(articole preluate din Gazeta Sporturilor)
Maria Andrieş
Cu trei goluri în 15 minute, Dinamo a învins categoric în derbyul orgoliilor cu Rapid, ajungînd la a 10-a victorie consecutivă
Zicu s-a întors în Ştefan cel Mare. Şi a dat peste Mărgăritescu. În careu. Se ciocnesc, că doar nu erau să se salute. Fault şi penalty. Nici n-au apucat tribunele să huiduie, că Bădoi l-a şi executat pe Gaev. 0-1 e un scor care promite. Rapidul n-a venit în Groapă la tăiere, cu capul gata plecat. După gol, Măldărăşanu presează încăpăţînat, Zicu se avîntă în sprinturi egoiste. Nimic periculos, totuşi. Axa Buga – Burdujan are defecte şi mingile se risipesc peste sau pe lîngă poarta roş-albilor (11, 31).
Dinamoviştii împing liniile spre careul oaspeţilor. Pistonul Blay – Kalanga accelerează pe dreapta, dar defazat. Nu se leagă nimic, doar desprinderi fără viitor. Moţi, acrobatul de serviciu, se răsuceşte în careu (13), dar n-ajunge la minge. Niculescu dă fiori numai la lovituri libere, dar nimereşte zidul (19) sau braţele avide ale lui Coman (32). Gazdelor nu le iese jocul, dar le ies scîntei, din ciocnirile cu rapidiştii şi cu mina de piatră a arbitrului. Repriza se încheie cu un meleu în jurul unui Lazăr rănit.După pauză, vişinii atacă preventiv. Tabela de marcaj le surîde, publicul îi înjură. Rednic însă schimbă placa. Intră Ganea, cu necesarul de colţi pentru a rupe plasa Rapidului. După cîteva minute de forcing, fostul englez îl umileşte pe Coman, egalînd din careu, după centrarea lui Pulhac. O răbufnire de orgoliu, ca la derby. “Luptă, Di-na-mo!” Elanurile rapidiste se răresc, se înmulţesc loviturile libere la poarta lui Coman. Niculescu bate din nou (69), poarta nu se deschide. Tot Ganea rezolvă problema victoriei, scurt, din careu, cu capul, piciorul lui Kalanga trimitind in plasa. Niculescu doar apasă pe rana rapidiştilor, din pasa aceluiaşi Ganea (78).
Multe bilete nevîndute
Din cauza preţurilor ridicate, au rămas foarte multe bilete nevîndute. Tribunele 0, I şi a II-a, unde bilete costau 80, 50 şi, respectiv, 30 RON, erau pline doar la trei sferturi din capacitatea lor. Suporterii dinamovişti s-au plîns de preţurile piperate pe care le-au stabilit cei din conducere. (Eduard Apostol)
“Victorii trucate”
Înainte de începerea întîlnirii, fanii dinamovişti de la peluza “Cătălin Hîldan” au afişat un banner pe care scria: “Aşteptaţi să dureze mai mult decît în 1988”. În acel sezon, Dinamo a avut avut o serie de 14 victorii consecutive, urmînd apoi o remiză cu Steaua. Răspunsul giuleştenilor a venit imediat: “Nouă victorii trucate, azi se va face
Zîmbete de complezenţă
Cu o jumătate de oră înaintea meciului, în momentul în care Rednic a ieşit de la vestiare, tehnicianul a fost strigat de Răzvan Lucescu, aflat în faţa tunelului. Dinamovistul s-a întors, a dat mîna cu antrenorul giuleştean şi a zîmbit de complezenţă. Relaţiile dintre cei doi sînt destul de reci, după ce anul trecut patronul Rapidului, George Copos, intenţiona să-l înlocuiască pe Răzvan cu “Puriul”. (Eduard Apostol)
Zotta a cerut suspendarea dinamoviştilor
Pentru că o parte a galeriei dinamoviste a scandat împotriva Rapidului, secretarul general al giuleştenilor, Constantin Zotta, s-a dus la observatorul de joc al partidei, Alexandru Boc, pentru a-i cere să noteze în raportul de joc incidentul. Oficialul Ligii i-a răspuns rapidistului că nu a auzit nimic. (Radu Oprişan)
“Cu cine eşti Zicule?”
Cînd cele două echipe au intrat pe taren, Claudiu Niculescu s-a dus la fostul său coleg, Ianis Zicu, şi l-a întrebat: “Băi, Ianis, cu cine eşti azi?” Cei doi sînt buni prieteni în afara terenului. Vîrful rapidist a zîmbit, apoi i-a aruncat lui Niculescu: “În seara asta nu ne cunoaştem!”. (Eduard Apostol)
Burdujan a vrut să bată penalty-ul
După lovitura de pedeapsă obţinută de Zicu în minutul 3, atacantul rapidist Lucian Burdujan a luat mingea în braţe şi a dorit să execute penalty-ul. El a fost însă oprit imediat de Măldărăşanu, care i-a oferit balonul lui Bădoi. Măldărăşanu a mizat pe experienţa superioară a lui Bădoi, care a transformat fără emoţii lovitura de la 11 metri. (Radu Oprişan)
Mărgăritescu are probleme la inghinali
În minutul 12, antrenorul Mircea Rednic a fost obligat să efectueze prima schimbare, după ce Andrei Mărgăritescu a acuzat dureri la pulpa stîngă. Mijlocaşul, cel care a provocat penalty-ul Rapidului din minutul 2, a fost înlocuit de Ropotan. (Eduard Apostol)
Tudor a făcut instrucţie
La pauză, la ieşirea de la vestiare, arbitrul de rezervă, Alexandru Tudor, i-a oprit pe jucătorii giuleşteni să iasă pe teren şi i-a aliniat pentru a le face loc dinamoviştilor. Tudor a încercat astfel să evite o încăierare între cele două echipe şi le-a cerut tot timpul fotbaliştilor să formeze un culoar. (Radu Oprişan)
Niculescu s-a luat de Mărgăritescu
În drumul spre vestiar, atacantul Claudiu Niculescu i-a reproşat colegului său Andrei Mărgăritescu faza din minutul 2, cînd l-a busculat în careu pe Ianis Zicu. “Nu eşti sănătos la cap să faci un asemenea fault în minutul 2?”, i-a strigat Claudiu. Şefii “cîinilor” aflaţi la tribuna oficială au comentat faza penalty-ului şi au fost nemulţumiţi de atacul imprudent al lui Mărgăritescu. (Vlad Epurescu)
Ganea ameninţă
Pentru că nu a fost titularizat de antrenorul Mircea Rednic, care i-a preferat in Atac pe Dănciulescu si Niculescu, Ionel Ganea i-a cerut socoteală tehnicianului inainte de inceperea meciului. “Dacă pina in iarnă nu se limpezeşte situaţia mea, aş vrea sa fiu lăsat să plec ca jucător liber”, l-a anunţat Ganezu’ pe “principalul” din Ştefan cel Mare.
Pe lingă disputa cu Rednic, Ganea a fost implicat intr-un dialog mai aprins şi cu tehnicianul Rapidului, Răzvan Lucescu. După ce au terminat incălzirea, Lucescu l-a oprit pe atacantul dinamovist Ionel Ganea şi l-a certat pentru atacurile sale la adresa conducerii din Giuleşti. “Vreau să-ţi spun că vorbeşti mai mult decit e cazul. Eu sint antrenor la Rapid, iar tu jucător la Dinamo”, i-a spus Lucescu. Ganea s-a scuzat şi a motivat: “Sint mereu intrebat de ce n-am ajuns la Rapid”. “In momentul in care a picat transferul tău in Giuleşti, eu eram deja la Timişoara”, i-a explicat tehnicianul alb-vişiniilor. (Radu Oprişan)






































