dramatice, în care o idee, o conexiune, un nume etc. aruncă restul discuţiei pe un cu totul alt făgaş. Ca să forţez o comparaţie, voi spune că aşa se întîmplă şi în meciurile tari, în care vezi cum echipele merg de la egal la egal spre un final pe care par a-l aştepta calme împreună; şi dintr-odată, nu se ştie de unde, se întîmplă ceva, o schimbare de jucători, o pasă, o fentă, un corner, un călcîi sau un voleu, ceva care dă totul peste cap, meciul se încinge iar, secundele ard, iarba frige, inimile sar din coaste.La fel se întîmplă şi în interviuri; doi oameni care se cunosc aproximativ, care se simpatizează sau nu, dau fiecare de la el o oră – unul pentru a-şi face meseria, altul pentru a-şi face imagine – şi acceptă să stea faţă în faţă, întrebînd sau răspunzînd, bătînd aerul cu mîinile şi sperînd laolaltă: unul că-l va încuia pe celălalt cu o întrebare secretă, altul că va putea răspunde convingător la orice. Cel mai important detaliu într-un interviu este dacă cei doi – întrebatul şi întrebătorul – îşi pot susţine reciproc privirile; care pleacă primul ochii sau cel care scanează pereţii înseamnă, de regulă, că are ceva de ascuns.

Evident, toate aceste fraze de mai sus sînt pură teorie. Ca şi dvs., eu habar n-am cum au stat lucrurile în biroul preşedintelui de la Dinamo (unde gazetarul Andrei Niculescu şi Ioan Becali au lucrat împreună la interviul apărut ieri în Gazetă); nu ştiu cine l-a dominat pe cine şi care a plecat primul ochii.

Nu tu, ci doar unul ca tine.

Dar, din toată acea discuţie, dintre toate întrebările şi toate răspunsurile, cea mai simpatică mie mi s-a părut interpelarea unei terţe persoane, necunoscute de vreunul dintre cei doi, o voce fără chip apărută tam-nisam în peisaj. Aşadar, cei doi stăteau de vorbă, reportofonul imprima, ziaristul mai nota ceva cu pixul pe hîrtie, Giovanni B. mai trăgea din ţigaretă, cînd deodată sună telefonul. Becali răspunde. Nelămurit, zice: “Cine sînteţi, doamnă? (…) Aşa, şi pe cine căutaţi? Cum indiferent, doamnă, pe cine căutaţi?”. Apoi dă telefonul pe speaker şi de acolo se aude o voce de femeie întrebînd: “Nu sînteţi Gigi Becali?”. Giovanni B. răspunde, firesc, “Nu sînt Gigi Becali, doamnă, aţi greşit!”.

Apariţia inoportună a acestei femei (foarte probabil una aflată în nevoie, poate dorind să ceară un ajutor) care printr-un lanţ al slăbiciunilor făcuse rost de un număr de telefon şi căuta “indiferent pe care Becali” mi se pare cu totul sugestivă pentru istoria recentă a celei mai celebre familii din fotbal-biznisul autohton. Metaforic spus, aceea femeie era poate chiar naţia română, camuflată pentru moment în spatele unui nume ca oricare. În întrebarea ei erau strînse nopţi insomniace de privit în televizoare, la ore mici, interviuri în care “vreunul dintre Becali” apare, mai calm sau mai nervos, ca model de succes; în întrebarea ei se întrevedeau casele construite pentru sinistraţi, scandaluri despre datorii şi transferuri, bisericile dăruite, Maybach-ul şi Rolls-ul, familii care se respectă şi case imense ce mai apar prin reportajele mondene.

Sînt convins că Giovanni Becali a priceput, fie şi din acest exemplu mărunt, ce înseamnă povara numelui. În anumite condiţii, a purta un nume – la a cărui promovare ai contribuit tu însuţi – devine o mare responsabilitate.

Pentru că, iată, se mai întîmplă ca o voce anonimă, cînd te-aştepţi mai puţin, să ceară şi să aştepte NU DE LA TINE, CI DE LA UNUL CA TINE o salvare – oricare ar fi ea – şi, atunci, dacă eşti sincer, îi vei spune, simplu, “Aţi greşit, doamnă!”.

Pleşanizarea
– Adrian Georgescu
Fotbalul românesc este un fel de Miss Azilul de Bătrîni, care refuză invitaţiile la dans ale octogenarilor, aşteptînd propunerile celor de 70 de ani. Florentin Petre nu mai are loc la Dinamo, Ilyeş pleacă acolo nici unde nici Forţa de Pace nu a ajuns, Viorel Moldovan a încremenit undeva între Timişoara şi Bucureşti.Unde sînt însă tinerii, cei care trebuia să vină din urmă? Ori la căpşuni în Spania, ori au ajuns sufletul discotecilor rurale. Cluburile plimbă astăzi sărăcia între ele şi vînează ghanezi. De vreo doi ani, miza principală a transferurilor interne este Pleşan – exact, tipul cu golul contra Germaniei! -, care nu joacă nimic.Cum va fi peste 10 ani? Exact la fel. Cluburile mari se vor certa pe Pleşan, atunci în vîrstă de 33 de ani, care, la apusul extraordinarei sale cariere, va fi însă tentat să accepte generoasa ofertă venită din Mali.
Cei patru transferaţi, vor fi doi: Pleşan
Deşi se delimitează public de metodele băieţilor cu ochi albaştri de la Dinamo, Giovanni şi acoliţii le pun creator în practică. S-a vorbit insistent în ultima vreme că din Ştefan cel Mare vor pleca spre Timişoara nu mai puţin de 4 jucători, cu trimitere directă la Pleşan, Moţi, Vl. Munteanu şi Dănciulescu. Să nu vă mire dacă la începutul sezonului de primăvară maestrul Esteban va rămîne doar fără Pleşan, eventual încă unul dintre cei amintiţi. Astfel, toată lumea va răsufla uşurată. Suporterii fiindcă se putea mai rău, acţionarii pentru că şi-au mai băgat nişte bani în buzunar.