DINAMO A RĂPUS FIARA. Echipa noastră a cîstigat la limită, în aparentză contabilă, dar victoria ei poartă certitudinea implacabilă a dimensiunii celeste. Nici un moment echipa din Ghencea nu a putut pune probleme careului dinamovist. Nu a fost lăsată să pună. De fapt, încă din primele minute ale meciului stelistii s-au resemnat în fata fortei descurajante a blocului alb-rosu. Practicînd un joc aparent tern, Dinamo a împins continuu ostilitătile, prin travaliul inteligent al mijlocasilor, în treimea stelistă. Ca dovadă, Steaua a putut trage prima lovitură de tun pe spatiul portii noastre, si singura de altfel, abia prin ultimul sfert de oră al partidei! Un meci întreg echipa lui Olăroiu a fost hărtuită sistematic si pe centru si pe flancuri, asa încît nu mai miră pe nimeni că la finalul partidei unii jucători ai “echipei campioane” erau complet dezorientati pe teren. Spre exemplu Dică, încătusat de Mărgăritescu din primul minut si eliberat de ultimul fluier al arbitrului, a vrut să iasă spre vestiare… pe la scările de acces în stadion! Bine că a realizat în ultimul moment că a gresit directia, căci altfel trebuia să sară gardul împrejmuitor, cu toate riscurile evidente de a-si rupe noada sau vreun picior ori de a cădea direct în cîrca jandarmilor înfuriati. Mărturisesc că, initial, nu am înteles de ce a fost schimbat Ze Kalanga si nu am încuviintat pe deplin ideea introducerii lui Denis Serban. În primul rînd, pe Ze îl acceptam asa cum e pentru că a făcut viată grea adversarului de pe partea sa. Cum “asa cum e”? Păi e, că băiatul acesta, care ascunde calităti exceptionale, are dificultăti de preluare a balonului. Se întîmplă că demarează cu o fractiune mai devreme de preluarea pasei sau că, tocmai cînd esti mai sigur pe el, mingea îi sare din gheată ca din coltul mesei. Poate îi trebuie mai multă concentrare si, în orice caz, mai mult curaj si tupeu în a-si asuma responsabilităti la finalizare, mai ales că arată si calităti de sutor. Pare încă stingher în echipă. DENIS SERBAN ESTI NEBUN! Stiam că ginerele domnului Buduru a fost la viata lui un fotbalist bun. Puteam crede că încă mai este. Ne-o demonstrase, dacă vreti, chiar în recentul meci cu U.T.A. Stiam si că face parte din categoria fotbalistilor inteligenti. Mai convins eram, însă, că revenirea lui în Stefan cel Mare s-a datorat diligentelor lui tata-socru. Măcar dacă ar fi avut vreo 25 de ani, căci altfel ce rosturi să-i găsesc la o echipă în reconstructie? Sigur, e si Ionel Ganea, dar acesta e o exceptie comparabilă doar cu Dorinel Munteanu si Viorel Moldovan, coechipierii săi de la “europene” si “mondiale”. Pentru că, mie cel putin, nu mi s-a părut că Denis a rupt gura tîrgului pe undeva. As zice că asta se datorează, din cîte îmi dau seama, temperamentului său oarecum mai rezervat. Miercuri seară, însă, Denis Serban a explodat în ultimul minut al jocului, aruncînd în aer un stadion, un oras, o tară. Să iei tu mingea pe linia de 16 si să ridiculizezi în alergare 5 fundasi ai Stelei pînă pe linia de 6, asadar pe un spatiu de 10 m!, iar acolo să ai tupeul si sîngele rece să strecori mingea în plasă printre picioarele portarului, cînd stii că sînt ultimele secunde ale unui asemenea derby, iar scorul e doar 0-0, deci riscurile unei ratări care să te compromită ireversibil sînt enorme, ei bine cînd faci toate acestea si mai si reusesti, se cheamă că ai “nebunia” geniului. Am urlat extaziat, “gooool!”, la unison cu toti dinamovistii mei si toti anti-stelistii din România si mi-am spus si mi-am repetat uimit: asta nu există! Denis Serban esti nebun! Cum ai putut să faci asa ceva? Si, unde ai fost pînă acum, omule drag? DESPRE ARBITRAJ, HOTI SI VARDISTI, VORBIM ÎN URMĂTORUL TEXT.
