Acasă Special Alexandru Custov: “Dinamo nu trece de Lazio”

Alexandru Custov: “Dinamo nu trece de Lazio”

164
20

La 53 de ani, in curtea unei case prapadite dintr-un sat de la marginea Bucurestiului, fostul mare dinamovist Alexandru Custov traieste rupt de amintiri.

La Fundeni-Frunzanesti, acolo unde traieste Custov, satenii spun ca nu poti da de el decat in doua locuri. In curte, sub umbra unui copac, sau la 'privatizat', in compania vecinilor si a sticlelor de bere. Cum am venit dimineata, l-am gasit acasa. Pare un om resemnat, infrant de viata. A trecut prin doua divorturi, a lasat celei de-a doua sotii apartamentul din Bucuresti, iar acum traieste singur, in satul natal. Ne gandim ca o discutie despre fotbal l-ar face sa tresara. 'Ati luat 5 titluri, doua Cupe, ati fost in teren la celebrele meciuri cu Inter, Hamburg si Liverpool. Va leaga multe de Dinamo'. 'Asta a fost demult, acum nu mai am nimic in comun cu Dinamo. Nu mai tin legatura nici cu fostii colegi. Nici pe stadion nu am mai fost de vreo 3 ani', raspunde Custov.

"Giovanni e la Dinamo pentru bisnita"

Nu poate sa ierte faptul ca a fost uitat de cei care conduc astazi clubul. 'Unii din conducerea lui Dinamo ma cunosc, altii nu. Dar n-o sa ma duc cu buletinul la poarta stadionului ca sa le arat cine sunt sau sa le aduc aminte ca exist. Nu am cu cine sa stau de vorba. Dinamo a uitat de fostele glorii de cand s-a implicat Giovanni Becali la club. Am auzit ca e presedinte de onoare, dar el e acolo pentru bisnita, pentru bani. Cica l-au ajutat pe Dumitrache?! Cu ce l-au ajutat, ca i-au platit inmormantarea?'.

Pentru Alexandru Custov e mai mult o chestiune de orgoliu, pentru ca, din pensia de 15 milioane de lei vechi pe care o ia de la Ministerul de Interne, ziua de maine nu este o grija apasatoare.

Fotbalist cu grad

Fiind jucator la Dinamo, Custov a primit si grad in Ministerul de Interne. 'La inceput am fost sergent-major, iar in '84 am fost facut locotenent-major. Dupa ce m-am lasat de fotbal am lucrat ca ofiter de serviciu si la judiciar, la sectiile 10 si 11. M-am pensionat in 2001, cu gradul de maior, de-aia am pensie asa de mare', spune Custov.

"Dinamo nu trece de Lazio"

Acum 26 de ani, Dinamo elimina din cupele europene pe Inter Milano. A fost prima si singura oara in istoria 'cainilor' cand au reusit sa dea lovitura in fata unui club italian. Custov, care a marcat in 1981, pe San Siro, pentru 1-1, nu crede ca Dinamo are azi forta sa elimine pe Lazio si sa se califice in grupele Ligii Campionilor.

Libertatea: Ati fost in echipa lui Dinamo care scotea Interul din Cupa UEFA. Un Inter cu Bergomi si cu Tardelli, care cateva luni mai tarziu deveneau campioni mondiali.
Alexandru Custov:
Sa fiu cinstit, erau mai buni ca noi. Dinamo a eliminat-o atunci pe Inter pentru ca italienii nu prea ne-au bagat in seama.

Cum a fost golul de pe San Siro?
La 1-0 pentru Inter Milano, am primit o minge in marginea careului. Am vrut sa trag cu stangul, pentru ca ala era piciorul meu de baza, dar m-a blocat fundasul. Atunci mi-am potrivit-o pe dreptul si, de la 20 de metri, am tras de s-a dus dracu?T in poarta.

A refuzat transferul?la Inter Milano

A fost sarbatoare dupa meci?
Deloc. Ne gandeam ca vine returul si ca ne omoara la Bucuresti. S-a intamplat insa altceva. La hotelul din Milano in care eram cazati, a venit Sandro Mazzola sa-mi propuna un transfer la Inter. Fostul mare jucator era in conducerea clubului si fusese mandatat sa ma abordeze. Poate nu ma credeti, dar am refuzat din start. Niciodata nu m-am simtit bine printre straini.

Echipa de azi a lui Dinamo joaca si ea maine o prima mansa in Italia. E vreo sansa sa se repete povestea de atunci, cu Inter?
Sincer? Nu cred ca Dinamo va trece de Lazio. Au luat numai adunaturi de jucatori. Spun ca au echipa de 24 de stele. Pai, se compara cu Dinamo din perioada in care am jucat eu?

Totusi, au luat campionatul la pas. Chiar nu e nici un fotbalist de valoare?
Din echipa de azi a lui Dinamo imi plac doar fundasii centrali, Radu Stefan si Moti, si atacantii Claudiu Niculescu si Danciulescu. Atat. Fundasii laterali sunt subtiri, mijlocasii leaga greu jocul. Iar de Zicu se vorbeste prea mult. Pe el il deruteaza viata. Acum ii este gandul la bani, masini, gagici. Este la o varsta periculoasa, trebuie sa se puna cu picioarele pe pamant.

Nu s-a umilit in fata lui Dinu

Dinamo i-a mai produs o mare dezamagire lui Custov. In vara lui 1984, la 30 de ani, desi era titular incontestabil, a fost anuntat ca va fi transferat in Divizia B, la Victoria Bucuresti. 'Am fost dati afara aia mai bosorogi', este explicatia lui Custov. 'Eram vreo 6-7. Lista a fost facuta de Cornel Dinu, dar nu m-am dus sa-i cer explicatii. Nu am vrut sa ma umilesc in fata lui'.

Cea mai mare prima a fost de 25.000 de lei

Custov nu are decat doua selectii la echipa nationala, bifate in 1982.

Prima a fost la un amical cu Japonia, cand a intrat in locul lui Ilie Balaci, cealalta la meciul cu Suedia (2-0) din preliminariile EURO '84, cand l-a inlocuit pe Michael Klein. 'I-am spus lui Mircea Lucescu, el fiind selectioner, ca nu accept sa fiu rezerva, ca nu suport aceasta postura. Mircea, cu care fusesem coleg la Dinamo, m-a inteles si nu m-a mai chemat niciodata', a marturisit Custov.

Banii veneau de la Ministerul de Interne

Cea mai mare prima pe care a luat-o vreodata Custov a fost de 25.000 de lei, in 1983, cand Dinamo a eliminat pe Hamburg in Cupa Campionilor Europeni. 'Erau 40.000 de lei impozabili, adica vreo 25.000. Cam 10 salarii bune. Banii veneau direct de la Ministerul de Interne. De altfel, inaintea meciurilor importante, in cantonamentul de la Saftica venea Ion Postelnicu, ministrul de interne, si ne anunta care e prima de joc. De obicei, aceasta era cam de 2.500 de lei'.

Lui Custov i-a placut sa-si traiasca viata. Aici, alaturi de Augustin (stanga), savurand un pahar de vin in natura. 'Poza e facuta pe langa Alba-Iulia, cand am fost la nunta lui Talnar. Am petrecut vreo trei zile'

Alexandru Custov – carte de vizita

S-a nascut la 8 mai 1954

A jucat la Dinamo intre 1973 si 1984

Are 5 titluri de campion (74-75, 76-77, 81-82, 82-83, 83-84), 2 Cupe ale Romaniei (81-82, 83-84)

E al doilea jucator din istoria lui Dinamo ca numar de meciuri in tricoul echipei (319), dupa Cornel Dinu (454). In clasament mai figureaza Radu Nunweiller (306), Florin Cheran (281), Ion Nunweiller (279), Ionel Augustin (279), Ion Marin (261), Dudu Georgescu (259), Marin Dragnea (251) si Mircea Lucescu (250).?

A marcat pe San Siro in jocul Inter Milano – Dinamo 1-1, prima mansa din turul 2 al Cupei UEFA, editia 1981-1982. In retur, Dinamo a invins cu 3-2, dupa prelungiri, singura data cand 'cainii' au eliminat o echipa italiana din cupele europene. Echipa lui Dinamo pe San Siro: Moraru – I. Marin, Bumbescu, Dinu, N. Stanescu – Custov, Augustin, Dragnea – Talnar (84 Stredie), D. Georgescu, Orac. Antrenor: Dumitru Nicolae Nicusor

Are 336 meciuri in prima divizie si 29 de goluri marcate

A jucat 30 de partide in cupele europene si a inscris 3 goluri.

Sursa: Libertatea.ro

20 COMENTARII

  1. Din pacate, are o anumita dreptate… pacat totusi ca “nu il mai leaga nimic de Dinamo”. Or fi conducatorii idioti, dar Dinamo e Dinamo, si nu o persoana , sau 10 … Sincer , imi pare rau ca gandeste asa …

  2. Custov poate ca nu a vazut atat de multe meciuri ale dinamovistilor din campionat.Poate ca din cauza asta spune ca Dinamo nu are sanse cu Lazio,dar cred ca ar fi o mare surpriza pentru el daca Dinamo ar ajunge in grupele Ligii Campionilor.

  3. Ce jucator! Ce sut avea!

    A trecut timpul. A fost unul din fotbalistii mei preferati. Muncitor si modest a fost o viata intreaga.

    Oare n-ar fi frumos ca macar un 5% din bugetul echipei mari sa mearga catre fostele glorii ? Sa se impamanteneasca acest obicei. Si jucatorii de azi ar putea face un asemenea gest!

  4. Nu stiu cati dintre voi erau nascuti pe vremea aia, dar citesc formatia si ma infior, ce echipa aveam…

  5. mare jucator !!! el a dat golul de la milano si tot el a dat pasa geniala din care tzalnar a inscris primul gol de la hamburg….nu voi uita acel gol niciodata

  6. In loc sa ne interesam noi de marile glorii dinamoviste o face Libertatea. Cred ca e o palma pt. noi, dinamomaniacii.

  7. evident – ca doar sunt de vreo 10 de ori mai buni ca noi……daca se intampla minunea inseamna ca avem baieti de caracter la echipa….

    forta

  8. ….nu pot sa nu apreciz insa ochiul de fotbalist a lui Custov si spiritualismul cand vine vb de Zicu si linia de mijloc – insa pe langa cei 4 fantastici a uitat inca unul la fel de brav – LOBONT!

    forta

  9. Din pacate partial are dreptate, echipa din care facea parte Custov se gandea numai la numele Dinamo in schimb astazi intra mai multe variabile in joc in primul rand banii, in acei ani gloriosi a lui Dinamo jucatorii nu aveau in gand decat sa aduca fericire in suflete fanilor, tin minte cat oi trai meciul fantastic cu Hamburg, in genere ca a fost ziua cand m'am insurat si am fugit de la petrecere sa merg pe stadion, asta nu conteaza, insa devotamentul cu care au jucat acele glorii din Stefan cel Mare, imi pare rau ca, un ziar trebuie sa ne aduca aminte de aceste lucruri, insa sper din tot sufletul ca in seara asta jucatorii nostri sa dea dovada de un caracter special si sa dea totul pe teren, sa inchida gura contestatarilor in special celor de la conducerea altor cluburi, care in momente ca astea nu dovedesc altceva decat ca romanul tot roman ramane. Si cand vine vorba de suporteri de la Roma, sper ca gandul lor sa fie la cea mai buna echipa din Romania, si nu la alte pagube materiale.

  10. EMINESCU

    Scuze cã mã bag eu în vorbã. Cred cã prietenul nostru s-a însurat miercurea, în sensul cã atunci a avut loc cununia civilã ºi nu cea religioasã (nunta). ªi eu m-am cununat joia ºi… nu sînt þigan Nunata am fãcut-o douã zile mai tîrziu.

    Revenind la Sandu Custov, eu îl înþeleg ºi sînt alãturi de tristeþile sale. Are dreptate. Cînd spune cã nimic nu îl mai leagã de Dinamo, sînt convins cã nu s-a referit la legãtura afectivã, de suflet, cu clubul vieþii sale. Legãtura aia existã ºi e indestructibilã. El se referã la faptul cã nu mai are legãturã cu instituþia numitã Dinamo, cu societatea comercialã, sã zicem aºa. Un om ca el, o glorie cum a fost el, cu tot ce a fãcut el pt Dinamo, A FOST UITAT ªI ABANDONAT. Dar, dacã citeºte cumva aceste rînduri, îi transmit cã nu e singurul în situaþia asta, chit cã asta nu e o consolare. Spre exemplu, am sã întreb pe cei de la club: care mai e soarta lui Dudu Georgescu, lui Deleanu, lui Dragnea, lui Mircea Constantinescu, lui Ghergheli?

  11. Dar, ce mai fac fraþii Nunweiller, Frãþilã, Pîrcãlab, ªtefan, Sãlceanu, Haidu, Cavai, Mustãþea, Batacliu, Lucuþã, Doru Popescu, Dobrãu, Both, Naghy, Vrînceanu, Alexandru Moldovan, Al. Nicolae, Vaiºcovici, Iordache, Stredie, Movilã, Damschin, Hanganu, Dani Timofte etc. etc.? De alþii, mai vechi, îmi e ºi fricã sã întreb, cãci nici nu ºtiu dacã mai sînt printre noi, un Petru Emil, Þîrcovnicu, Ivan, Datcu, Ene II, Suru, Sasu, Cãlinoiu, David, Uþu ºi, iertat sã fiu, mulþi alþii. EI TOÞI NE-AU DAT UN NUME: Dinamo ºi lui Dinamo i-au dat viaþa lor. Vrem ca ei sã ardã ºi acum pt Dinamo, sã nu uite pe Dinamo. Dinamo mai arde pt ei? Dinamo nu i-a uitat? Care e legãtura pe care clubul o mai pãstreazã cu ei? Cã de-aia SÃŽNTEM UN CLUB…! Sã mai întreb de foºtii antrenori? ªtiþi ce pensii au ºi cum trãiesc? Mi-e ruºine sã spun! Ce fel de CLUB sîntem? Clubul orfanilor muritori de foame? Voi scrie pe tema asta. Dar, cînd mã gîndesc la ei, la pãrinþii fãuritori ai gloriei noastre, îmi vine sã plîng…

  12. Iti amintesti Nicu? despre lucrurile astea am discutat cu tine acum circa o luna.

    Omul asta e o glorie, un om care a scris istorie si are mare dreptate cand vorbeste despre bisnitari si felul in care i-au ajutat conducatorii clubului pe fostii fotbalisti de la Dinamo.

Comments are closed.