(articole preluate din ProSPORT)
-Daniel NAZARE
L-a compromis pe Gică Popescu în lupta pentru preşedinţia FRF, l-a ţinut pe Adrian Mutu în braţe doar cât a fost cazul, s-a folosit de Mircea Sandu cât a trebuit, s-a băgat la Rapid şi a dat chix cauzându-i un deficit de imagine şi lui Dan Petrescu, la Dinamo e pe cale să-şi rupă gâtul dacă va continua în aceeaşi manieră. Ce mai are de făcut?Nu este exclus ca mâine să ordone ca Discobolul să fie dărâmat de lângă arena din Şoseaua Ştefan cel Mare pe motiv că solicită să fie îngrijit. Bineînţeles, cu bani. Dar oricum costă mai puţin ca Florentin Petre, aşa că ar putea fi dus la topit. Ce-i ăla un simbol în viziunea marelui conducător Giovani? N-avem nevoie de modele, aşa cum n-avem nevoie de Lucescu, de Dumitrache, de fostele glorii. Esteban Vigo e cel mai bun chiar dacă e cel mai slab antrenor din istoria lui Dinamo. Statistica poate fi o mărturie elocventă. Dar dacă aşa vrea nea Nelu Becali, vorba lui Răducioiu, ce mai contează părerea altora?Şi Cornel Dinu e o soluţie de avarie… “Preşedintele dinamovist are senzaţia că este frumos, deştept, un om corect şi parolist. În realitate, nu e nimic”Procurorul a fost făcut praf de Giovani acum câţiva ani că nu-şi notează nimic pe carneţele aşa cum fac marii antrenori din lume. Atunci era un incompetent. Acum stau la aceeaşi masă şi se complimentează. Va veni vremea când se vor lua de gât şi, mai mult, se vor lua şi la bătaie. Atunci nasul strâns lui Badea va deveni trabucul lui Mister. Nu mai e mult. Mai e puţin.La Dinamo este exact situaţia care se întâmpla la Steaua acum vreo patru ani. Intrigi, lupte de culise, ţipete, bădărănii şi multă minciună. Gigi urla la toată lumea, acum Giovani preia acelaşi vocabular. Toţi sunt proşti, ei au dreptate. Spre deosebire de fostul impresar, latifundiarul din Pipera e sincer până la extrem. Ceea ce fostul impresar nu e deloc. Nici măcar un cuvânt. Dacă un bişniţar a ajuns preşedinte la Dinamo, ce ne mai mirăm că ne minte în faţă? Aţi văzut vreun bişniţar în lumea asta să spună adevărul?
Întoarcerea lui Adi
– Ion CUPEN
S-o fi banalizat povestea cu Pasărea Phoenix reînviind din propria-i cenuşă, dar tâlcul ei e veşnic. Adi Mutu îl ilustrează perfect şi, biciuind fantezia, într-un bal mascat al proaspătului început de an el ar fi trebuit să se costumeze în penajul păsării nemuritoare. Să recunoaştem, puţini au pronosticat în sinea lor revenirea pe culmi a piteşteanului, după criza drogurilor dovedite, anatemizat de cel mai mare antrenor al lumii, antipaticul de geniu numit Mourinho. Dar iată că, mai mult ironizat decât consolat, mai mult hulit decât compătimit, tăvălit şi printr-o viaţă sentimentală despicată şi abia sudată printr-o a doua căsătorie, bombardat şi cu ameninţări financiare severe de către Chelsea, Adi nu s-a lăsat copleşit, înălţându-se pe o verticală gata să spargă plafonul vechii celebrităţi.Câteva faze reuşite în tricoul echipei naţionale şi o trenare elegantă sub culorile lui Juve au anunţat revirimentul. Instinctul votanţilor l-a şi plasat pe prima treaptă în topul jucătorilor români. “Ieşirea din prăpastie e mai anevoioasă decât urcuşul pe culmi”După un Revelion într-un colţ de rai iernatic din Tirol, unde s-a alimentat din butelia sa cu oxigen poreclită Nicu Gheară, el s-a înfăţişat pe gazonul din Palermo. Palermo – Juve, de sâmbătă seară, a parafat renaşterea eroului nostru. Românul, îmbătat de joc, ochios, frumuşel, cu perciunii prelungiţi, vag bărbierit ca orice playboy viril, uşor narcisist, uşor altruist, a scânteiat în două faze terminate cu gol, a recuperat, a servit, s-a retras spre sfârşit într-o expectativă demnă cu sentimentul datoriei împlinite. Demonstraţia reuşise. Lupta cu el însuşi şi cu denigratorii săi fusese câştigată. În coroana lui Juve, Mutu strălucea ca un briliant căruia i se închinau nestemate mai mici botezate Ibrahimovic, Trezeguet, Emerson, Thuram, Vieira. Sentimentele materne fiind universale, parafrazând-o pe Letiţia Bonaparte şi păstrând proporţiile, doamna Rodica Mutu ar trebui să exclame, la rându-i: “Pourvu que ça dure!”, “Numai să dureze!”.
Personajul principal
– Florin CARAMAVROV
Am avut impresia deseori că Adrian Mutu e din alt film printre vedetele lui Juventus. Şi când se ducea să-i îmbrăţişeze pe-alde Trezeguet şi Ibrahimovic, la golurile marcate de aceştia, mi se părea că ceva e fals, că starurile torinezilor îl bagă în seamă pe român doar pentru că e şi el pe-acolo, un personaj secundar într-o capodoperă cu multe premii Oscar. Era un tolerat printre zei. Iar locul lui de titular în echipa lui Juve credeam că e forţat pentru ca Moggi să profite din plin de această “afacere Mutu” vânzându-l pe bani frumoşi după ce n-a dat nici un sfanţ pe el.Scenariul ăsta mi-a fost demontat sâmbătă seară. L-am perceput în sfârşit pe Mutu ca făcând parte din acţiunea filmului, chiar dacă Del Piero se uita superior de pe banca de rezerve, chiar dacă Thuram aproape că nici nu-l băga în seamă. Românul ăsta tupeist dribla cu nonşalanţă, căra mingea atunci când considera că aşa trebuie să facă, recupera în apărare. “Mutu a reuşit să pună în umbră nume celebre ca Trezeguet, Ibrahimovic sau Del Piero”Şi peste toate a înscris două goluri extrem de importante, aducând prin ele victoria lui Juventus şi consolidarea poziţiei de lider a “Bătrânei Doamne”. Din simplu figurant a devenit personajul principal.Mutu pare acum jucătorul complet pe care România nu l-a avut niciodată, nici pe vremea lui Dobrin, nici în perioada “Generaţiei de Aur”. Poate şi de aceea nici un român n-a mai jucat până acum la Juventus Torino, pentru că n-a fost complet.E posibil ca Mutu să fie vândut la vară pentru câteva milioane de dolari, dar cert e faptul că n-a apărut doar meteoric în echipa lui Fabio Capello, iar dacă Juve va câştiga titlul, are şi el părticica lui de contribuţie. Dacă nu va cădea iarăşi în patima vreunui viciu, “Briliantul” poate fi jucătorul determinant al selecţionatei lui Piţurcă în campania de calificare pentru Campionatul European din 2008. Avem mare nevoie de el.
OMU’ BUN
ADRIAN MUTUO dublă la Palermo cu o semnificaţie mai mare decît cele 3 puncte aduse lui Juve. Adrian a început anul în forţă, ca un mare fotbalist pe care-l credeam pierdut în praful barurilor londoneze
OMU’ RÃU
IOAN BECALIOrice ar face ca preşedinte la Dinamo, devine invitat permanent al rubricii. Va fi greu de detronat din poziţia de, pardon, oaie neagră a fiecărei zile






































