(Gazeta Sporturilor)
Jucătorul dorit de Mircea Rednic la Dinamo, Miguel Villalta, negociează cu alte două echipe, Lech Poznan şi o formaţie din Bundesliga transferul său în Europa. De altfel, peruanul a foat foarte aproape de a semna un contract cu polonezii din Poznan, dar aceştia au ezitat să îl cumpere din cauza faptului că testele medicale efectuate de fotbalist au indicat că acesta trebuie să se opereze de urgenţă la meniscul genunchiului drept. "Villalta ar putea fi cel de al treilea fotbalist peruan care evoluează în Bundesliga, după Pizzaro şi Guerrero. De asemenea fotbalistul se află în negocieri avansate şi cu Lech Poznan, formaţie care a fost aproape de achiziţionarea lui Villalta în această vară", informează site-ul www.rpp.com, care găzduieşte şi o declaraţie a fundaşului Peruan: "Mereu am avut ca obiectiv să joc într-un campionat european. Dacă aş avea de ales între Polonia şi Germania, aş alege cea de a doua ţară, din cauza valorii mai mari a campionatului de acolo". Singurul impediment în realizarea acestui vis al lui Villalta o reprezintă situaţia medicală a fundaşului de la Sporting Cristal care conform sursei citate i-a determinat pe polonezi să amîne transferul sudamericanului: "Testele medicale efectuate la Poznan au relevat faptul că Miguel Villalta trebuie să se opereze la meniscul piciorului drept. De aceea polonezii nu au mai parafat imediat actele de transfer".
Turcu: "De ce vorbeşte Berechet de Dinamo? Nu mai sîntem conduşi de MI"
Vasile Turcu i-a răspuns dur lui Nicolae Berechet, după ce chestorul general a criticat formula de echipă propusă de Mircea Rednic la meciul cu Dacia Mioveni. “Cu ce drept vorbeşte el de Dinamo? Echipa şi antrenorul nu sînt angajaţi ai Ministerului de Interne ca să vorbească de ei. De la noi a vorbit după meci domnul Badea, care e preşedintele Consiliului de Administraţie, bagă bani la echipă şi are tot dreptul. Dînsul nu înţelege că nu mai sîntem în 94-95, să mai fie Dinamo condusă de Minister. Acum sîntem în 2008, numai noi acţionarii putem să vorbim de jocul echipei” , a spus Vasile Turcu pentru Fanatik.







































ce ne facem q atati accidentatzi?ar mai tb qmparati nijte jucatorii…d-aia liberi d contract…dar eu degeaba zic dak nu vede nimeni…k stiu nijte nume dar dak nu vede nimeni nu are rost…poate e cineva kre are un cuvant d spus pe la club si kre vede ceea ce scriu…zic doar ktiva juktori kre au valoare si mai sunt si liberi d contract…ERIC DJEMBA-DJEMBA…Bartholomew Ogbeche(PE ASTA L-AS LUA PT ORICE IN LUME)…IAN HARTE…sa se fak draq nijte sacrificii sa mai luam nijte jucatori k si aja din cz accidentarilor s-au vazut rezultatele…sau sa gaseasca juc pusi pe lista d transferuri…dau eu kteva exemple…jemal johnson,Tomasz Frankowski(ambii wolves),wesley sonck(gladbach)…ce draq sa kute si astia juktori…k astia se accidenteaza dupa fiekre meci…dak e cineva kre sa propuna acesti jucatori.o sa fiu recunoscator…stiu k-s juktori buni si dak vretzi urmaritzi video q ei
Villata nu mai poate sa vina pentru ca infirmeria este deja plina! Pana l-a transferat Dinamo, s-a rupt si peruanul asta! Propun transferul lui Plesan!

de fapt suntem in 2007 turcule
Doamne, mare ti-e gradina ta….mai giovani lasa fotbalul si mai treci pe la scoala, ca m-am 'scremut'sa citesc ceea ce ai postat…De asta avem publicul si conducatorii actuali, din lipsa educatiei…trezirea baiete
subscriu…
Ideea lui nu e proasta, dar scrisul acela de messenger e penibil !
bre Giovani… esti om normal? Scire bre normal sa inteleaga tot romanul!
Comments are closed.