Acasă Revista presei Nicaieri nu-i mai bine ca acasa

Nicaieri nu-i mai bine ca acasa

131
4

(gsp)

Ioana Mihalcea

 

În această vară, Marius Niculae a luat două decizii care, probabil, îi vor schimba în mare măsură viitorul: s-a însurat cu iubita sa dintotdeauna – frumoasa Cristina – şi s-a întors la prima sa dragoste fotbalistică – Dinamo. Uşor stingher, aşa a părut la prezentarea oficială ca jucător dinamovist Marius Niculae, altfel un tip puternic şi hotărît, care nu lasă pe nimeni şi nimic să-l abată de la drumul pe care şi-a propus să meargă.

 

A ales scaunul cel mai ascuns de ochii presei şi ai fanilor, undeva în spatele manechinului care înfăţişa echipamentul alb, al treilea, al lui Dinamo în noul sezon. În ciuda forţei şi determinării pe care le emană pe gazon, Marius a părut emoţionat cînd a venit vorba de Dinamo. "Le-am spus scoţienilor că vreau să joc la o singură echipă, Dinamo!", şi-a reafirmat atacantul dragostea pentru culorile roş-albe. Cuvintele îi veneau totuşi greu, îmbrăca din nou tricoul cu cei doi cîini pe piept, chiar dacă de data aceasta doar cel de prezentare, nu cel de joc. Ã…Şi apariţia sa în faţa lumii în această nouă şi totuşi veche ipostază l-a făcut să fie mai retras, să nu declare ca va da zeci de goluri şi că va rupe gura tîrgului încă de la primul meci.

Suporterii au putut vedea un alt Marius Niculae. Mai matur ca acum 7 ani, cînd părăsea Dinamo cu lacrimi în ochi şi cînd revenea la meciurile cîinilor doar ca invitat de onoare, cu părul jumătate alb, jumătate roşu, ţinînd pumnii strînşi echipei care i-a rămas în suflet. Mai calculat, mai conştient că mai e mult pînă departe şi că golurile nu vin pe bandă rulantă decît dacă dai totul din tine ca să ajungi din nou sus. După 7 ani în care accidentările l-au ţinut poate prea departe de marea performanţă la care spera cînd, la doar 20 de ani, a plecat la Sporting Lisabona, Marius Niculae şi-a regăsit liniştea în Ã…Ştefan cel Mare, acolo unde şi-a dorit din tot sufletul să revină: "Am ales cu inima şi vreau să-i fac fericiţi pe suporteri!"

Impozant prin statură şi atitudine, "Săgeată" lasă garda jos cînd vine vorba de suporteri. Amestecat printre fani pare unul de-al lor, pare că nu a fost niciodată plecat, că nu a îmbrăcat niciodată alt tricou decît cel alb-roşu. Oamenii îl îmbrăţişează, îl pupă şi îl felicită pentru alegerea făcută. Se lasă alintat, n-a mai făcut de mult o asemenea baie de mulţime, n-a mai simţit de mult atîta afecţiune, speranţă şi încredere, investite cu drag în el. E fericit, zîmbeşte şi se simte ca acasă. Nu refuză nici o poză, nici un autograf, vrea să împărtăşească bucuria sa cu lumea întreagă.

Odată cu venirea lui, Dinamo şi-a cosmetizat şi un nou echipament şi, poate, un viitor. Trei atacanţi de clasă se pregătesc să aducă în Ã…Ştefan cel Mare al 19-lea titlu. Pariurile au început deja, fanii se gîndesc în ce ordine vor ieşi la final Bratu, Dănciulescu şi Niculae golgeterii României. Se gîndesc la cine va înscrie golurile importante din Cupa UEFA, care o vor duce pe Dinamo în grupe, şi la cine va rupe plasa la meciul cu Steaua. Au un presentiment bun, chiar dacă sezonul a debutat cu un egal. "Cu Bratone, Danciu şi Săgeată nu ne mai opreşte nimeni!" este propoziţia care stă pe buzele tuturor. Pe Marius nu-l sperie concurenţa, dimpotrivă, îl ambiţionează, dar păstrează măsura în cuvintele pe care le rosteşte: "Important este să cîştige echipa, iar eu voi juca pentru grup. Normal că îmi doresc să marchez cît mai multe goluri, dar în prim plan este Dinamo, cel mai important e să cîştigăm, să facem performanţă".

Mult aşteptata "carte verde" a lui Niculae a ajuns în sfîrşit în mîinile oficialilor români, iar atacantul este din nou dinamovist cu acte în regulă. "Bine că am primit şi actele pentru a putea debuta la Dinamo. Nu ştiu dacă o voi face duminică, dacă antrenorul va considera ca e nevoie de mine voi fi acolo", spune Marius, atent să nu dea speranţe prea mari celor care vor să-l vadă cît mai repede pe gazon. Ã…Ştie că e în urmă cu pregătirea fizică, dar ardoarea cu care vrea să îmbrace din nou tricoul lui Dinamo se simte în fiecare cuvînt. La antrenamente e primul la toate exerciţiile, luptă ca să compenseze cele două cantonamente din această vară pe care le au la activ colegii săi.

Titular sau nu, rezervă sau nu, Marius Niculae se va întîlni din nou cu Dinamo peste două zile. Îşi doreşte un stadion plin şi un redebut pe care îl simte deja emoţionant. "Suporterii să vină în număr cît mai mare la stadion şi să ne susţină! Asta îmi doresc!". Duminică seara, stadionul din Ã…Ştefan cel Mare îşi va primi cu braţele deschise golgeterul. Va fi o regăsire ciudată – ce, a fost vreodată plecat?! – şi, poate, tulburătoare pentru cei mai sensibili. Marius Niculae se întoarce oficial acasă, după 7 ani, cu multe planuri, gînduri şi emoţii. Dinamo are din nou un număr nouă de legendă şi asta îi dă aripi pentru viitorul care sună mult mai bine.

4 COMENTARII

  1. de-as citi un articol asemanator zilele viitoare, care sa prezinte si revenirea lui Tamas la DINAMO…..

  2. hmm Ioana Mihalcea … asta saraca n-a apucat sa fie influentata de toti magarii de acolo

    chiar un articol frumos

Comments are closed.