Cornel Dinu, campion mondial!

Greu ai putea găsi, în lumea pestriţă a fotbalului romanesc, o figură mai complexă şi mai controversată decît Cornel Dinu. Evident, un asemenea personaj a făcut să curgă rîuri de cerneală şi torente de cuvinte: de multe ori laudative, nu de puţine ori critice. Unii chiar au avut ce critica (şi care dintre noi este perfect?), alţii au vorbit doar din invidie sau ca să se afle în treabă.
Un singur lucru nu i-au putut contesta nici cei mai bicisnici duşmani: Cornel Dinu a fost, este şi va muri un mare dinamovist. Mult mai mare decît chiar el singur e dispus să recunoască, alunecînd spre „meandrele absolutului contiguu”.
Dinamoviştii mai vechi îşi amintesc faptul că duelurile Dinamo – Steaua se reduceau de multe ori la confruntarea devenită tradiţională Cornel Dinu – Puiu Iordănescu. Ã…Şi, nu de puţine ori, cel din urmă îşi muşca mîinile (atunci cînd nu muşca direct din gazon) de ciudă că soarta i-a scos în cale acea stîncă. Pentru că şesarul dinamovist era necruţător, asemenea cîinilor Nunweiller, de la care şi-a tras seva, de la care a preluat şi purtat mai departe, cu cinste, blazonul.
Sigur, despre "Mister"s-au spus multe şi parcă niciodată destule. Asta şi pentru că, veşnic nemulţumit de el însuşi, a căutat să fie mereu mai bun, mereu mai sus, mereu mai altfel. Ã…Şi asta nu doar în plan sportiv. Încercaţi doar să nominalizaţi un sportiv roman de performanţă despre care credeţi că a citit mai mult decît Cornel Dinu şi veţi înţelege de ce zic asta.
(Dacă vă gîndiţi la unul care a citit un pic peste 50 de cărţi, dar de mai multe ori, să ştiţi că nu se pune!)
Sigur, viaţa unui asemenea om nu poate însemna DOAR Dinamo. Fără îndoială însă, "Procurorul" fără Dinamo n-ar putea să mai fie el însuşi.
Cum spuneam, portretul lui Cornel Dinu nu va fi niciodată complet. Eu aş adăuga doar o „tuşă” care, fără să schimbe imaginea de ansamblu, va face probabil şi mai complexă imaginea acestui cîine pur-sînge.
Da, Cornel Dinu a fost campion mondial. Chiar dacă dinamoviştii mai tineri vor crede că e o glumă sau poate o figură de stil, e adevărat! În vara lui 1972 (ca şi 2 ani mai tîrziu), echipa studenţească a Romaniei, avînd la timonă pe nimeni altul decît Cornel Dinu, iar ca antrenor pe Cernăianu, chiar cucerea titlul mondial!
Întîmplător, eram pe litoral chiar in acea perioadă şi făceam zilnic naveta între plaja de la Eforie-Nord, barul „Potcoava de Aur” unde am trăit cele mai frumoase clipe de relaxare şi stadionul 1 Mai din Constanţa, unde se disputa CMU de fotbal.
Echipa romana a zburdat pe teren, marcînd o căruţă de goluri (numai în primul meci au fost vreo 10 sau 11) iar tînărul (O, tempora!) Dinu, mijlocaş ofensiv, dădea recitaluri de pase de cîte 60 de metri cu precizie chirurgicală, fără a lăsa deoparte , măcar o clipă, spiritul său de luptător. Ce vremuri!
Acum, la ceas aniversar, nu pot decît să-i urez din suflet sănătate maximă, viaţă lungă şi regret nespus că nu-i pot dedica acel cîntec al Corinei Chiriac pe care-l îndrăgea în acele vremuri şi pe care-l mai şi cînta uneori: Opriţi timpul!
Å¢i-aduci aminte, maestre? Parc-a fost ieri!