(articole preluate din ProSport)
Mugurel Dumitru
“Puriul” a trimis pe teren o formula de echipa inedita
Aflat la adapostul victoriei obtinute în tur, scor 4-3, Mircea Rednic si-a permis sa experimenteze aseara.
Astfel, tehnicianul ros-albilor i-a pregatit mai multe surprize omologului sau de pe banca grecilor. In primul rând, a fost schimbat sistemul de joc, din traditionalul 4-4-2, în 3-4-3. In defensiva, “Puriul” a dat credit tridentului format din Cosmin Moti, Stefan Radu si Lucian Goian, ultimul fiind o aparitie neasteptata în echipa de baza a bucurestenilor. Dupa noutatile din aparare, Rednic a utilizat o formula inedita si la mijlocul terenului. Pulhac a acoperit flancul stâng, Blay pe cel drept, în timp ce Dennis Serban a fost titularizat, alaturi de Margaritescu, semn ca fostul stelist si-a mai îmbunatatit conditia fizica. Ultima mutare a tehnicianului “câinilor” a fost una anuntata, mai în gluma, mai în serios, în conferinta de presa de marti.
Astfel, Rednic i-a trimis pe teren pe Danciulescu, Niculescu si Ganea. Asta în ciuda faptului ca dupa returul cu Beitar Ierusalim, în care jocul lui Dinamo a suferit, Rednic a promis ca nu va mai folosi sistemul cu trei atacanti. Dupa pauza, în urma schimbarilor efectuate, “Puriul” a revenit totusi la asezarea 4-4-2. Aceasta modificare a dat imediat roade, nou-intratul Adrian Cristea, punctând pentru 2-0.
Rednic bucuros că şi-a îndeplinit obiectivul
Antrenorul Mircea Rednic s-a declarat mulţumit de faptul că echipa Dinamo şi-a îndeplinit obiectivul, calificarea în grupele Cupei UEFA, în urma victoriei, cu 4-1, înregistrate, joi, în faţa formaţiei Xanthi Skoda.
“Sunt bucuros că am reuşit să-mi îndeplinesc obiectivul propus, calificarea în grupele Cupei UEFA. Îmi felicit jucătorii pentru efortul din această perioadă în care am avut multe meciuri grele. S-a văzut o uşoară oboseală, dar în repriza a doua când am revenit la sistemul nostru lucrurile au mers mult mai bine. Xanthi ne-a pus probleme în prima repriză mai mult decât în meciul tur. Pe noi ne-a interesat doar calificarea. Sper să nu ne oprim aici”, a spus Rednic.
Tehnicianul a menţionat că Dinamo va avea adversari puternici în următoarea fază a Cupei UEFA. “În grupe vom avea adversari puternici, dar nu îmi este teamă indiferent cu cine vom juca. Va fi o şansă în plus pentru jucătorii mai tineri, fără experienţă, pentru a vedea unde se situează valoric. Mă bucur că am reuşit să demonstrăm faptul că avem valoare, pentru că ceea ce s-a spus la începutul campionatului a fost spus din răutate”, a menţionat antrenorul.
Mircea Rednic a adăugat că le-a spus jucătorilor săi că vor beneficia de o binemeritată vacanţă, după meciul cu Rapid, din etapa a X-a a Ligii I. “Le-am spus că mai avem un singur hop, meciul cu Rapid, şi apoi va urma o minivacanţă binemeritată de ei. Mi-au cerut să intrăm în cantonament imediat, dar nu am fost de acord. Sper că în aceste două zile rămase până la derbi să ne recuperăm, deşi nu vom reuşi sută la sută”, a afirmat Rednic, care a adăugat că meciul cu Rapid nu este o revanşă.
Tehnicianul echipei Dinamo a menţionat că şansele formaţiei sale de a câştiga campionatul în acest sezon sunt mari: “Trebuie să avem continuitate. Le-am spus jucătorilor mei că dacă îi deranjează ceva să vină la mine nu să apară fel de fel de declaraţii prin presă. Până acum am rezolvat bine faza ofensivă. Îmi place că îmi acceptă deciziile în privinţa titularizării, dar îi văd botoşi. Tratăm fiecare meci cu seriozitate şi aşa l-am tratat şi pe acesta cu Xanthi. Aveam un gol avans, dar într-un meci se pot întâmpla multe”.
Noul obiectiv: primăvara europeană
Cristi Borcea spune că important este ca dinamoviştii să ajungă în primăvara europeană.
“Important este că am câştigat şi ne-am calificat în grupele Cupei UEFA, obiectiv pe care îl aveam de la începutul sezonului. Indiferent cu cine vom juca în grupe va fi foarte greu. Important este să ajungem în primăvara europeană. Portarul Gaev a apărat foarte bine, iar la golul primit a fost doar o greşeală. Echipa a crezut în victorie, iar jucătorii l-au încurajat pe Gaev să aibă în continuare intervenţii bune”, a spus Borcea.
Oficialul dinamovist a reafirmat faptul că Dinamo va juca la victorie în partida cu Rapid, care va avea loc duminică, în etapa a X-a a Ligii I. “În meciul cu Rapid ne dorim victioria. Nu v-aţi obişnuit cu Dinamo?”, a afirmat Borcea.
Dinamo va juca în Pakistan, în loc de Ghencea!
Directorul executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat după ce formaţia sa a obţinut calificarea în grupele Cupei UEFA, că dacă va ajunge în grupele Ligii Campionilor mai bine va juca în Pakistan decât pe stadionul din Bulevardul Ghencea.
Atacantul Claudiu Niculescu a întârit cele spuse de Borcea afirmând: “Niciodată nu o să jucăm în Ghencea în grupele Ligii Campionilor. Să fim serioşi, mai bine joc în Bulgaria. Cred că niciun stelist nu ar evolua în Ştefan cel Mare”.
Antrenorul dinamoviştilor, Mircea Rednic, a declarat că sunt şanse ca Dinamo să joace în Ştefan cel Mare dacă se califică în grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor. “Sunt şanse foarte mari să jucăm pe Dinamo. Se fac eforturi foarte mari. Rezultatele din ultimul timp a făcut ca lumea să vină aproape de echipă. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a venit acum două săptămâni şi a spus că ne va susţine din toate punctele de vedere”, a precizat Rednic.
A gafat iarasi Gaev!
Bogdan Savin
Portarul dinamovist a scapat balonul în poarta
Revenit de curând între buturile “câinilor”, Vladimir Gaev avusese pâna aseara prestatii bune.
Jucatorul din Belarus a gresit însa la faza din care Paviot a punctat în minutul 52. Goalkeeperul a scapat pur si simplu mingea în poarta, spre uimirea dinamovistilor. Aceasta eroare a lui Gaev întareste ideea ca formatia din Soseaua Stefan cel Mare este în criza de portari. Asta deoarece în partidele disputate în acest sezon Moss si Matache au gafat si ei la rândul lor. In aceste conditii, ramâne de vazut cine va fi titularizat, duminica, în derby-ul cu Rapid. Mai mult ca sigur, Vladimir Gaev va fi retrogradat pe banca de rezerve, mai ales ca si anul trecut a gresit în partida cu giulestenii.
Ionel Ganea a pierdut pariul golurilor
Inainte de partida cu Xanthi, Mircea Rednic a marturisit ca Ganea, Danciulescu si Niculescu vor fi în primul “11” întrucât toti trei au promis ca vor marca. “Cine nu va înscrie, va fi retrogradat la echipa a doua”, a spus, în gluma, Rednic. Cum aseara, Danciulescu si Niculescu au punctat, ultimul chiar de doua ori, dupa toata probabilitatile, cuplul N&D va fi titularizat si duminica în derby-ul cu Rapid. In aceste conditii, “Ganezul” va lua loc pe banca de rezerve contra giulestenilor.
Grecii au înscris un gol valabil
La câteva momente dupa ce Claudiu Niculescu a înscris primul gol al meciului, grecii au egalat prin atacantul Garpozis. Reusita a fost anulata de asistentul rus Lev Antonov pe motiv de ofsaid, însa reluarile au demonstrat ca atacantul oaspetilor era în pozitie regulamentara.






































