Acasă Revista presei "Cainii" ameninta

"Cainii" ameninta

137
0

(ProSport)

 

Rocada Ropotan – Grigore se mai poate realiza până pe data de 12 ianuarie, când alb-roşiii vor reveni sub comanda lui Rednic.

 

Dacă „Ropo“ nu mai pleacă, atunci şefii nu vor mai transfera niciun alt închizător. Conducătorii din „Ã…Ştefan cel Mare“ intenţionează să plătească ei TVA-ul în tranzacţia cu cei de la Dinamo Moscova, însă doresc 10 la sută dintr-un eventual transfer. Rămâne ca ex-sovieticii să le comunice „câinilor“ decizia, iar în cazul în care vor fi de acord cu termenii bucureştenilor, Ropotan va pleca imediat. Altfel, mijlocaşul de 22 de ani va continua la Dinamo şi nu va mai fi achiziţionat niciun alt mijlocaş defensiv. Alb-roşiii aşteaptă o veste până pe 12 ianuarie, acesta fiind termenul limită.

 

 

Nu-i dau mingea lui Zicu!

Catalin Muresanu, Bogdan Savin

 

Aşteptarea redebutului pentru Ianis Zicu se apropie de sfârşit. Departe de gazon tot turul de campionat, după o revenire care i-a făcut mai mult rău, dinamovistul se pregăteşte să redebuteze în tricoul „câinilor“.

Între sala de forţă şi alergările de la stadion, vedeta dinamoviştilor a primit şi o veste bună. Va face parte din lotul de jucători care va pleca în Antalya. Cum cei din „Ã…Ştefan cel Mare“ au programate două stagii în Antalya, „machedonul“ a primit şi el programul pentru această perioadă. În primul cantonament din Turcia, Zicu va avea parte de un orar separat faţă de restul fotbaliştilor lui Mircea Rednic.

„Nu vrem să facem greşelile pe care le-am făcut în trecut cu Ianis. El o să meargă cu noi şi în prima parte, dar nu va trage cot la cot cu ceilalţi jucători“, a spus ieri „Puriul“. În a doua perioadă petrecută în Turcia, între 4 şi 19 februarie, fostul fotbalist al Interului va fi introdus şi în meciurile amicale. Însă nu de la început, ci doar în jocurile din finalul turneului. „Zicu nu o să joace decât în partidele din final. Avem nevoie de el. Trebuie să fie sută la sută recuperat la startul returului“, a comentat Mircea Rednic.

 

A plecat în Austria

După ce a fost anunţat că va face deplasarea în Turcia alături de restul lotului, Ianis Zicu a plecat zilele trecute în Austria, acolo unde îşi urmează programul de recuperare. Alături de mijlocaş a făcut deplasarea şi unul dintre maseurii clubului din „Ã…Ştefan cel Mare“, acesta urmând să-l ajute pe machedon să ajungă în forma cea mai bună.

 

„Nu plec la Ando!“

Ionel Dănciulescu a anunţat că nu va părăsi Dinamo şi că nu a discutat cu Ioan Andone despre o eventuală plecare la noua echipă a „Fălcosului“, Al Ettifaq. “Nu am vorbit cu Andone de când a plecat la arabi. Vreau să-i meargă bine acolo şi să-şi facă treaba, iar eu îmi doresc să rămân la Dinamo şi să ajungem în Liga Campionilor“, a spus Dănciulescu pentru Sport.ro.

 

Borcea: “Veniţi la stadion!“

Cristi Borcea a făcut un apel la suporterii “câinilor“ pentru a-i susţine pe elevii lui Rednic în lupta pentru titlul de campioni. “Trebuie să luăm titlul anul acesta şi avem nevoie de suporteri să ne ajute. Cum să câştigăm, dacă la meciuri avem numai câte 500-800 de spectatori? Stadionul trebuie să fie plin la fiecare meci“, a declarat Borcea pentru dinamomania.ro

 

Ando, şeic cu acte

Ioan Andone este noul an­trenor al grupării Al-Ettifaq Dammam din Arabia Saudită. El a semnat un contract vala­bil până în vară, cu drept de prelungire pentru încă un an, şi va fi ajutat de colaboratorii săi Iulian Mihăescu şi Ion Manu.

Obiectivul principal al „Fălcosului”, care va debuta în weekend în Cupa Prinţului Faisal, este calificarea în semifinalele acestei competiţii şi clasarea pe unul dintre primele patru locuri în campionat. În prezent, Al-Ettifaq ocupă poziţia a cincea în competiţia internă, cu 20 de puncte, la 16 distanţă de liderul Al-Ittihad şi la 15 de formaţia condusă de Cosmin Olăroiu, Al-Hilal. Andone intră în pâine după o pauză de patru luni, la finele lunii august el fiind demis de la cârma ardelenilor de la CFR Cluj, cu care reuşise eventul sezonul trecut. (Vlad Economu)

 

"În adâncul sufletului, Borcea şi Vasîlică ţin cu Craiova!"

Dezvăluirile făcute de fosta parteneră a lui Vasîlică, cum că acţionarul dinamovist ar fi ţinut cu Universitatea Craiova pe vremuri, nu au rămas fără ecou pentru Adrian Mititelu. "Il capo di tutti capi" al Universităţii Craiova a declarat că are informaţii precum şi Cristian Borcea, directorul executiv şi co-acţionar cu Vasîlică la Dinamo, ar fi fost suporter al Ã…Ştiinţei în tinereţe.

Mititelu a declarat că în urma acestor dezvăluiri, Vasîlică pare mai frumos: "Asta e frumoasă. Dacă femeia asta a spus adevărul, atunci Vasîlică ţine şi acum cu Ã…Ştiinţa. Nu poţi schimba sentimentele. Sunt mai mulţi pe la clubul ăla. Borcea şi Neţoiu. Mai ales Borcea. În copilărie, el susţinea Craiova. Mama lui e de lângă Craiova. Mi-a spus mie un consătean de-al lui Borcea că era nebun după această echipă. Ã…Şi Vasîlică, dar şi Borcea, în adâncul sufletului ţin şi acum cu Universitatea. Ei, care sunt la Dinamo, şi-au făcut transfuzii de sânge alb-roşu. Acum, că am aflat că ţine cu Ã…Ştiinţa, pe Vasîlică îl văd mult mai frumos şi mai deştept”, a spus Adrian Mititelu.