(ProSport)
Adio 10 milioane de euro.
O eventuala ratare a intrarii în grupele Ligii Campionilor ar fi un dezastru financiar pentru Borcea si ceilalti actionari. Zece milioane de euro este suma aproximativa pe care Dinamo ar putea sa o încaseze în cazul în care va trece de Lazio si va ajunge la masa bogatilor în Champions League. Conducatorii ros-albilor au pompat multi bani în campania de achizitii din aceasta vara, în speranta ca îsi vor amortiza investitiile dupa intrarea în grupele Ligii. De aceea, este lesne de înteles de ce pentru oficialii campioanei returul cu Lazio este un meci de totul sau nimic.
Mircea Rednic risca sa fie demis
Returul cu Lazio este un meci de o importanta aparte si pentru antrenorul Mircea Rednic. "Puriul" a fost deja atacat o data în acest sezon de unul dintre actionari, Vasile Turcu, dupa Supercupa pierduta în fata Rapidului. Este clar ca, daca dupa ratarea unui trofeu relativ lipsit de importanta tehnicianul a fost criticat de sefi, el nu va scapa de furia conducatorilor în cazul pierderii obiectivului principal fixat pentru acest sezon. De altfel, Rednic a admis ca el va fi singurul raspunzator în cazul în care Dinamo nu va trece de Lazio, lasând de înteles ca ar putea plati chiar cu demiterea din functie un eventual esec în fata romanilor.
2 ani de contract mai are Mircea Rednic cu formatia din "Stefan cel Mare", întelegerea sa cu ros-albii fiind valabila pâna în 2009
Exodul jucatorilor, încep plecarile
Ratarea bonusului de 10 milioane de euro pentru intrarea în grupele Champions League înseamna ca actionarii dinamovisti trebuie sa gaseasca alte modalitati pentru a-si recupera banii investiti în club. Intrucât Cupa UEFA, competitie unde vor ajunge "câinii" în cazul în care sunt eliminati de Lazio, nu este una generatoare de venituri consistente, foarte probabil conducatorii bucurestenilor vor începe sa dea curs ofertelor existente pentru elevii lui Rednic. In aceste conditii, este de asteptat ca, în cazul unui esec marti seara, mai multi jucatori sa paraseasca echipa.
Si campionatul poate fi compromis
Este clar ca în cazul în care bucurestenii vor fi eliminati în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, atmosfera în cadrul clubului se va deteriora. Reprosurile actionarilor, viitorul incert al lui Rednic în "Groapa", plecarea unor jucatori importanti în strainatate sunt doar câteva dintre consecintele unui esec cu Lazio. In aceste conditii, este greu de crezut ca Dinamo va recupera punctele deja pierdute în campionat. Mai mult, tensiunile la nivel administrativ vor ajunge si în vestiarul echipei, asa cum s-a întâmplat si în urma cu doua sezoane, iar Dinamo ar putea sa piarda si lupta pentru titlu.
5 puncte a pierdut deja Dinamo în noua editie de campionat. "Câinii" au fost învinsi de FC Vaslui si au remizat în partida cu Dacia Mioveni







































@Dan

Când te culci, nu uita sa-ti legi degetele incrucisat ca oricum asa le-ai avut când ai scris acest articol.
In aceasta presa murdara si obedienta oierului bou, n-o sa vedem vreun articol de genul: Posibele consecinte ale unei calificari in dauna echipei Lazio…..
Marti seara o sa fie doliu national la mazetele astea de sport!
@laur f.tare faza cu degetele. Vedeti! tocmai de aceea trebuie sa ne calificam pt.ca sunt prea multi care ne maninca de
Laur, cu cine vorbesti? Dan a postat un articol aparut in Prosport. Nu e scris de el.
Iar ne vor raul
Sa ne calificam, numai asa, in ciuda tututor, sa le aratam si reversul medaliei: daca intram in grupe luam 10 milioane euro, Rednic intra in istoria lui Dinamo, echipa se intareste, moralul jucatorilor creste si luam si campionatul!

pai daca nu vor avea dorinta sa se califice nu se vor califica DUMNEZEU iti da dar nu iti baga in sac
coiect
STITI DE CE NU SE VA CALIFICA Dinamo?PENTRU CA,DIN PACATE,MECIUL E TRANSMIS DE ANTENA 1!SI DIN CATE STIU,ULTMIELE MECIURI TRANSMISE DE EI LE-AM PIERDUT!
n-am intzeles nimic din articolul asta..
deci cu alte cuvinte, daca nu intram in grupe, cu care suntem obishnuitzi de atatzia ani de zile, ne vom duce pe păstîrnacul?!
eu am inteles ca prima va televiza meciul. Oricum, nu conteaza. Azi sper sa ajunga la mine biletul ravnit
Cat despre ce vorbeste nea caisa in prosport, are dreptate. Sunt convins ca fomistii vor vinde 3/4 din echipa numai ca sa recupereze asa zisii bani bagati. Dar care sunt aceste investitii in transferuri? ca eu stiu ca doar pe Bratu si Izvoranu au dat bani. Restul au venit pe degeaba, conform politii lui Borcea&Co. Oricum, sumele de transfer au fost infime fata de cerintele Champions Leauge.
E bine insa ca Dinamo inseamna mai mult decat niste panarame de investitori presupusi.
ce dracu conteaza cine transimite meciul!veniti la stadion si nu va veti uita pe antena 1 si nu va va purta ghinion!ce aberatii transimite antena 1 si nu castigam de park joaca antena 1!
PROBLEMA MEA E CA NU POT VENI LA STADION!!!SUNT DIN TIMISOARA!
CINE A FACUT TOPICUL ASTA E CEL MAI PROST DIN LUME,NU VOM PLECA JUCATORI,ACTIONARII E ADEVARAT VOR PIERDE BANI DAR VOR RAMANE CU SIGURANTA ALATURI DE EKIPA,IAR DE DEMITEREA LUI REDNIK NICI NU POATE FII VORBA!!!!!!!!!!!!!NU SPECULEAZA ALTII PROSTII DIN ASTEA SI O FACEM NOI!!!Iscam cearta k fraierii intre noi..sa punem presiune pe toata lumea si sa o dam in bara
La inceput parca era mare inghesuiala la bilete,acum se afla k in doua zile s-au vandut daor 5000 de bilete..O PROSTIE
Posibile consecinte ale unui esec cu Lazio: demisioneaa Basescu, Transilvania trece la unguri, Romania este distrusa de un cutremur de 12 grade pe scara Rihter, pro sport da faliment, ziaristii de la acest ziar pleaca in Spania la cules capsuni.
Iertare Dane,
De regula aparea si numele celui care a scris articolul, dar acum au omis intentionat….oricum e numai vina mea, trebuia sa fac niste verificari.
Mersic anticipat…
Comments are closed.