Opinie de Remus Răureanu
(gsp.ro)
Insolvenţa a fost cea mai bună măsură pentru salvarea clubului. Dinamo are cel mai bun centru de tineret şi construieşte o echipă pentru viitor, din copii talentaţi care mai au nevoie doar de timp şi de experienţă ca să devină fotbalişti excelenţi.
În mai, de ziua clubului, societatea va ieşi din insolvenţă sănătoasă tun şi gata de mari performanţe. Şi acum, adevărul: comunicarea, cea mai bună a unei echipe din Liga 1, a mascat situaţia reală în care se găseşte Dinamo şi a încurajat propagandistic ideea că prezentul chinuit e un “must” pentru un viitor strălucit.
Reconstrucţia se face cu jucători aflaţi mai aproape de momentul retragerii decît de vîrsta la care un fotbalist mai poate fi considerat tînăr. Cordoş, Bărboianu, Boubacar, Elton, Lazăr, Alexe nu au vîrste care să le permită să progreseze, fiecare şi-a atins nivelul maxim. Adică mediocritatea. “Speranţa” Traian Marc are 31 de ani!
În 2006-2007, sezonul ultimului titlu roş-alb, Rednic l-a promovat titular pe Ştefan Radu şi stoperul de 19 ani s-a descurcat. Dar Radu îl avea lîngă el pe Moţi şi în spatele lor era Lobonţ. Nedelcearu, un “Ştefan Radu” din 2014, ar trebui să crească ghidat de Cordoş şi de Marc, doi oameni care au adunat doar retrogradări şi eşecuri!
Vestea ieşirii din insolvenţă în mai a venit pe surse, nu şi-a asumat-o nimeni din club. Pentru că nimeni nu poate promite aşa ceva. Societatea nici măcar nu are planul de reorganizare aprobat, deci nu se ştie clar cît va mai dura balansul între faliment şi subzistenţă. Sigur, putem gîndi că se poate şi mai rău dacă ne uităm la Rapid. Întotdeauna se poate mai rău. Pentru mai bine, ori Negoiţă descoperă vreo comoară, ori Dinamo găseşte un patron mai capabil şi mai bogat.
Ce se învață la școala de antrenori?
de Adrian Georgescu
Anul întâi începe în forță, cu cursuri de dicție și de retorică. Nu poți fi antrenor dacă nu știi să rostești câteva fraze-cheie. “Știți că nu comentez arbitrajul, dar…”. “Le mulțumesc băieților care s-au mobilizat exemplar și au dat totul pe teren”. “Am avut oferte consistente din Sierra Leone și Liberia, dar am ales cu sufletul”. “Obiectivul nostru este participarea într-o cupă europeană”. “Nu poți juca împotriva arbitrului”. “Echipa națională nu se refuză”.
De-abia după ce viitorii tehnicieni deprind aceste reguli – de vorbesc și cu soțiile numai cu „Sâmbătă ne așteaptă un meci greu” și „Dorim să obținem toate cele trei puncte puse în joc” -, intră în scenă coregrafii. Încep repetiții chinuitoare. Așa a apărut, de pildă, dansul celor „220 de volți” al lui Șumudică. Sau mersul îngândurat marca Stoichiță, de juri că posesorul rezolvă în gând Teorema lui Fermat. Toate sunt exersate până ies perfect: șutul în bidonul cu apă, spargerea unui perete de plexiglas cu talpa în stilul Cârțu, cum să fugărești un arbitru, arta de-a te lăsa calmat de arbitrul de rezervă, dar să pari în continuare nervos.
În semestrul doi se aprofundează noțiunile de actorie. Se exersează gestul larg cu brațele, de parcă tehnicianul ar lucra cu două fierăstraie în același timp. Pălmuirea văzduhului, salutul galeriei „hei hei hei!” și fâțâirea prin aer a celor două degete arătătoare îndreptate în sus. Țâșnirea bruscă de pe bancă spre terenul de joc. Ce înseamnă aceste gesturi? Nimic, dar trebuie făcute, altfel nu dai bine la televizor. La fel stau lucrurile și cu brațul ridicat de către fotbalist înainte de executarea unei lovituri de la colț, care transmite atât: „Atenție, voi arunca mingea undeva în careul mare, vedeți voi care o prindeți”.
Stiliștii îi învață pe cursanți cum trebuie călcat un trening astfel încât să pice ca un costum și să nu facă genunchi. Se lucrează mult și la expresiile faciale. Pentru nota zece la examenul de expresivitate, se cere reproducerea grimasei de veșnic nedreptățit a lui Victor Pițurcă. Vinerea, vine tipul de la IT și-i învață chestiuni care țin de progresul tehnologiei: cum se șterge corect o tablă, cum se derulează o casetă video cu creionul și care este prefixul din Belgravistan.
La sfârșitul stagiului de trei ani, șefii de promoție primesc un ghid de conversație româno-arab, iar cei mai buni la teorie pot deveni direct analiști, fără să-și mai piardă vremea cu antrenoratul. În “Amfiteatrul Ilie Dumitrescu” încep lucrările de master: “Tehnici de desen pentru obținerea unei săgeți din cât mai puține linii”. “Cum e mai bine să faci cerculețe pe ecran: în sens orar sau antiorar?”, “De la x și zero la pressingul de întâmpinare”.
Iată de ce e și astăzi Puiu Iordănescu, proaspăt general-locotenent cu trei stele, selecționerul echipei naționale. Păi dacă nu vine nimeni din urmă?






































