Tonomatul

(Gazeta Sporturilor)
Maria Andrieş

Speriat probabil că s-a auzit vorbind după meciul din Supercupă, Vasile Turcu s-a simţit dator să dea explicaţii. Explicaţii chiar mai interesante decît ce spusese înainte. “Cît timp bag bani, am voie să vorbesc”. În lumea pe înţelesul lui Turcu, dreptul la cuvînt se plăteşte.
Mă rog, lăsăm la o parte faptul că dreptul la cuvînt în fotbalul nostru se întîlneşte în mod nefericit cu vocaţia polemică. Că declaraţiile şefilor dinamovişti se lasă de obicei şi cu altfel de dezacorduri decît cele dintre subiect şi predicat. Ne facem că nu ştim nici de unele, nici de altele, nici că Turcu nu bagă neapărat banii lui la club. Bagă bani generic vorbind.
Dar ideea asta cu taxarea la vorbă merită studiată. De ce nu? Cînd îi dă ghes vreo părere, Turcu să bage repede o fisă într-un automat de vorbe. O mie de parai vorba, la trei vorbe – discount, la o propoziţie întreagă, o interjecţie bonus. Poate vrea textul gata scris şi ambalat, să-l culeagă din aparat ca pe o sticlă de Cola. Sau poate vrea doar figuri de stil pe tavă. Da, totul e posibil, depinde cîţi bani vrea să bage în aparat.

Pericolul ce-l paşte pe Ando
Andrei Vochin

Echipa nemulţumiţilor lăsaţi pe tuşă trebuie gestionată mai bine chiar decît primul “11″

Scriu aceste rînduri înaintea jocului de la Galaţi dintre Oţelul şi CFR Cluj. Le scriu acum pentru că n-au nici o legătură cu rezultatul acestei partide, ci cu viitorul unui proiect care a început logic, de jos, fără a arde etapele, a continuat cu o investiţie fără precedent în fotbalul românesc, 20 de milioane de euro lot şi infrastructură, şi se pregăteşte să atace următorul obiectiv, unul din primele două locuri.
Scriu aceste rînduri după ce am citit informaţia că pentru meciul de la Galaţi Andone nu a reţinut în lot nu mai puţin de 9 jucători, 5 dintre ei titulari indiscutabili în sezonul trecut (Anca, Surdu, Pedro Oliveira, Manuel Jose şi Galiassi), iar un altul, Amoreirinha, un fotbalist cumpărat pentru un milion de euro. Tehnicianul şi-a subliniat decizia la conferinţa de presă  cu o tuşă groasă de regret. “E pentru prima oară în 14 ani de antrenorat cînd a trebuit să fac aşa ceva. Am tot lotul valid şi a trebuit să renunţ la cei 9 fără să le pot reproşa ceva, tactic sau disciplinar”, a spus Ando. Se spune că pentru un antrenor această variantă ar fi idealul. Să ai de unde alege ar fi motto-ul operei oricărui tehnician. O pîine albă care se transformă, cu fiecare ingredient cumpărat într-un cozonac, apoi într-o prăjitură, pe urmă într-o prăjitură cremoasă, cu frişcă… La un moment dat însă, excesul de dulce produce greaţă sau, mai rău, diabet.
Acum 20 de ani, Steaua cîştiga Cupa Campionilor, iar Dinamo şi Craiova jucau semifinale continentale avînd la dispoziţie loturi de cîte 16 jucători. Sigur că numărul meciurilor era mult mai mic, iar, în consecinţă, posibilitatea suspendărilor sau accidentărilor mai redusă. Astăzi, calendarul mult mai stufos reclamă loturi mai numeroase. Cît de numeroase însă?
Cînd a preluat pe Liverpool, Gerrard Houllier a declarat că va avea de format şi de întreţinut 3 echipe. Cea pe care o va băga pe teren, cea din spatele echipei, alcătuită din preparatori, medici, scouteri, psihologi, dar şi cea mai năbădăioasă: echipa rezervelor. Aceasta din urmă este formată din fotbaliştii mai mereu nemulţumiţi că nu joacă, pe care trebuie să-i ţii mereu în priză, să-i motivezi în perioada de inactivitate. Cînd a venit la Chelsea, Mourinho s-a îngrijit să nu aibă un lot mai mare de 23 de seniori. De aceea a renunţat la fotbalişti cu nume precum Crespo, Melchiot, Gronkjaer, Mutu, Hasselbaink, pe care nu se putea baza din varii motive, dar şi care, avînd o accentuată personalitate, nu s-ar fi împăcat cu statutul de rezervă. CFR Cluj are acum aproape 30 de fotbalişti în lot.
“Botoşii”, cum i-a numit Rednic, lăsaţi pe bancă sau, mai rău, în tribună, pot produce şi cele mai mari probleme, pentru că un grup care zumzăie mereu şi care e format din tipi ce ţin degetele încrucişate la spate pînă prind rîndul la titularizare reprezintă pericolul numărul unu pentru unitatea vestiarului. Cu cît grupul e mai numeros, cu atît poluarea fonică atinge cote mai deranjante. Pentru antrenor, pentru prima echipă şi, în final, pentru obiectivul propus.