Viitorul lui Torje

(gsp)

Andrei Niculescu

Atît s-a scris în ultimele două zile despre transferul lui Torje încît cu paginile de ziar folosite s-ar egala foarte uşor înălţimea noului jucător dinamovist. Nici n-ar fi greu, ţinînd cont de înălţimea sa. Ceea ce contează acum e viitorul acestui fotbalist, pronosticat de mai toată lumea ca extrem de promiţător.

Dinamo a adus, pe bani foarte mulţi, o promisiune, nu o certitudine. Pînă să devină certitudine, iar afacerea să fie, din punctul de vedere al lui Dinamo, profitabilă, mai e de muncit. Însă dacă Dinamo va considera că de muncit trebuie să muncească doar jucătorul e într-o mare eroare. Torje pare un băiat serios, cu educaţie bănăţeană bine închegată, şi va munci, se va antrena. Însă el trebuie ajutat. Dinamo nu trebuie să uite că acest băiat are doar 18 ani şi se află în plin proces de formare. Dacă acest proces de formare nu continuă, Torje nu va progresa şi va rămîne la stadiul de talent la care s-au oprit atîţia alţii.

O să întrebaţi ce trebuie să facă Dinamo! Ei bine, eu aş fi curios să aflu dacă la Dinamo s-a elaborat sau e în plan să se elaboreze un plan specific pentru Torje. Sau măcar dacă s-a gîndit cineva la asta.

S-a acreditat ideea că, fiind mic de înălţime, Torje va fi greu de vîndut într-un campionat puternic. La 1,68, cît măsoară Torje, e comparabil cu cîţiva jucători pe care o să-i numesc în continuare. Riberry, cel cu care chiar Hagi l-a comparat: 1,70; Messi: 1,69; Xavi: 1,68; Giuly: 1,64; Giovani dos Santos (Barcelona): 1,72; Bojan (Barcelona): 1,72; Saviola: 1,68; Kun Aguero (Atletico): 1,72; Munitis (Racing Santander): 1,67; Robinho: 1,72; Daniel Alves: 1,71; Jesus Navas: 1,70; David Silva (Valencia): 1,70; Aimar (Zaragoza): 1,70; Matuzalem (Zaragoza, ex-Ã…Şahtior): 1,70. I-am inclus pe această listă şi pe cei ce au, cel mult, 1,72, pe considerentul că, la 19 ani, Torje încă e în creştere şi mai poate adăuga încă 3-4 centimetri pe înălţime.

Toţi aceştia au o cotă de piaţă foarte bună, ceea ce infirmă supoziţia pronunţată mai sus. Discutînd însă de înălţime, uităm un amănunt care contează extrem de mult în fotbal: masa musculară. Ã…Şi mă tem că Torje e încă departe din acest punct de vedere de cei menţionaţi. Avantajul său e vîrsta. La 19 ani, musculatura sa e însă în formare. Dar ea trebuie lucrată, cum se spune în limbajul sălilor de fitness. Aparte însă de ceilalţi. Pentru că, spre deosebire de Claudiu Niculescu, Mărgăritescu ori Cristea, Torje încă e în creştere. La nivel osos şi muscular.

Majoritatea celor de mai sus au avut un plan specific, dincolo de antrenamente. Cu alte cuvinte, după ce terminau antrenamentul cu echipa, ei treceau la pregătirea individuală, alături de un specialist. Un club imens cum e Barcelona face lucrul ăsta şi astăzi cu Giovani şi Bojan, doi jucători la fel de tineri ca Torje, după ce a făcut-o ani de-a rîndul cu Messi. Robinho e un exemplu. Daniel Alves a avut la Sevilla un an de zile de plan specific de creştere a masei musculare, cu un om ce s-a ocupat doar de el. Vi se pare că Alves se dă de-o parte cînd e vorba de dueluri fizice? Sau Messi? Sau Robinho?

Dinamo are în curte o bijuterie. Încă neşlefuită însă. E ceea ce trebuie să conştientizeze Cristi Borcea, Vasile Turcu şi ceilalţi. Presiunea pe umerii acestui băiat, încă un copil totuşi, e foarte mare. Dacă nu va fi ajutat, riscă să fie strivit.

P.S.

Toată ziua s-a discutat despre ancheta DNA în privinţa transferurilor de fotbalişti, pe care Gazeta Sporturilor o anticipa şi, de ce nu?, o declanşa acum doi ani de zile. Un lucru m-a frapat. Deodată, transferurile au devenit extrem de limpezi. Dintr-o dată am început să auzim cifrele tranzacţiilor, rostite de oameni cu greutate, în conferinţe de presă. Deodată nu mai e nimic de ascuns. Ce stranie coincidenţă, nu?

Pentru binele fotbalului

Maria Andrieş

În iunie 2006, Robert Louis-Dreyfus, fostul patron de la Olympique, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi amendă de 350.000 de euro pentru transferuri necurate. În acelaşi proces, au mai fost condamnaţi fostul antrenor, Roland Courbis (doi ani de închsioare, după apel), alţi patru oficiali din cadrul clubului şi şapte impresari. Frauda totală era de 22 de milioane de euro.

Anchetele judiciare în fotbal nu sînt ciudăţeniii, excepţii, rarităţi. Pentru că fotbalul nu e stat în stat, transferurile de jucători sînt afaceri ca oricare altele. Jucătorii nu sînt porumbei-voiajori, iar finanţatorii nu sînt salvatori care plutesc în văzduh la două degete deasupra legii.

După ce-şi vor citi numele pe lista DNA, patroni, preşedinţi, impresari vor intra în cantonamentul dinaintea audierilor. Vor nega totul pe faţă şi vor încerca să afle “cu ce-i au la mînă” procurorii. Nu pentru că se ştiu vinovaţi de ceva, ci pentru că se simt prea în regulă. Suspect de în regulă.

Apoi, Liga 1 va intra în era fotbalului-spectacol. Vor da vina unii pe alţii, vor da vina pe sistem, pe trafic, pe vremea proastă care-i împiedică să apară la audieri. Sau să răspundă la telefon. Unii vor mima calmul, vor bagateliza problema. “Lăsaţi-mă, dom’le, şi cu ăştia, care vor să-şi facă imagine pe spinarea noastră”. Alţii vor interpreta toate nuanţele vocale ale revoltei. Vor ameninţa, se vor scandaliza. Unde s-au mai văzut preşedinţi de cluburi condamnaţi? Păi, cam peste tot.

Cînd imaginea din fotbal nu-i ajută, vor apela la imaginea lor de oameni de afaceri, de milionari serioşi. Vor recurge la toate mijloacele posibile pentru a-i pune în încurcătură pe procurori. Ã…Şi a sensibiliza opinia publică. Vor spune că au făcut totul pentru binele echipei. Au mai spus-o şi alţii. Aşa spun toţi, de fapt. “A dat totul pentru club, timp de peste zece ani, a fost finanţatorul lui unic”, declara avocatul lui Dreyfus. Vă sună cunoscută fraza, nu? Pe judecători nu i-a impresionat.

Justiţia franceză are prostul obicei să-i persecute, printre alţii, pe politicieni, pe milionari şi pe oamenii de fotbal. Nu de ieri, de azi, de cîteva zeci de ani. Vă daţi seama cît e de disperată după imagine! Acum l-a luat la bani mărunţi şi pe noul proprietar de la Olympique, canadiano-armeanul Jack Kachkar. Care n-a ştiut să explice o chestie banală: cum a făcut avere. Sigur, nu e o întrebare politicoasă. dar e inevitabilă, într-un stat de drept. Trebuie pusă. Spre binele clubului şi nu numai. N-ar strica să fie pusă şi pe la noi. Dacă tot e spectacol, spectacol să fie.

Fotbal – pokerul

Radu Cosaşu

Se joacă tare, se plusează îndesat, se parolează intens şi peste toate domneşte teroarea cacialmalei. Sînt un prea bătrîn, un prea conservator jucător de poker ca să-mi placă ceea ce văd azi la televizor că poartă acest nume; am rămas la vechiul poker cu voluptatea filării a cinci cărţi între degete, cu pachetul pînă la 32 de bucăţi, fără doiari, treiari şi alte furdale, mă rog, pokerul clasic… Mi se pare că cei care-l joacă acum sînt – cum ar spune filosoful român – oameni recenţi. Dacă le place, mai mult: dacă-l socotesc un sport, nu am obiecţii, cu atît mai puţin indignări ca acelea ale neuitatului meu prieten Iosif Sava, revoltat că-mi pierd timpul scriind cronici sportive şi că pentru un poker bun sînt gata să las un concert aşa şi-aşa. Sigur că nu mai joc pokerul amical, decent, dinainte de ‘89 şi cred că nu trebuie să dau multe explicaţii de ce… Nici nu mai am vîrsta să joc pe chibrituri, dar nici nivelul de trai să joc pe jetoane. Asta nu mă umileşte, nu mă întristează şi mai ales nu mă sărăceşte.

Dar patima pokerului – cel mai frumos şi mai cumplit joc de ştiinţă a norocului – nu m-a lăsat şi ca atare îl urmăresc cu pasiunea şi humorul aferente, ca un chibiţ perfect, unde altundeva decît în fotbalul de toate zilele? Acolo s-a strămutat, acolo îşi face de cap, practicat la o masă verde întinsă cît ţara, pe care potul îl constituie, zilnic, fotbaliştii mai mult sau mai puţin talentaţi, tineri sau mai copţi, străinezi sau maidanezi. Toată perioada asta de transferări şi contractări nu poate fi pricepută dacă nu o vezi şi nu o decriptezi prin pokerul în care sînt angajaţi patronii, finanţatorii şi impresarii. În mintea mea – vorba lui Torje al nostru: “Eu judec cu mintea…” – toţi aceşti domni acţionează după toate regulile cartoforilor competenţi. Nu ne putem da seama cît sînt de pricepuţi în ale fotbalului – unul dintre ei, satanicul, a extins timpul necesar lui pentru a preţălui talentul unui înaintaş de la 15 minute la 30! -, dar în ale pokerului sînt absolut incontestabili.

Ei ştiu să pluseze la fel de fulgerător ca un şut al lui Messi, Totti sau (pentru a fi mai naţionali) al lui Szekely sau Bicfalvi. Se plusează din toate poziţiile, în euro şi în vorbe, ca în Ghencea, Ã…Ştefan cel Mare şi Giuleşti, unde toţi vor fi mai campioni decît Clujul. Clujul care permanent şi enervant “se dă servit” fără să clipească. Se joacă tare, pe ve, pe ne ve şi “cpb (iertaţi-mi termenii tehnici)…” Se merge intens la pasparol ca după Dică la Benfica, iar la o adică facem din nou pe de 3, pe de 9, cu nimic în mînă. Căci peste toate domneşte cacialmaua, sfînta şi legitima cacialma, aia care-ţi dă frisoane cînd îţi intră o chintă cu Despotovici, zici că e potul tău şi deodată, noaptea, îţi vine un plus, un telefon că-l vor în Germania. “Nu se face aşa ceva!”, s-a plîns epuizat domnul Copos, după ce i-a trecut spaima. Sărmanul… Cum să joci fotbal-poker fără cacialmale? Doar agiamiii pot fi indignaţi; dar agiamiii sînt, fără milă, excluşi din orice joc. Asta nu mă umileşte, nu mă întristează şi mai ales nu mă sărăceşte.