(articol preluat din ProSport)
Amir KIARASH
Borcea i-a propus lui Raducioiu o functie în cadrul clubului, iar fostul atacant analizeaza situatia
Ultima partida de campionat disputata de “câini” la Pitesti si câstigata cu scorul de 3-2 a avut un spectator VIP în tribune.
Florin Raducioiu a luat loc printre conducatorii dinamovisti pentru a urmari evolutia fostei sale echipe. Dupa partida, bine dispus si în forma, Cristi Borcea i-a transmis fostului atacant ca vrea sa aiba o discutie cu el. In cadrul întâlnirii, directorul executiv al lui Dinamo i-a propus lui Raducioiu un post în conducerea clubului.
Desi initial s-a vorbit de functia de manager general, mai multi oficiali ai bucurestenilor au negat acest lucru. “Nu se pune problema ca Florin sa primeasca o functie executiva. Daca va accepta sa vina la Dinamo, vrem ca el sa aiba un rol pe partea sportiva, sa fie aproape de echipa si sa se ocupe de relatiile internationale, fiindca are multe legaturi în acest domeniu”, ne-a precizat unul dintre actionarii ros-albilor, Florin Busca. Un alt conducator al formatiei din Soseaua Stefan cel Mare ne-a dezvaluit si motivul pentru care directorul executiv al bucurestenilor încearca sa-l coopteze pe fostul atacant în staff-ul echipei. “Aducerea lui Raducioiu este o dorinta mai veche a lui Borcea. El stie impactul pe care l-ar avea Florin asupra fanilor. Daca o asemenea mutare s-ar realiza, clubul ar câstiga foarte mult la capitolul imagine”, a afirmat oficialul dinamovist.
Dupa discutia cu Borcea, fostul international a plecat miercuri seara în Italia pentru a se sfatui si cu sotia sa, Astrid. Aceasta nu doreste însa ca familia Raducioiu sa se mute în România si nici nu prea agreeaza ideea ca sotul sau sa stea în România, departe de ea si de cei doi copii. In aceste conditii, întoarcerea lui Florin la Dinamo pare sa aiba sanse mici de realizare, dar oficialii “câinilor” spera sa primeasca un raspuns favorabil din partea lui Raducioiu.
Raducioiu este oricând binevenit la noi, fiindca a crescut la Dinamo. Deocamdata nu s-a vorbit de nicio functie pentru el. Vom analiza asta dupa ce vom primi un raspuns de la Florin
Cristi Borcea, director executiv Dinamo
Sora lui este pesimista
Sora fostului international, Irina Raducioiu, spune ca fratele sau nu are de gând sa se întoarca acasa. “Florin a venit zilele trecute în România pentru a-si vedea familia, dar nu cred ca se pune problema sa accepte vreun post în conducerea lui Dinamo. Ei au mai tras de el, în 2004, sa fie “secundul” lui Andone, dar si atunci a respins ideea revenirii în tara. Daca a fost la Pitesti sa vada un meci, nu înseamna ca va fi cooptat în staff-ul lui Dinamo”, ne-a spus Irina.
Relatii reci cu Cornel Dinu
Conform unor surse apropiate formatiei din Soseaua Stefan cel Mare, dincolo de problemele personale exista si un alt motiv pentru care Raducioiu nu prea e tentat sa se întoarca la Dinamo. “Florin nu are relatii bune cu administratorul delegat al clubului, Cornel Dinu, din cauza caruia a si plecat ultima data de la Dinamo. Daca ar accepta un post în conducerea echipei, ar însemna sa lucreze, din nou, cu Dinu, iar asa ceva nu-i convine”, ne-a spus sursa respectiva.






































