Acasă Revista presei Miau, miau, miau!

Miau, miau, miau!

133
7

(gsp)
Eduard Apostol
 
Dinamo a pierdut şi al doilea amical din Cipru, 0-2 cu Mlada, păcătuind cu aceleaşi greşeli ca şi cu letonii
 
"Cîinii" s-au transformat în pisicuţe! Nu mai sperie pe nimeni şi doar zgîrie prin cîteva faze drăguţe, dar ineficiente. Mlada Boleslav, o echipă anonimă din Cehia, a dominat partida de ieri, iar înfrîngerea roş-albilor, 0-2, a fost o consecinţă a propriilor erori.
"Cîini roşii". Vreo 30 de minute. Început în forţă, determinare, joc de echipă, voinţă. Îşi făcea efectul prezenţa lui Borcea lîngă bancă. Ocazii: Bratu (1 – încercare de lob), Niculescu (4 – şut peste, din 6 metri), Torje (8 – reluare cu capul din cîţiva metri, peste), Bratu (34 – blocat în ultimă instanţă de un apărător), Vranjkovici (35 – şut prins de portar).
Pisicuţe. A fost de ajuns ca Slacek (37) să profite de ameţeala din apărarea roş-albilor şi să înscrie, că s-a ales praful de tot. De ce?
1. Cehii, atletici, au dominat duelurile aeriene, iar "aripile" lor centrează ca la manual şi ar putea fi profesori pentru bucureşteni
2. Dinamoviştii par moleşiţi, n-au nici măcar tăria să riposteze la faulturi dure. Bratu şi Vranjkovici au fost daţi de pămînt sau loviţi în faţă, dar roş-albii n-au avut spirit de echipă şi s-au mulţumit să ţipe stins.
3. De mai bine de un an se iau goluri, cu duzina, din faze fixe. Mai ales din cornere! Cum a fost la reuşita secundă a cehilor, copie a celei a letonilor: centrare simplă, vine Rainoch singur din spate şi dă gol din 5 metri.
4. După ce încasează un gol, Dinamo e foarte vulnerabilă. Totul se năruie pentru jucători, pasele nu mai ies, ochii sînt aţintiţi spre cer. Aşa cum a fost şi aseară, şi la meciul de coşmar cu Lazio.
 
Dinamo – Mlada 0-2 (0-1)
Au marcat: Slacek (37), Rainoch (50)
Dinamo – prima repriză: Romanovs – Stoican, Moţi, Radu, Pulhac – Vranjkovici – Torje, Ad. Cristea, C. Munteanu – Bratu, Niculescu.
Dinamo – repriză secundă: Matache – Todorovski, Galliquio, Radu (63 Goian), Muşat – Torje, Vranjkovici (65 Scarlatache), C. Munteanu, Boştină – L. Ganea, Niculescu (56 Guseev). Antrenor Cornel Å¢ălnar
 
CINE E MLADA? Ciuca bătăilor
Cine a bătut pe Dinamo? O echipă care în ultimele trei luni n-a mai învins pe nimeni în competiţiile oficiale, cu excepţia lui Elfsborg, în grupele Cupei UEFA, adică exact echipa care i-a eliminat pe "cîini" din Europa în toamnă! Mlada este abia pe locul 10 în prima ligă cehă. La finalul meciului de aseară, jucătorii cehi s-au îmrbăţişat şi au sărbătorit cu aplauze victoria de moral cu bucureştenii.
 
 
"Fiţi curajoşi!"
 
Å¢ălnar a spus aseară că nu trebuie făcută o tragedie din această a doua înfrîngere
 
Cornel Å¢ălnar era afectat după meci, dar încerca să-şi mascheze nemulţumirea, privind în gol. A încercat să ia apărarea echipei: "Am început bine, am avut trei ocazii la 0-0 şi am luat gol la prima fază a cehilor, după care am mai luat unul, din nou din fază fixă. Mai sînt multe de pus la punct!"
A oftat şi a continuat: "Sîntem departe de adevăr în acest moment! Totuşi, jocul a fost puţin mai bun decît cel cu letonii. Echipa are scuza că a venit direct de la zăpadă, că pînă acum au fost multe antrenamente fizice şi extrem de puţine cu mingea. N-am lucrat deloc la fazele fixe, dar vă promit eu că o vom face pînă cînd nu ne vor mai surprinde!"
Antrenorul a încercat să încheie pe un ton optimist: "Jucătorii trebuie să fie mereu «cîini roşii»! E nevoie de ambiţie, curaj, dăruire! Dinamo este pe drumul cel bun, acum sînt primii metri. Am zis că am venit în Cipru în primul rînd pentru antrenamente. După prima victorie o să fie mai bine, veţi vedea. Într-adevăr, cădem după ce luăm gol. Să nu facem o tragedie şi scandal din înfrîngere, eşecul să ne ambiţioneze".
 
 
Cim-Bom Moţi
 
Apărătorul "cîinilor" este în atenţia lui Galatasaray. Deşi ar putea lua imediat 1,5 milioane de euro, Dinamo evită să-l transfere
 
Cosmin Moţi e dorit de Galatasaray Istanbul! Turcii au făcut deja demersurile necesare, prin diverşi impresari, să afle condiţiile unui posibil transfer al stoperului de 23 de ani pe Ali Sami Yen şi sînt dispuşi să ofere 1,5 milioane de euro pentru achiziţionarea dinamovistului. "Otomanii" au plusat şi la contractul pe care l-ar avea fundaşul la Istanbul, unul aproximat la 250.000 de euro pe sezon, de cinci ori mai mare decît în Ã…Ştefan cel Mare!
Roş-albii evită însă, deocamdată, să se despartă în acest mercato de Moţi. Acţionarii dinamovişti îl consideră perechea perfectă pentru Ã…Ştefan Radu în apărare, şefii afirmînd de mai multe ori că eşecurile din toamnă s-au datorat şi absenţei de două luni a jucătorului din cauza unei accidentări. În plus, o eventuală convocare a lui Cosmin în lotul "tricolorilor" pentru Euro i-ar mări acestuia cota şi mai mult.
În plus, şefii sînt de părere că nu există o variantă de schimb a lui Moţi de aceeaşi valoare. Singura acceptată în Ã…Ştefan cel Mare, Gabriel Tamaş, este aproape imposibil de realizat, întrucît internaţionalul român de la Auxerre – cotat la 3 milioane de euro – nu vrea să mai joace în ţară, fiind aproape de un transfer la PSV Eindhoven.
 
16 goluri a primit Dinamo în acest sezon în meciurile în care Moţi nu a jucat. Per total, "cîinii" au încasat 25 de goluri
 
Niculescu vs Mihalcea
Claudiu Niculescu este în continuare în atenţia Omoniei Nicosia. Claudiu este concurent cu unul dintre foştii săi colegi de la Dinamo, Adrian Mihalcea, actualul golgeter al lui Aris Limassol, cu 7 reuşite în acest sezon. Dinamo ar accepta 300.000 de euro în schimbul lui Niculescu, cu condiţia ca jucătorului să i se asigure un salariu de 350.000 de euro pe sezon, dublu faţă de cît are în Ã…Ştefan cel Mare.
 
160.000 $ pentru Mansour
Roş-albii au băgat mîna adînc în buzunar şi i-au oferit lui Gueye Mansour un salariu de aproape trei ori mai mare decît la Timişoara, unde cîştiga 60.000 de dolari pe sezon. Ã…Şefii dinamovişti i-au propus senegalezului un contract de 160.000 de dolari, cu tot cu bonusurile de performanţă, însă atacantul de 22 de ani a refuzat momentan să semneze, pe motiv că are o ofertă tentantă din Anglia! Roş-albii susţin că Mansour nu poate pleca decît cu acceptul lui Dinamo, întrucît a semnat acordul de transfer.
 
Stoican spre Apoel
Campioana en-titre a Ciprului, Apoel Nicosia, ar fi interesată de achiziţionarea unui fundaş dreapta, iar una dintre opţiuni este dinamovistul Flavius Stoican. Apărătorul de 31 de ani a mai fost dorit şi în vară de formaţia din Insula Afroditei, dar jucătorul a preferat atunci să se întoarcă la Dinamo. Flavius s-ar putea reîntîlni la Apoel cu fostul său coleg de la Ã…Şahtior Doneţk şi bunul său amic Daniel Florea, care evoluează deja de un an şi jumătate la Nicosia.
 
Fără Lobby
Lobonţ nu a jucat în amicalul cu Mlada Boleslav, din cauza răcelii care-l chinuie de cînd a ajuns în Cipru, şi s-a pregătit separat pe toată durata meciului. Goalkeeperul s-a antrenat şi ieri dimineaţă în complexul de la Alpha Center, în timp ce coechipierii săi au avut liber pînă la ora partidei. Poarta campioanei a fost apărată în prima repriză de Romanovs şi în a doua de Matache, fiecare încasînd cîte un gol de la cehi, la fel ca şi în primul amical, cu Metalurgs Liepaja.
 
Adversar schimbat
Dinamoviştii aveau programat mîine un amical cu Olimpia Ljubljana. Slovenii au fost înlocuiţi însă cu o echipă din Coreea de Sud, Gyeongnam. Ianis Zicu ar vrea să evolueze şi el în acest meci, după ce a stat aproape cinci luni pe margine din cauza entorsei grave la genunchiul drept suferite în meciul cu Lazio de la Roma (1-1). Zicu s-a pregătit separat pînă acum şi nu se va forţa revenirea sa pe teren pentru a nu risca o recidivă.

7 COMENTARII

  1. Imi e rusine deocamdata cu voi….ACTIONARILOR !! Ati bagat 2 milioane in torje iar altii au bagat in golgeteri …din alte tari…suntem de rasu lumii…in momentul de fata nu pot sa ridic capu in fata stelistilor….rapidistilor…si cfristilor…e incredibil de harababura e la clubul asta…sper sa ca bage in puscarie pe toti!

  2. c tupeu pe mansour,la puli avea 60.000 si nu-i convin 80.000 X(

    si sa ma pish p morþi vostri d kakactionari,lu asta ii mariti salariul,dar lui Pulhac nu

  3. Deci nu cred k exista conducere mai de kkt … lasa granzii … in toata Divizia A nu exista o conducere mai de kkt decat aceste panarame kre le avem noi….. offffff… raman cu speranta ko sa apuc ziua knd no sa mai fie astia la Dinamo

  4. Avem echipa de locul 6 si cred ca nu-l putem scapa in editia asta de campionat… Dupa cum deduc, incercati sa ne invatam cu esecul sa fim obisnuiti…

  5. STOICAN,BRATU,MARGARITESCU,NICULESCU,DANCIULESCU,OPRITA,BOSTINA,BLAY,IZVORANU,GOIAN,CATALIN MUNTEANU,CU PARERE DE RAU DAR CAM SI-AU FACUT DATORIA LA ORA ACTUALA SUNT DERPASITI SI CA EVOLUTII SI CA ANII CEI DIN CONDUCERE CHIAR NU VAD CA JOCUL LUI DINAMO ESTE FOARTE LENT IAR ADVERSARII STIU DEJA TRASEELE VIITOARE ALE MINGII SAU VRETI SA FACETI PERFORMANTA CU BUNICII…..HELOOUUUUUUUU TREZITIVA DOMNILOR ACTIONARI CA IN RITMUL ASTA NU O SA MAI PRINDETI LOCUL INTII NICI PESTE ZECE ANI.VRETI PERFORMANTA UITATIVA LA CFR CLUJ-STEAUA-RAPID ACHIZITIILE FACUTE.RUSINE SAPTE ACTIONARI SAU CITI ATI MAI FI SI VRETI SA BAGATI NUMAI IN BUZUNARE DAR INVESTITIE SUFLETU.PAREREA MEA CA 5 ANI DE ACUM INAINTE CFR VA CAM LUA FATA CELOR DIN CAPITALA DATORITA UNOR OAMENI CARE JUDECA CU CAPUL ALA DE PE UMAR NU DIN PANTALONI CA CEI DE LA DINAMO

Comments are closed.