(articol preluat din GAZETA SPORTURILOR)
– Cristian Geambaşu
Răutăcioşii susţin că Dinamo este în progres. După 1-5 din sezonul trecut, acest 0-2 în Cotroceni ar însemna un important pas înainte. Rîde cine poate. Dincolo de paradoxul aritmetic, noua înfrîngere a echipei lui Andone certifică starea de criză a unei echipe tot mai puţin a lui Andone. Tot mai puţin a lui Dinamo, entitatea aceea care ştia să cîştige şi împotriva conjuncturii, şi fără să fie simpatică. Grupul acela care învăţase să pună rezultatul mai presus de aspectul artistic.
Cei de azi sînt nişte profesionişti ai penibilului, cu Daouda şef peste toţi. Te uiţi la Tamaş cum ridică din umeri ca o domnişoară şi îţi aduci aminte cum mînca Dinu adversari fripţi pe timpuri. Nimic nu pare să mai fie ca înainte, deşi antrenorul nu şi-a schimbat filosofia, iar jucătorii au rămas aceiaşi. Cel mai bun lot, anunţase Ando la începutul sezonului. O vreme, teoria a avut acoperire. Atît timp cît l-a ţinut norocul pe antrenor, pretinde Vasile Turcu, prosper om de afaceri, acţionar şi specialist de ultimă generaţie în ale 4-4-2-ului. Ceva simte dl Turcu, dar nu surprinde întregul.
Cînd echipa nu (mai) joacă, de vină e şi omul de pe bancă. Sună banal şi prozaic, dar nu mai puţin adevărat. Fluxul comunicării antrenor-jucător poate fi bruiat de mulţi factori, iar printre aceştia se numără inevitabil obişnuinţa. Plictiseala reciprocă. Monotonia metodei. La scară redusă, Dinamo repetă experienţa Manchester, iar Andone traseul lui Alex Ferguson, de o veşnicie pe Old Trafford. Acomodare dificilă, construcţie, încredere, rezultate, triumf, decădere imperceptibilă, apoi vizibilă din satelit. Nici unul, nici celălalt nu sînt azi tehnicieni mai slabi decît ieri. Dimpotrivă. Doar că amîndoi se luptă cu un adversar invizibil numit blazare. Mai puţin a lor şi mai mult a oamenilor cu care vin în contact.
Antrenorul dinamovist a vorbit după meci despre lipsa de concentrare a băieţilor lui. Despre nerespectarea sarcinilor de joc. Lucruri în perfectă consonanţă cu realitatea din teren, unde ambiţia fără orizont a lui Petre a făcut casă bună cu lipsa de idei a lui Grigorie şi Pleşan, o speranţă plafonată şi una în curs de plafonare. Dacă i s-a consumat ceva lui Ando, acela nu e norocul pur şi simplu, ci norocul de a fi mereu altul, mereu inspirat. Iar Turcu şi ceilalţi domni apretaţi din Consiliul de Administraţie nu operează cu astfel de fineţuri. Ei operează pur şi simplu.
Fraza Zilei
“Formula de joc şi de exprimare a fost de toată mizeria” – Chestorul Nicolae Berechet punînd în discuţie chestiunea schimbării antrenorului la Dinamo






































