(gsp)
Cristian Geambaşu
Ne antepronunţăm. Pentru că nu sîntem magistraţi, ci doar ziarişti, avem privilegiul să observăm şi să cuvîntăm liber. Chiar dacă Gică Popescu ne atrage atenţia că obstrucţionăm mersul Justiţiei. Tare de tot observaţia celui care uitase să plătească un impozit de 400.000 de euro şi al cărui gest retroactiv de reglare a relaţiei cu Fiscul era totuşi unul de normalitate. Aproape că ne smulsese cîteva aplauze. Apropo, oare cum ar fi întîmpinat Popescu demararea anchetei în cazul în care ar fi cîştigat alegerile la FRF? Fiindcă lumea implicată în “Dosarul fotbalului” oscilează între sictir şi bravură. Între jemanfişism marcă dîmboviţeană şi obrăznicie tipică arendaşilor de jucători.
Å¢inta atacurilor în aceste zile şi în cele următoare este Florin Å¢uluş, procurorul care instrumentează cazul. Aţi auzit discursul depreciativ al noului latifundiar al mustăţii clarkgabiste. Cine, Å¢uluş? Auzi, dom’le, Å¢uluş! Pe tema sonorităţii oarecum jucăuşe a numelui procurorului dumnealor fac caterincă. Miştouri de tripou. Nu e nici din familia de Windsor, nici os de Bourboni. Nici din ducii Becali de Piperendorf. Vezi, Doamne, unul cu numele acesta nu are anvergura necesară să îi agaţe pe ei.
Pe ei. Ei, neprihăniţii, misionarii însămînţării capitalismului în teritoriul virgin al patriei, ei care au comis şi unele erori, to’arăşi, ei, cei care din cauza stresului suferă cîteodată puseuri de amnezie, uită să dea bani, uită că au pierdut procese, ei, cei care în esenţă sînt însăşi esenţa mişcării lucrurilor. În sensul dorit de măriile lor. Iar nea Mitică Dragomir se uită galeş în camerele TV şi spune că pînă la proba contrarie camarazii lui de conturi virgine sînt nevinovaţi. Ã…Şi mai aruncă o remarcă rasistă către noile achiziţii steliste, de-ai putea jura că e parlamentar al Republicii Sud Africane ediţie 1970.
În acest timp, Florin Å¢uluş şi echipa adună probe. Încăpăţînat, dur şi antipatic, înaltul funcţionar al DNA merge înainte hotărît să-şi facă treaba pentru care e plătit din banul public. Acel ban public subţiat de lipitorile cu trabuce care-l iau acum în balon. Nu îl cunoaştem pe dl. Å¢uluş, nici nu ne dorim, că ar fi de rău, dar îi urăm succes. Dacă îl ajută cu ceva, să ştie că nu e singur. Îl însoţesc toţi fraierii ăia care fac cozi pe la circa financiară.
Datoria lui Rednic
Cătălin Tolontan
Antrenorul Rednic e atît de bun încît nu-l poate strica decît impresarul Rednic. Păcat! Păcat de atîta muncă, de atîta pricepere, de rezultatele sale şi de stilul elaborat al echipelor pe care le conduce.
De pildă, nu e normal ca Adrian Porumboiu să-şi trateze polemic un fost antrenor. Care a salvat echipa de la retrogradare. Ce contează dacă s-a dus la nu ştiu ce meci într-un hotel din Huşi? A ajuns Huşiul un fel de Yalta?
Numai că Porumboiu ştie probabil alte lucruri despre conduita profesională a lui Rednic. De aceea, antrenorul nici nu-i răspunde şi se lasă măcinat, atît de vasluian, cît şi de Măldărăşanu.
Cînd Rednic e numit “comisionar” ceva se zdruncină în noi, în fiecare dintre cei care sînt bucuroşi că un antrenor tînăr, un om civilizat, un fost internaţional a ajuns să conteze în fotbalul românesc. Numai că e şi treaba lui Rednic să ne ajute! Să ne ajute să-l preţuim, să-l apărăm, să-i salutăm succesele cu echipele pe care le conduce.
Dacă ar fi aşa de strîmb pe cît lasă acuzatorii săi să se înţeleagă, el n-ar fi avut rezultatele de pînă acum. E imposibil, ca antrenor, să reuşeşti să te impui dacă îţi sapi propriii jucători şi creezi privilegii celor care, la rîndul lor, te privilegiază pe tine.
Pe scurt: Rednic are o datorie faţă de el însuşi. Să-şi respecte talentul.







































Da da vorbe vorbe..si purceaua e moarta in cocina !
ca ma disspera cand vad comentariul lu prostu' asta de tontolan pe site…. cat despre rednic, antrenor bunicel, caracter ZZZEEERRROOO

Sa vina TAMAS
VREM STADION!!!
BORCEA – PUSCARIE!!!
BORCEO CE ECHIPA DE % STELE AVEV FIRAI A DRAKU CU EI CU TOT SI SA TE IA DNA ul
Comments are closed.