(ProSport)
Adrian EPURE
”Dream Team”-ul lui Mircea Rednic s-a înclinat sambata seara lamentabil, pe propriul teren, în fata ambitioasei echipe a lui Adrian Porumboiu
Vaduvita de aportul mai multor titulari, Dinamo a aratat sambata seara mai degraba ca o echipa de pluton, nu ca una capabila sa treaca de Lazio si sa se califice în premiera în grupele Ligii Campionilor.
Surprinzator pentru toata lumea, Rednic a ales sa-l trimita înca din primul minut pe tânarul Nicolae Musat, în dauna mult mai experimentatului Izvoranu, în timp ce veteranul Danciulescu a fost si el sacrificat pentru a-i face loc în primul unsprezece jolly-jockerului Fernandes. Cu gândul mai mult la duelul cu Pandev si Rocchi, de peste doua saptamâni, fundasii lui Dinamo erau s-o ”încaseze” înca din primul minut de joc, dar Lobont a intervenit salvator la lovitura de cap expediata de Ljubinkovic din sase metri. Beneficind de o linie de mijloc alcatuita din tehnicii Fernandes, Cristea si Zicu, campionii au încercat în replica sa sparga cât mai repede lacatul defensivei moldovenilor, care, în afara unei alte ”torpile” marca Ljubinkovic, n-au mai amenintat deloc poarta lui Lobont în primul mitan, în conditiile în care nici Dorinel Munteanu n-a mai avut luciditatea aratata de atâtea sute de ori în joc. In schimb, dinamovistii s-au întrecut în ratari, prin Cristea, în doua rânduri, Bratu, în urma unei incursiuni de pe dreapta ca-n vremurile sale bune din Grant si Zicu, care nu se regaseste deloc de la revenirea în ”Groapa”.
Lucrurile s-au schimbat însa radical dupa pauza, dupa ce Balace a reusit sa deschida scorul în minutul 47. Inca buimaci, spartanii au mai încasat o lovitura de bici si din partea lui Adrian Gheorghiu ('50), care a speculat o greseala a defensivei gazdelor, sutând puternic sub transversala din careul mic. Rednic a riscat tot si i-a "aruncat" pe teren pe Danciulescu si Munteanu, ramânând fara schimbari înca din minutul 61, dar golul nu s-a lipit de Dinamo. Bratu a luftat în careu ('82), iar Nastase ('85) a trimis peste poarta din doi metri într-un final în care "câinii" au atacat "în haita", însa fara rezultat pe tabela.
Dinamo: 1. Lobonţ – 16. Blay, 26. Ã…Ş. Radu, 33. V. Năstase, 2. Muşat – 25. Ropotan (7. C. Munteanu '62) – 13. Zicu (10. Dănciulescu '62), 8. Fernandes (22. Chiacu '46), 20. Adr. Cristea – 15. Fl. Bratu, 9. Cl. Niculescu. Antrenor: Mircea Rednic.
FC Vaslui: 81. Hăisan – 24. Ã…Ş. Apostol, 15. Buhuş, 5. Mardare, 17. Bălace – 4. Panait, 7. D. Munteanu (30. P. Jovanovici '90+2) – 18. Buhăescu (6. L. Ivan '66), 20. Ljubinkovici, 11. Gheorghiu (10. S. Frunză '76) – 19. Temwanjira. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonaşe galbene: Bratu '58, Cl. Niculescu '60 / Tenwamjira '18, Panait '36, Jovanovici '58, Gheorghiu '64, Ljubinkovici '68
Înainte de începerea meciului atacantul dinamovist Claudiu Niculescu a primit trofeul pentru titlul de golgheter al campionatului, după ce în sezonul 2006/2007 a fost cel mai bun marcator, cu 18 reuşite.
La tribuna a doua, suporterii dinamovişti au afişat un banner cu mesajul "Turcu 10-15 % dinamovist", amendând astfel faptul că acţionarul Vasile Turcu a spus, imediat după tragerea la sorţi a turului trei prelimar al Ligii Campionilor, că Dinamo are doar 10-15 la sută şanse să treacă de Lazio Roma şi să se califice în grupe.
La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori. Formaţia FC Vaslui a fost încurajată ce un grup de circa 200 de suporteri.
Badea: “E o înfrângere pe care nu o asteptam”
Diana FLINTOACA, Vasile PARVAN
Presedintele dinamovistilor, Nicolae Badea, a fost diplomat aseara dupa meciul pierdut pe teren propriu de Dinamo împotriva formatiei moldave FC Vaslui, scor 0-2.
“Suntem afectati, este o înfrângere pe care nu o asteptam. Suntem la început de campionat, iar drumul este lung. Meciul trebuie analizat de conducerea tehnica si de antrenor pentru a se remedia greselile. Pentru noi este important campionatul si Liga Campionilor, fiindca trebuie sa pastram echilibrul si a unitatea echipei. Noi toti credem si acordam suport conducerii tehnice si lotului dinamovist. Nu suntem singura echipa care pleaca din postura de favorita si pierde meciuri usoare. Campionatul nu se decide dupa doua etape. Este un campionat în crestere si poate produce mereu surprize. Echipe ca Vasluiul foarte bine organizate si disciplinate pot produce mereu surprize”, a declarat Badea.
Badea: “Balace nu a reusit sa se integreze la Dinamo”
Oficialul formatiei din “Groapa”, Nicolae Badea spune ca nu regreta despartirea de Balace, cel care a deschis scorul pentru Vaslui.
“Balace este un jucator care are valoare, dar nu a reusit sa se integreze la Dinamo. Noi nu blocam cariera unui fotbalist ca el, care a venit cu placere la noi. Nu regretam despartirea de Balace, pentru ca atât achizitiile cât si plecarile de fotbalisti sunt facute dupa o analiza atenta”, a declarat Badea.
Avem o sansa doar daca Lazio joaca mai prost decât noi. Este o perioada grea pentru ca avem patru jucatori care ne lipsesc, iar Catalin Munteanu este complet refacut. Moti va lipsi doua luni. Cred ca valoarea si consistenta lotului dinamovist îi va permite lui Rednic sa anuleze toate aceste probleme generate de accidentari si sa faca o echipa competitiva.
Mircea Rednic: “Am pierdut trist si rusinos!“
Bogdan Savin, Radu CONSTANTIN
La sfârsitul partidei pierdute, scor 2-0, Mircea Rednic si-a criticat în termeni duri jucatorii, anuntându-i ca vor fi amendati pentru modul în care au tratat disputa cu FC Vaslui.
“Sunt nemultumit de atitudinea elevilor mei. Principalul vinovat de esec sunt eu, pentru ca am avut prea mare încredere în ei. Jucatorii ar trebui sa se respecte în primul rând pe ei, sa respecte blazonul lui Dinamo. Au fost jucatori care au intrat si s-au plimbat pe teren, e inadmisibil asa ceva. Am luat si doua goluri din faze fixe, iar vasluienii si-au creat ocazii înca din minutul 3. Din punctul meu de vedere am pierdut trist si rusinos. Jucatorii trebuie sa înteleaga ca trebuie sa-si revina pâna la meciul cu Lazio, dar pâna atunci se pot schimba multe. Vor fi si sanctiuni, si la bani, dar important este ca am pierdut puncte acasa”, a tunat Puriul.
Tehnicianul gruparii din Stefan cel Mare le-a recomandat elevilor sai sa uite sezonul trecut, în care au câstigat detasat campionatul, pentru ca urmeaza un altul, în care vor trebui s-o ia iar de la capat: “In meciul cu Vaslui s-a vazut o stare de relaxare. Tot spun ca sunt spartani, campioni, dar campioni am fost anul trecut, acum o luam de la zero. Jos palaria pentru FC Vaslui. Au meritat victoria, s-a vazut au alergat”.







































Iti place nene Borcea ce jucatori ai adus? Ii mai vinzi si pe astia? Daca reusesti sa scoti aia 400.000 pe care i-ai bagat in transferuri esti mare
Comments are closed.