(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)
– Cătălin Tolontan
OK, sînt cam tîmpit. Pricep greu. Lămuriţi-mă!
Florentin Petre nu mai poate munci de 150.000 de dolari pe jumătate de campionat, zice Dinamo, aşa încît clubul vrea să-i diminueze salariul din vară. Jucătorul nu acceptă şi vrea să plece.
El are o variantă să se transfere chiar de acum, însă Dinamo se opune. Deşi ar trebui să-i plătească 75.000 de dolari pentru cele trei luni pe care le mai are de stat în Ştefan cel Mare! Dacă antrenorul îl va dori, dacă va juca, dacă va fi în formă, oricum el nu va merita aceşti bani, dovadă că clubul nu-i va… şi de aici intrăm în aceeaşi buclă!
Dinamo ar putea avea o explicaţie: nu dorim să-l lăsăm să joace în ţară, ca să nu-i întărească pe adversarii noştri. Atenţie! Petre are ofertă de la Vaslui. Ceva nu e în regulă. Fie Ioan Becali a schimbat obiectivul echipei sale, fie Porumboiu trage la grupele Champions League! Altfel, cele două echipe nu prea se concurează. Poate doar într-un turneu de consolare al trupelor grabnic eliminate din Cupa României.
Şi atunci? Să fie încăpăţînarea preşedintelui? Să fie tentativa de umilire a unui fotbalist care l-a înfruntat public? Să aibă acţionarii o logică pe care un om obişnuit nu poate să o pătrundă? Tot ce e posibil!
Ştiţi ce final ar fi tare de tot în această telenovelă? Esteban Vigo să vină, să-l vadă pe Petre jucînd şi să-i placă atît de mult încît să-l determine pe Becali să-i mărească salariul. Dar, pentru asta, noul antrenor al lui Dinamo ar trebui să existe.
Valoarea lui Pleşan
– Cătălin Tolontan
Pe vremea cînd era o tînără speranţă şi oltenii visau că va duce Ştiinţa la titlu, Pleşan valora vreo 300.000 de dolari.
După ce a retrogradat cu Universitatea, a crescut la 1,2 milioane.
La capătul unui sezon microscopic petrecut la Dinamo, olteanul are mari şanse să treacă la Timişoara pentru 1,5 milioane!
Pleşan a ajuns precum busturile din parcuri. Te plimbi, citeşti numele şi uiţi imediat. Hugo seamănă cu Slavici, iar Berlioz pare totuna cu doctorul Davila. Nimeni nu mai ştie exact ce a făcut fotbalistul, însă trebuie să fi fost grozav, de vreme ce costă atît de mult!
Probabil că Radu Niculescu suferă de invidie. El parcă mai întorcea soarta unui meci, mai stîrnea cîte un scandal, mai dădea de lucru la paparazzi. Şi tot n-a izbutit o asemenea ascensiune!
Va urma, probabil, un club din străinătate. Apoi, tot repertoriul de autovictimizare. Adaptare dificilă la fusul orar al Turciei. Persecuţiile antrenorului. Mîncarea. În fine, un calvar depăşit cu eroism înainte de întoarcerea, triumfătoare prin dimensiunea ratării, în campionatul intern. Şi de la capăt!
Un singur lucru poate sta în calea carierei lui Pleşan. Ca Hagi să pună biciul pe el, fotbalistul să-şi dea drumul la joc şi să se transforme într-o vedetă adevărată. Vă daţi seama ce i-ar scădea valoarea atunci?!
Miracolul românesc
– Alin Buzărin
La noi, cu cît joci mai slab, valorezi mai mult. Cazul Pleşan e edificator
Real Madrid a dat 5 milioane de dolari pe Cassano, ca să-l pună la slăbit. Dacă fostul atacant al Romei nu era gras, capricios şi complet ieşit din formă, probabil că Florentino Perez ar fi trebuit să plătească vreo 20 de milioane ca să-l aibă.
Timişoara acceptă să dea un milion şi jumătate pe Pleşan, pentru ca Hagi să-l revitalizeze. Aplicînd raţionamentul de mai sus, înseamnă că un Pleşan în vînă, pe val, aşa cum era acum aproape doi ani, ar fi valorat mult mai mult. Cît? Trei milioane? Patru? Cinci?
Mihăiţă a venit în vară de la Craiova pe 1,2 milioane. Un tur întreg n-a prea jucat nimic şi acum ar putea pleca pentru 1,5! În acest moment orice teorie a economiei politice se topeşte ca un fulg. Joci prost şi-ţi creşte preţul. Asta se poate numai într-un sistem de referinţă românesc şi numai în cazul particular în care vînzătorul, Dinamo, e prieten cu cumpărătorul, Timişoara.
Avem de-a face cu un perpetuum mobile al fotbalului, în care se produce energie financiară fără să se consume lucru mecanic fotbalistic. Pleşan a avut o toamnă slabă, departe de zilele în care marca în poarta Germaniei, iar T.R.U. îl numea în această pagină “Kaiser Pleschan”. După 1,2 milioane date Craiovei, Dinamo ar fi trebuit să se declare mulţumită dacă i-ar fi oferit cineva un milion. Dar iată că apare acest corn al abundenţei din vest şi sparge piaţa.
De-aici încolo la ce să ne aşteptăm? La crearea unei plusvalori, ca în economia socialistă centralizată, cînd nu era voie să rosteşti cuvîntul “profit?’ La o criză economică de tipul celei din America anilor ’30, cînd laptele era aruncat pe cîmp ca să nu se ieftinească? Se prea poate. Prietenia dintre vînzători şi cumpărători, darea de mînă a Timişoarei, ar putea plasa România în fruntea ţărilor producătoare de fotbalişti nepreţuiţi. Barcelona va vinde vedete Realului cu 30 de milioane. Mici copii! În ritmul ăsta, miracolul fotbalistico-economic românesc va asista la tranzacţii de superstaruri pe axa Bucureşti-Timişoara la preţuri mult mai mari. Cel mai bine se va da marfa depreciată, pentru care cumpărătorii vor sta la coadă zile în şir. Iar vînzătorii îşi vot freca palmele, fericiţi că există naivii care să le umple buzunarele.
P.S. Ce-o să zică senor Esteban cînd o să audă că e pe cale de a i se vinde unul dintre titularii pe care-i văzuse pe casete? Credeţi c-o să se revolte împotriva conducerii?






































