(Gazeta Sporturilor)
Florin Bratu speră ca Dinamo să-şi revină cît mai repede după accidentările în serie pe care le-au suferit jucătorii şi să fie în formă maximă la meciul cu Lazio: "Vom trage cu dinţii de calificare. Accidentările care ne-au lovit sînt foarte enervante, dar trebuie să trecem peste ele, pentru că e un meci capital. Sîntem foarte montaţi, ne gîndim numai la acest meci şi suporterii vor fi cu noi. Trebuie să ne calificăm. Ne ajută şi faptul că s-a amînat meciul cu Farul, pentru că se adună şi mai multa oboseală".
Izvoranu: "Calificare cu victorie!"
Silviu Izvoranu spune că Lazio îşi face iluzii crezînd că va da trei goluri la Bucureşti: "Ã…Ştiu că au declarat că ne vor da trei goluri la Bucureşti, însă pe noi nu ne interesează. Socoteala de-acasă de multe ori nu se potriveşte cu cea din piaţă. Noi ne pregătim pentru acest meci, ştim că avem de-a face cu o echipă redutabilă şi dorim să obţinem calificarea cu o victorie. Nu contează la cîte goluri diferenţă! Vom face tot posibilul să ne calificăm!", a spus Izvoranu pentru site-ul oficial al lui Dinamo.
Izvoranu: "Vrem un stadion arhiplin!"
Silviu Izvoranu vrea ca Stadionul "Naţional" să fie plin la meciul retur cu Lazio de marţi: "Am văzut că suporterii noştri au venit în numar mare la Roma şi sperăm să avem parte de un stadion arhiplin la meciul cu Lazio! Am încredere că fanii vor face o atmosferă de senzaţie şi vrem să îi răsplătim cu o calificare meritată", a declarat Izvoranul pentru site-ul oficial al clubului.
Absent la BAC
Silviu Izvoranu nu s-a prezentat la nici una dintre cele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat, din Galaţi. "Am aflat că fotbalistul Izvoranu nu a venit să-şi susţină probele de Bacalaureat, dar probabil că problemele de la Dinamo l-au ţinut acolo", a declarat Mitică Dudău, inspector şcolar general din Galaţi. Izvoranu a terminat cursurile Grupului Ã…Şcolar "Elena Doamna" din Galaţi, specializarea industrie alimentară, la frecvenţă redusă. (Marian Căpăţînă)
Fara Liviu Ganea
Oficialii Daciei nu au renunţat la ideea aducerii "cîinilor" Liviu Ganea, Cornel Predescu şi Eugen Crăciun la echipa argeşeană. Deşi negocierile cu omologii roş-albi sînt în toi, şansele ca primul să ajungă totuşi la Mioveni s-au redus."Chiar dacă negociem pentru aducerea acelor jucători, venirea lui Liviu Ganea este aproape imposibil de realizat în acest moment, din pricina accidentărilor din atacul lui Dinamo", au declarat surse din conducerea Daciei.







































La Ganea nu trebuie renuntat din moment ce ii avem doar pe Niculescu, Danciulescu si Bratu. Oprita e mai mult mijlocas si Zicu… e mai mult mijlocas ofensiv si acum e si accidentat, deci Liviu trebuie folosit mai mult pt ca avem nevoie de prospetimea lui, s-a vazut cu Mioveniul. FORZZA Dinamo

Eu zic ca Liviu Ganea poate fi arma noastra secreta in meciul cu Lazio. Daca il baga macar o repriza, pustiul poate face diferenta in fata greoilor fundasi laziari. Nu mai vorbesc de tataia Ballota(i-ar putea fi tata), care are refleze de pantera…astenica. Pacat ca Niculescu nu l-a incercat. S-a vazut, un sut, ungol!!!
Comments are closed.