Demoni domestici

(Gazeta Sporturilor)

Maria Andrieş

Există o mistică a tragerilor la sorţi, care începe cu pumnii strînşi înainte şi continuă cu explicaţiile ezoterice, rosicruciene şi masonice, de după. A avut Dinamo ghinion? Cînd şansele să-i pice un adversar slab erau foarte mici, cînd numele tari dădeau pe-afară din urnă? Depinde ce se înţelege prin ghinion: să faci insolaţie cînd stai la soare sau să plouă numai în dreptul tău?

Tragerea a confirmat calculul probabilităţilor, iar “cîinii” s-au ales cu un rival redutabil, o echipă italiană, ofensivă pe deasupra, în descrierea lui Bergodi. Lazio foloseşte o reţetă de succes care la Dinamo încă se află în perioada de probe: stabilitatea. Stabilitate la lot, pe banca tehnică şi, de cîţiva ani, stabilitate financiară. Stabilitatea a urcat-o pe Lazio pe locul trei în “il calcio”, cu toată penalizarea dictată după “Moggiopoli”.

Adversarii dinamoviştilor n-au vedete, dar îl au pe “il bomber” Tomasso Rocchi, un atacant de 16 goluri în 36 de meciuri. În rest, tot felul de nume familiare prin vestiar, Simone Inzaghi, albanezul Tare. Ã…Şi portarul Marco Ballotta, o descoperire marca Mircea Lucescu, din perioada cînd antrena la Brescia. Mă rog, “descoperirea” are 43 de ani, dar în traducere italiană asta-nseamnă vreo douăj’ de ani bătuţi pe muche. Cu prospături din astea a luat Milan Liga.

Dar cel mai de temut la formaţia din Roma sînt ultraşii. Pătimaşi, organizaţi, antrenaţi pentru lupte de stradă. Ã…Şi, parte dintre ei, asociaţi cu mişcările de extremă dreaptă, simpatizanţi fascişti. “Irreducibili Lazio” se pot manifesta mai sălbatic chiar decît huliganii englezi. Chiar faţă de propria echipă, dacă nu e pur ariană. Pentru meciul din deplasare, spartanii dinamovişti nu trebuie să se aştepte la infern, ci la ceva mult mai rău. La un circ roman, în toată cruzimea lui fastuoasă.

Tocmai acum, cînd spectrul violenţei pe stadion bîntuie campioana României, Dinamo are prilejul să simtă pe propria piele, altfel decît prin nehotărîri anulate de indecizii, efectele barbariei deghizate cu fular.

Se pare că asta e soarta echipelor noastre, a antrenorilor lor, să-şi confrunte demonii domestici, să-şi pună la bătaie experienţa, să-şi regleze conturile cu destinul. De parcă Hagi trebuie să ia la rînd toţi adversarii slabi, să răzbune barajul cu slovenii. De parcă Grigoraş ar fi jucat în Bulgaria doar pentru că urma să-i iasă în cale Lokomotiv Sofia. Iar Andone a antrenat inexplicabil un an în Cipru, ca să pregătească “dubla” cu Famagusta. Asta e tragerea la sorţi, o chestie aproape mistică. Adică emoţională. Ã…Şi cinică.

Cu bîta-n baltă!

Ovidiu Ioaniţoaia

… consideră că marea problemă a comisiilor din fotbal o constituie lipsa de pricepere a membrilor acestora

E lesne de imaginat de ce FRF şi LPF s-au zbătut să pună mîna pe comisii. Pentru că, dincolo de satisfacerea orgoliilor, autoritatea asupra unor astfel de foruri conferă putere şi influenţă. Unele cu atît mai mari astăzi cu cît, conform noului regulament, Comisia de Disciplină poate acum schimba chiar şi deciziile luate de arbitri. Dacă pare forţat să se modifice la masa verde ce s-a hotărît pe teren, să convenim însă că unde-i lege, nu-i loc şi de tocmeală. Bun ori rău, deşi mai degrabă rău, regulamentul trebuie aplicat în litera şi în spiritul lui. Amînînd o discuţie mai amplă pe această temă, să reamintim că Dumitru Dragomir a cîştigat disputa cu Mircea Sandu. O vreme mutate în subordinea directă a Federaţiei, comisiile s-au reîntors la Liga lui Mitică şi, pentru a recupera timpul irosit cu luptele de culise, au trecut repede la treabă. Surprinzător însă, Comisiei de Disciplină, prezidată de profesorul universitar Robi Urs, i-a fost suficientă o primă şedinţă pentru a da cu bîta-n baltă. Pentru a stîrni nedumeriri şi a provoca polemici. Concret, apreciind just că arbitrul Sebastian Colţescu a exagerat în meciul Steaua-Ceahlăul, ea a şters cartonaşele roşii arătate nemţenilor Vranjkovici şi Rusmir, dar n-a găsit de cuviinţă, chit că era obligată, să procedeze la fel şi cu cel pe care Augustus Constatin i l-a acordat aiurea argeşeanului Costescu în partida dintre Dacia Mioveni şi Rapid! Cu alte cuvinte, CD a folosit cîntare diferite pentru speţe identice, din care motiv s-au şi înmulţit semnele de întrebare legate de corectitudinea sa.

Greu de explicat, eroarea de mai sus ridică încă o dată serioase rezerve cu privire la componenţa comisiilor. Preponderent, ele sînt alcătuite, cea de Disciplină, dar şi de Apel, din jurişti, între care şi profesorul Urs, recomandat de vechi stagii în FRF şi LPF. Că membrii comisiilor provin din rîndul celor ce stăpînesc legile e OK. Nu mai e însă în regulă faptul că, majoritatea avocaţi, aceştia nu se pricep la fotbal şi, străini de fenomen, n-au cum sesiza dacă şi cît a greşit un arbitru. Or fi cunoscînd că se joacă 11 la 11, dar cam atît. A aştepta de la asemenea oameni să separe grîul de neghină e ca şi cum le-ai cere asta unor nevăzători. Profesionişti onorabili, numai că instalaţi în comisii pe bază de prietenii, de interese ori de amîndouă, colegii profesorului Urs şi să vrea, nu pot. Doar că neştiinţa nu scuză pe nimeni.

Errare gogomanum est

TUDOR OCTAVIAN

Să strigăm cu toţii în cor: Ghinguleac, Neghinguleac, tot un drac şi un pitpalac. Ne-am obişnuit să vedem în orice potlogărie bucureşteană o pricină europeană sau mondială secretă şi în cea mai banală laşitate o comandă politică. Arbitrajul e bănuit de nişte presiuni uriaşe, fapt care dă o aureolă nemeritată unor poticneli de caracter sută la sută dîmboviţene. Arbitrajele sunt bănuite de tot felul de dedesubturi vicioase, deşi trebuie să admitem că multe greşeli au cauze comune.

Unii arbitri sunt pur şi simplu proşti. Nu-s cumpăraţi de nimeni, sunt doar disponibili. Ca şi ilegalistul, care se ascundea, deşi nu-l căuta nimeni, un Colţescu face temenele Stelei, deşi nu i-a cerut-o nimeni. Pentru oameni ca Colţescu – scuzaţi cacofonia – începutul campionatului e debutul unui sezon de oferte. El se arată disponibil, arată ce-i în stare, pînă unde e dispus să le dea în cap ambiţioşilor din provincie şi pînă la urmă îl ia cineva din Capitală în seamă.

Există un gen însă de modestie care nu se manifestă în afara graniţelor. In arbitrajul internaţional eşti bun şi foarte bun fără un efort anume. E destul să nu fii părtinitor, e suficient să fii mediocru.. Iată-l spre exemplu pe Ghinguleac, asistentul lui Serea, la meciul de la GalaţI al CFR-ului clujean. I-a anulat aiurea-n tramvai un gol lui Didy, de frică să nu fie 2-0 pentru ardeleni. Nu l-ar fi anulat la 0-0, ca să nu vicieze rezultatul şi s-o ia pe coajă pentru nici un profit, dar a făcut-o la 1-0, deoarece e bucureştean şi gîndeşte în termenii unei corectitudini de găşcar : ardelenii nu trebuie defavorizaţI, dar nici nu-i bine să şi-o ia în cap. Noi ce dracu păzim?! Le ajunge un 1-0!

Ar fi o mare greşeală să facem din aceşti alde Ghinguleac eminenţe ale răului. Sunt doar semianonimii, care ştiu că mai mult decît asistenţi n-or să ajungă niciodată. Ã…Şi atunci se răzbună pe soartă, ridicînd steagul hodoronc tronc, ca să fie măcar huiduit, dacă titlu pe pagina-ntîi n-o să fie în vecii vecilor. Da, dragii mei, unii arbitri sunt atît de frustraţi şi de invidioşi pe centrali, că strică jocul numai să-şi vadă numele scris mare în Gazeta Sporturilor: Ghinguleac o dă-n copac sau Ghinguleac, Neghinguleac, tot un drac şi un pitpalac.

Ediţia aceasta a campionatului va fi una de pomină şi datorită arbitrajelor, dar nu trebuie să ne grăbim. Tîmpeniile din primele etape sunt strict omeneşti. Ce, parcă aşteptam mai mult de la Colţescu şi de la Augustus Constantin? Nu-i frumos să le reproşăm că sunt ce-au fost şi mai puţin chiar de atît. La urma urmei, viaţa face prin erorile lor dreptate. Ce-o fi sperînd Delta Piatra Neamţ de la România, după ce a ieşit din Liga-ntîi pe uşa din faţă şi s-a întors pe uşa din spate, mila noastră şi mîndria?

Prostiile, gogomăniile şi oportunismele din primele etape sunt din partea casei. Partea granzilor se taie ceva mai tîrziu.