Cristi, faceti si voi ceva

La meciul din prima etapă a Diviziei B dintre Dinamo II şi Sportul Studenţesc, încheiat cu victoria echipei din Regie cu 2-1, printre spectatorii din peluza încinsă de soarele infernal al sfîrşitului de vară bucureşteană s-au aflat Cristi Pulhac şi Adrian Ropotan. Păreau destinşi, dar şi interesaţi de evoluţia colegilor, bucurîndu-se inclusiv la unul din golurile Sportului, acela înscris de fostul lor coleg, „dinamovistul” Dacian Varga – foarte bun în joc, alături de fundaşul Secăreanu, puternic şi precis în intervenţii, de mijlocaşul Ferfelea, foarte tehnic şi risipitor de efort şi de vîrful Curelea, mobil şi dezinvolt.

La plecarea lui Cristi Pulhac din peluză i-am spus să facă şi ei ceva. Acesta m-a privit parcă surprins şi uşor mirat, văzîndu-şi de drum îngîndurat. „Oare i se pare ăstuia că eu şi Ropo stăm degeaba?”, s-o fi gîndit fundaşul dinamovist. Fireşte că nu. Era doar un îndemn pentru marele meci de marţi, cu Lazio. Ropo a declarat deunăzi că „ştie Dinamo cum să joace cu italienii”. Ok. Ã…Şi Mircea Rednic a spus, dojenitor, că s-a cam săturat de atîţia sfătuitori. Bun. Să avem încredere în el şi în elevii săi, deci. Va ieşi rău? Va ieşi bine? Vorbim după meci. Eu nu-mi exprim acum în nici un fel presentimentele. Mă mulţumesc să spun că, da, am încredere în el şi în elevii săi. Oare e suficient?

Dinamo II s-a prezentat bine la meciul cu Sportul, în ciuda înfrîngerii suferite. Sportul e ceea ce numim îndeobşte „o echipă”. O echipă bună, omogenă, experimentată, cu pretenţii chiar. Dinamo II a făcut o primă repriză ternă. O repriză cu două dezamăgiri, fundaşii Yusouf şi Eugen Crăciun. Acesta din urmă pare mai degrabă abătut vizibil de zvonurile că ar putea fi cedat  la Dacia Mioveni, ca şi Cornel Predescu, se zice. Mare prostie ar fi, mi se pare. Asta nu-l scuză pentru jocul făcut. Crăciun e unul din preferaţii mei. Are mare potenţial de creştere. Să-şi vadă de joc, eventual să-şi regăsească de comun acord cu antrenorul Cornel Å¢ălnar poziţia preferată în schema de alcătuire a echipei şi să arate prin evoluţia în teren că el nu e dispus să plece de la Dinamo.

A doua repriză a fost una reuşită. Mai ales ultimele 30 de minute, după ce Sportul a dat al doilea gol, au arătat un joc al lui Dinamo de-a dreptul spectaculos. Au intrat Francis Dady pe dreapta şi vedeta echipei, Georgian Marcu, mijlocaş de creaţie, numărul 10. În aceste condiţii, şi jocul lui Yusouf, Predescu, Alexe şi Vali Lemnaru a explodat. Combinaţiile din banda dreaptă dintre cele două „ciocolate” Yusouf şi Francis, mai ales viteza şi centrările acestuia din urmă, au făcut deliciul publicului, iar driblingurile, pasele în diagonală menite să aerisească jocul nostru, să-l lumineze, ale lui Marcu, au fost pe alocuri încîntătoare. Hotărît lucru, Marcu e fotbalist! E suficient să-l vezi cum loveşte mingea. Ce folos, însă, dacă o spun doar eu sau şi alţii, iar cine trebuie să-l vadă şi, mai ales, să îl promoveze la echipa mare are alte treburi mai importante?

La Marcu, puţinătatea fizicului e doar o aparenţă. E mic de statură ce-i drept, dar nu mai mic decît Maradona, dacă îmi permiteţi! Compar aici exclusiv statura celor doi. Dar Marcu e solid, puternic, cu viteză şi abilitate în execuţii de excepţie. Avînd centrul de greutate foarte jos, este greu de dezechilibrat. În aceste condiţii, tehnica sa nativă în regim de viteză fac diferenţa faţă de adversarii direcţi. De asemenea, este un şutor remarcabil şi extraordinar de clarvăzător în joc. La prima echipă, cu părere de rău, nu avem un asemenea om. Dar, ce să mai vorbim?

Cînd preferi construcţia ofensivă cu zeci de pase laterale şi înapoi ca pretext pentru o acţiune care de cele mai multe ori eşuează lamentabil înainte de pasa decisivă, este evident că în subconştient s-a format convingerea, fie ea evident falsă, că pentru a cîştiga un joc a ajuns mai importantă construcţia decît ofensiva propriu-zisă! Prin urmare, un jucător în genul lui Marcu nu are cum avea loc în schema de joc, căci în viziunea evocată mai sus el ar încurca lucrurile şi ar da de pămînt cu atotputernicia tacticii dinamoviste ereditare a temporizării.

Probabil, sînt şi alte interese pe acolo, pe care le ştie Mircea Rednic, iar eu nu le înţeleg. Sau mă fac a nu le înţelege… Poftim tupeu pe capul meu! Păi ce, este de vreo trebuinţă să înţeleg eu, să vreau eu, să cred eu? Eu sau noi? Cine sînt eu, la urma urmei? Cine sîntem noi? Ete-te! Mă mulţumesc doar cu dreptul la îndemn, al cărui fericit posesor uite că sînt. „Cristi, faceţi şi voi ceva…”.