Am declarat, ieri, război deschis duşmanilor noştri. Azi, însă, a fost o altă zi. Una a faldurilor de pace în doliu naţional. Dar, şi a jucării sorţii şi sorţilor elveţieni cumpăraţi cu euro-bile răcite în conturi accesate din Ghencea. O zi de pace, zic, ori măcar de armistiţiu (vezi decizia Comisiei de Disciplină). Să o respectăm, mi-am spus. Pentru unul, cel puţin, dintre duşmanii lui Dinamo însă, Cătălin Tolontan, anti-dinamovismul e o stare de spirit, o stare de viaţă. Iar viaţa, nu-i aşa, nu poate cunoaşte armistiţii cu ea însăşi. Nici în zi de doliu…
E dreptul său natural să-şi trăiască viaţa, zi de zi, în spiritul cauzei pentru care este plătit. Măcar de la Iuda încoace, ştim bine, banii n-au miros şi, cu atît mai puţin, morală. Tocmai de aceea, pe plaiul mioritic se mai spune şi că mielul blînd suge la două oi. Pe plaiul mioritic, fireşte, unde altundeva? Tolontan suge la două oi (oare, doar la două?). Ei, e treaba lui. Da, pesemne e a lui, dar miel sugaci, fiind, la două ţîţe, nu se cuvine să mai facă pe lupul moralist cu cîinii, căci travestiul său e prost. Nici chiar ciobanul şef nu a văzut vreodată vreo oaie deghizată-n lup!!
Domnul de care vorbim, C. Tolontan, publică în gazeta porturilor de azi un text îmbrăcat însă în blană de oaie. Pare o disimulare mai verosimilă decît a „mielului”. Ar trebui să credem că, de data asta, ciobanul şef de care pomeneam şi-a găsit naşul cu lupul ăsta. Ei, aş! De fapt, după cum temuta jivină urlă la lună, dar atacă stîna, aşa şi Tolontan îl atacă… pe „cioban”, dar îi muşcă pe „cîini”! Patronul din Ghencea l-a umilit cu acuze provocatoare dure, în direct la un post tv, pe Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, aruncîndu-i în faţă că ar fi omul lui Cristi Borcea, plătit să ajute pe Dinamo să cîştige meciuri şi campionate.
Deşi astfel umilit de acuzele grele şi complet neprobate şi neargumentate ale patronului stelist, şeful arbitrilor nu a catadicsit să răspundă provocărilor. Păstrîndu-şi calmul şi civilitatea, Gheorghe Constantin nu a reacţionat, văzîndu-şi de discursul său. Dacă omului din Ghencea împrejurarea i-a declanşat ştiutele-i hohote de rîs psihogen, pe Tolontan lipsa de reacţie a oficialului federal l-a scos din nebuloasa îndoielilor frustrante faţă de temeinicia propriilor speranţe anti-dinamoviste şi l-a trimis direct în paradisul revelaţiilor şi certitudinilor egocentrice şi egotiste. Citez:
„Niciodată n-am văzut un şef al arbitrilor redus la condiţia de preş. Nici măcar vreun arbitru n-a fost terfelit integral în direct, fără să riposteze. De fapt, nu lipsa de reacţie, ci temeiul acestei atitudini laşe e ceea ce ne interesează. De ce un om s-ar lăsa insultat în asemenea hal?! Răspunsul e unul singur: pentru că nu are altă soluţie decît tăcerea. Orice altceva l-ar înfunda şi mai tare!”
Iată el, Tolontan, a avut întotdeauna dreptate, vrea să zică! De fapt, din pasajul citat reiese că, oricum ar da-o cineva cu el – că reacţionează sau nu – Tolontan, rămîne în picioare! Esenţialul vieţii e convingerea sa: CCA-ul ajută Dinamo, iar Borcea plăteşte gras pe şeful CCA-ului O spune cel mai curat şi cinstit om din România, proprietarul Stelei, nu aşa, fitecine, iar Gh. Constantin, învinuitul, tace mîlc. Vedeţi ce dreptate a avut Tolontan? Da’ ce dreptate a avut el!
Nu doar că lipsa reacţiei lui Constantin faţă de acuzele patronului din Ghencea îl scandalizează pe Tolontan, dar el îşi asumă convingerea că lipsa aceasta de reacţie, mai ales temeiul ei, este dovada incontestabilă a vinovăţiei şefului arbitrilor, implicit a lui Cristi Borcea şi Dinamo. Interesant. Va să zică, Tolontan este convins că a nu reacţiona la acuze şi provocări – să numim acest comportament „tăcerea mieilor” – este un comportament condamnabil şi inculpabil, probă a vinovăţiei indiscutabile.
Pe de altă parte, l-am văzut pe Tolontan de-atîtea ori, chiar şi mai zilele trecute, scandalizat nevoie mare de suporterii dinamovişti care au reacţionat la provocări şi, pe-aici, la acuze! Nu doar că reacţia suporterilor îl scandalizează pe Tolontan, dar el îşi asumă convingerea că reacţia suporterilor la provocări şi acuze, mai ales temeiul ei!, e dovada incontestabilă a vinovăţiei lor, deci nu a provocatorilor, nu a organelor de ordine şi nu a organizatorilor de meciuri şi competiţii.
Interesant. Va să zică, Tolontan este convins că a reacţiona la acuze şi provocări – să numim acest comportament „bătaia (lătratul) cîinilor” – este un comportament condamnabil şi inculpabil, probă a vinovăţiei indiscutabile. Prin urmare, în filosofia de viaţă a lui Cătălin Tolontan a reacţiona la acuze şi provocări este un comportament tot atît de condamnabil şi inculpabil ca şi acela de a nu reacţiona la acuze şi provocări. Dacă puteţi înţelege!
O asemenea atitudine conceptual-comportamentală poartă numele de negativism, întrucît respinge voit şi iraţional ca fiind categoric negativ un lucru, o stare, un comportament, un fenomen etc. deşi entitatea în cauză conţine, implică, determină etc. şi elemente pozitive. Dincolo de faptul că negativismul poate fi interpretat şi ca simptom psihopatic, propriu persoanelor structurate pe respingerea apriorică, pe considerente în primul rînd egocentrice, a cerinţelor realităţii, ar fi interesant de aflat un lucru de la Tolontan. Parafrazînd o întrebare dintr-un recent text al Mariei Andrieş, companioană a sa la gazeta respectivă, dacă mîine ar fi zi de vot în România, el ce ar alege, „tăcerea mieilor” sau „bătaia cîinilor”?
L-ar alege pe cioban
Putin imi pasa ce spune Tolontan si cine il citeste. este parerea unui ziarist tipic voiculescian(scandal cu orice pret). Nu ii citesc sa nu le fac audienta
poate dau exemplu!
Dar sunt peste masura de revoltat de NEDREPATEA crunta care exista in tara asta.
Cum este posibil ca un om ca Gigi Becali sa poata sa apara in direct si sa isi bata joc de o echipa cum este Dinamo? Si asta dupa ce s-a calificat pe spinarea noastra.
Cum este posibil ca un astfel de individ sa nu fie la Gherla? Ce justitie mai e si in tara asta? Au ajuns toti infractorii de drept comun sa se dea in spectacol la TV in fata unei tari intregi?
Cum oare este posibil ca infractorii sa puna mana pe tot fotbalul romanesc?( clanul Becali, Iancu, Mititelu, Copos, Niculae, Bosanceanu, Gheorghe Stefan, Porumboiu, Penescu, Iacov si, cu voia dumneavoastra, Borcea si Turcu.
Asta arata ca o lista de pe masa politiei.O lista cu infractorii cei mai cautati.
O sa apuc, oare, ziua in care o sa ii vad imbracati in zeghe?
Si inca o observatie.
Ca cititor al tau, Nicu, imi permit sa te si critic.
Nu crezi ca toata povestea asta cu Tolontan, este ceea ce isi doreste chiar el? Nu crezi ca vrea sa fie bagat in seama? Sa creeze scandaluri care sa ii vanda fituica abjecta? Eu sunt adeptul non-violentei(inclusiv cea verbala), dar nu pot pretinde tuturor sa fie asemeni mie.
Dar, te intreb acum, ignoranta nu este o arma cu un efect mai puternic?
Prin '91 era un ziar care a disparut)sportul romanesc parca). Mai stii reclama?:
-Sportul, cumparati-l pana nu da faliment!!!
Crezi ca o sa vedem o reclama din asta si la publicatiile lui Voiculescu?
@scorsese
Uneori, da, ignoranþa e o armã. Existã însã ºi vorba “denigreazã, denigreazã, pînã la urmã tot va rãmîne ceva”! Sigur, nici pe departe nu mi-am propus sã fac o obsesie din ofensele lui Tolontan. Fãrã falsã modestie, nici nu este un adversar pe mãsura mea. ªi nici pe mãsura altor cîþiva colegi de pe aici. ÃŽl trãdeazã scrisul, sã zic aºa. Dar, nici nu-l putem lãsa sã se iluzioneze cã ne atacã în aºa fel sã nu ne prindem noi. Acuma, sincer sã fim, mi-e greu sã cred cã el, care, orice s-ar spune, este pixul nr. 1 la gazetã prin funcþia pe care o are, are nevoie de reclama noastrã, fie ºi prin critici provocate. Gazeta este un ziar central ºi este fireºte într-o audienþã suficientã încît sã nu aibã nevoie de sprijin de aici. Au ea alte metode ºi procedee specifice sã trãiascã nemeritat.
Acum, sã ºtii cã pe Tolontan l-am tãvãlit doar de 1-2 ori în ultimele 12 luni! Pe agresori nu-i poþi slãbi din observaþie. Altfel, de ce-am mai sta pe-aici? Fiecare ne asumãm (avem) un rost..:rol
na tolontane
Nicu, poate mai intri aici si imi raspunzi si mie.
Un suporter dinamovist mi-a reamintit un cantec vechi pe care galeria il canta acum vreo 20 de ani:
“Unde-s Lucescu, Dudu Georgescu/ Unde-i Dinamo de alta dat'? ”
Cred ca ar fi un moment de-a dreptul magnific sa auzi un stadion intreg cantand asa ceva. Si asta peste fetele strambe ale bisnitarilor din conducere.
Imi dau lacrimile numai cand ma gandesc la momentul asta.
Nu e o idee super? Nu ma ajuti sa o promovam?
Scorsese
Acum vreo 20 de ani deja nu mai mergeam în galerie. Lururile cãpãtaserã o tentã rãzboinicã între Steaua ªi Dinamo. Erau multe interese, cele douã erau deja “capitaliste” – aveau sponsori imprimaþi pe tricouri – ºi fiecare meci dintre ele crea adevãrate conflicte politice. Iºi intraserã bine în rol ºi arbitri de casã ai Ghencei, Dan Petrescu, Ion Crãciunescu, Aron Huzu ºi alþii. Existau interese ca între MI ºi MApN sã se acutizeze starea de tensiune ºi rivalitate. Aceste interesele la acea vreme depãºeau mult cadrul sportului, dar lume nu ºtia ºi nu bãnuia ºi, cu atît mai puþin, de ce. Or, toatã situaþia asta mã punea la vîrsta pe care o aveam – nu mai eram un puºti – ºi la activitatea în care mã aflam sã nu-mi mai pot permite sã merg în galerie. “Avansasem” la Tr.1 sau 0, unde, în parantezã fie zis, mã duc ºi azi. Dar, dacã poþi sã-þi imaginezi, ºi azi mai cînt în cor cu voi, mai scandez, mai lãcrimez vãzîndu-vã. Mai rîd unii pe lîngã mine, deh. Revin.
Dar, sã nu crezi cã voi fi fiind vreun moºuleþ, simpatic sau nu. Vîrsta, totuºi, nu-mi permite ce nu-mi mai permitea nici acum 20 de ani. ÃŽn sufletul meu, însã, am rãmas un tînãr pt Dinamo. Pt mine, Dinamo e una din puþinele bucurii ale epocii. Dacã aº mai fi la vîrsta voastrã, cu siguranþã aº avea mai multe bucurii, indiferent de epocã. Precum aveam, de fapt, ºi în epoca aceea. Dacã vrei, dovada cã sînt un tinerel în cãmãruþa dinamovistã a sufletului meu e tocmai stilul meu de scis: de cele mai multe ori sprinþar, argotic, “la miºto”, ironic ºi persiflant, cu mici excese sau mai mari, pus pe harþã specificã sîngelui fierbinte, tineresc. Sigur cu unele excepþii meditative sau melancolice (deh, anii!). De ce þi-am rãspuns atît de lung? Ca sã îþi spun, doar, cã am fost ani de zile în galerie în anii '70. Nu mai ºtiu verusri. Imi aduc aminte în gînd unele melodii doar. Nici nu erau pe atunci scandãri ºi cantaþii memorabile. Predomina grija faþã de firesc ºi decenþã publicã. Mai revin.
Scorsese, cînd eºti tînãr nu ai timp sã fii ºi înþelept, nu ai timp sã fii atent ºi la anii cu valori specifice irecuperabile ce îþi sînt în mînã o clipã ºi se duc. Aº putea scrie o carte pe tema asta, pe care aº numi-o temã de “filosofie frumoasã”. ªtii, de la o vîrstã nostalgiile chiar par frumoase, cãci ea, nostalgia, e o stare de regret dulce-trist. Din aceastã cauzã, cînd eºti tînãr nu eºti un pãstrãtor. Nu crezi în efemeritatea clipei ºi, cu atît mai puþin, a valorilor ºi a vieþii însãºi. Poate cã ºi atunci, deºi era doar epoca plimbãrii pe stradã cu… radiocasetofonul sub braþ(Doamne, ce penibil dacã nu chiar oribil mi se pare acum!) am fi putut înregistra melodii, versuri, scandãri etc. ale galeriei noastre. Pe cine sã ducã mintea atunci? Mãcar de aº fi scris versurile pe o hîrtie.
Sã închei totuºi. Ne gîndim ce ºi cum e bine. Fireºte, vreau sã te ajut. Dar cred cã puteþi crea voi lucruri noi ºi memorabile. Nu violenþã. ªi nu faceþi eroi din acþionari. ªi ei îs efemeri :roll
Apropo, acum vreo 20 de ani, ai zis. Invidiile pe care le-am avut noi atunci faþã de performanþele Stelei, erau nejustificate pe deplin. Galeria se manifesta aºa pt cã Dinamo se cãuta în acea perioadã, cum ar zice Cornel Dinu, iar Steaua avea “vînt la pupa”. Repede, însã, adevãrul a ieºit la ivealã. Cupa europeanã luatã de Steaua fusese cumpãratã prin inginerii politice de cel mai înalt nivel. Aºa cã, azi, cu atît mai mult, nu avem ce invidia. Minciuna nici cînd e frumoasã nu e de invidiat. Dar steliºtii, ºi în papuci de casã ar trebui sã treacã strada ºi sã-i aprindã bãtrînului o lumînare. Dacã nu era el (ºi fii-su, desigur), nu mai vedea Ghencea Sevilla…
Comments are closed.