(ProSport)
Alexandru Enciu
Atacantul echipei Fiorentina şi al naţionalei României, Adrian Mutu, supranumit Briliantul de suporterii români şi Il Fenomeno de fanii italieni, împlineşte, astăzi, 30 de ani.
Marbella Paradise of Football & Sports este o oază de verdeaţă din sudul Spaniei, o zonă dăruită de Dumnezeu cu climă blândă. Ieri au fost 12 grade, cu plus, un adevărat balsam pentru articulaţiile încercate ale fotbaliştilor.
Tocmai din acest motiv, dar şi pentru condiţiile oferite la MPFS, mari echipe ale Europei îşi lasă, an de an, amprentele crampoanelor pe impecabilul gazon mângâiat de briza Mării Mediterane. Aici s-a pregătit timp de şapte zile şi Fiorentina lui Adrian Mutu, starul român care a fost, pentru încă un motiv, vedeta echipei lui Prandelli. „Briliantul“ schimbă azi prefixul, iar ieri, în ultima zi la Marbella, a fost răsfăţatul tuturor. Al suporterilor, al colegilor, dar şi al ziariştilor. Printre aceştia din urmă s-a aflat şi un trimis al ProSport, care a parcurs drumul de la Bucureşti la Marbella pentru a afla cum se simte un fotbalist la 30 de ani!
Prandelli, ziarist de ocazie
Adi a fost adus de la hotel la baza de antrenament ca o vedetă, într-o maşină sport, dar în trening, pregătit de muncă. Trei fani veniţi de la Firenze l-au aşteptat pentru fotografii, iar mai apoi au urmat întrebările ziariştilor. „Nu mă simt bătrân. Este o vârstă a deplinei maturităţi. În niciun caz nu mă face să trag linie şi să mă gândesc la finalul carierei. Vreau să mai joc ani buni”. Invariabil, cum te vezi peste zece ani? „Poate în conducerea unui club, poate impresar, oricum, voi rămâne în fotbal”. Dar antrenor? Nu se stinge bine întrebarea, şi în sală intră Cesare Prandelli. Toţi pufnesc în râs. Tehnicianul se aşează printre ziarişti. „Vreţi să-mi adresaţi vreo întrebare?”, mustăceşte Adi. „Te-ai antrenat bine?“; „Sigur, mister, eu…”. „E de ajuns, Adi!”, îi răspunde Prandelli.
Mutu face bilanţul: „Au trecut 12 ani de la debutul meu în Divizia A. Parcă mai simt şi acum fluturii în stomac de la acel meci, cu Oţelul. În tot acest răstimp, cred că gestul care l-a caracterizat cel mai bine pe jucătorul Adrian Mutu a fost refuzul de a ieşi de pe teren la un meci cu Steaua, când Nicolae Dobrin a cerut schimbarea. Acum nu aş mai face aşa, iar asta dovedeşte că m-am maturizat”.
„Ar fi greu să revin la Dinamo”
Viitorul îl vede tot alături de Fiorentina: „Mă simt bine la această echipă, iar Fiorentina este pe cale să devină o echipă mare. Nu mă gândesc că aş putea ajunge vreodată să cuceresc «Balonul de Aur» jucând aici, dar am siguranţă şi linişte. Poate că la finalul carierei aş fi tentat şi de o revenire scurtă la Dinamo, dar va fi greu”. Un antrenor secund intră grăbit în sala unde se desfăşura conferinţa de presă. Arată spre ceas şi face semne disperate că Adi este aşteptat la antrenament. Mutu priveşte pe geam, afişând aceeaşi siguranţă debordantă: „Cadoul l-am primit deja. Este familia mea, cea mai frumoasă realizare personală de până acum. Din punct de vedere sportiv, îmi doresc să fiu sănătos şi să ne calificăm cu echipa la turneul final al Cupei Mondiale”. Cei trei fani încă îl aşteptau pe trepte. La câteva mii de kilometri distanţă, câteva milioane de fani aşteaptă de la Adi Mutu încă o minune. Calificarea în Africa de Sud!
„Nu sunt un tip perfect. Am slăbiciuni şi nu o dată mi s-a întâmplat să fiu umil, dar numai în plan spiritual”
29 de goluri a marcat atacantul la naţională în 65 de meciuri, fiind depăşit doar de Hagi (35) şi Bodola (30)
8 este numărul echipelor la care a jucat atacantul: FC Argeş, Dinamo, Inter, Verona, Parma, Chelsea, Juventus şi Fiorentina
Antognoni: "Mutu e perfect!"
Fostul internaţional italian Giancarlo Antognoni, campion mondial cu squadra ayyurra în Spania 1982, a declarat, pentru cotidianul Corriere Fiorentino, că atacantul român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, este un jucător perfect, informează site-ul violanews.com. "Adrian s-a maturizat foarte mult în plan mental şi acest lucru se vede în teren. Acum este un jucător complet, iar experienţele negative din trecut l-au întărit. Astăzi este perfect şi cred că are o baghetă magică pentru că ne încântă mereu. Îmi place foarte mult", a spus Antognoni, cel mai mare jucător din istoria clubului, mai mare chiar decât Roberto Baggio..
Atacantul echipei Fiorentina şi al naţionalei României, Adrian Mutu, supranumit Briliantul de suporterii români şi Il Fenomeno de fanii italieni, împlineşte, astăzi, 30 de ani.
Mutu are, duminică, în meciul cu Lecce din Serie A, posibilitatea de a ajunge la golul cu numărul 100 pentru formaţiile italiene. Până în prezent, Mutu a marcat 80 de goluri în Serie A, şase în Cupa Italiei, trei în Liga Campionilor şi zece în Cupa UEFA.
În Italia, Mutu a mai jucat la Internazionale Milano, echipă pentru care a marcat primul gol, la 12 ianuarie 2000, în meciul cu AC Milan, scor 3-2, dar şi la Verona, Parma şi Juventus.







































LA MULTI ANI ADI MUTU!!!!!!!!!!!!!MULTA SANATATE SI TOT CE ITI DORESTI SA TI SE INDEPLINEASCA IN NOUL AN!RESPECT,CAINE ADEVARAT!

la multi ani adi! As vrea sa revii la dinamo sa le dam la mue la stelisti

LA MULTI ANI MUTULE:>
MULTE GOLURI ACOLO SI LA NATIONALA SA FACI CE AI FACUT SI PANA ACUMA.
MU.E STEAUA
LA MULTI ANI ADI…SPER SA NE CALIFICI LA MONDIALE…
Comments are closed.