Intr-o tara in care nu poti pune baza pe ceea ce spun conducatorii, indiferent ca apartin politicii sau fotbalului, nu putem crede nici declaratiile lor cu privire la bugetele cluburilor din Liga 1. Bugetul lui CFR Cluj, cu tot cu investitiile de la stadionul „Constantin Radulescu”, ba este 30 milioane de euro, ba 35 sau 38. Al formatiei de langa cele doua cimitire Ghencea este intre 20 si 30 milioane de euro, al lui Dinamo este 15 milioane de euro, apoi este nelimitat, ajungand in cele din urma „sa se invarta in jurul a 20 milioane de euro”.
Pe 4 august, intr-o interventie telefonica la Special / Sport.ro, Cristi Borcea spunea ca „bugetul lui Dinamo este nelimitat”. Dupa exact o saptamana, Cristi Borcea declara la aceeasi emisiune ca bugetul lui Dinamo „se invarte in jurul a 20 milioane de euro”. De altfel, nu era prima data cand Borcea spunea ca Dinamo are buget nelimitat. Aceeasi declaratie o mai facuse si in decembrie 2006, antrenor fiind si atunci Mircea Rednic: „El are toata libertatea, mai putem aduce patru sau cinci jucatori. Bugetul va fi nelimitat".
Tot in aceeasi perioada am asistat la o cascada de declaratii in ceea ce priveste circuitul cardului magic in departamentul managerial al FC Dinamo. Mai in gluma, mai in serios cardul se plimba pe traseul Borcea – Rednic – Turcu si retur cu sau fara PIN-ul de autorizare al platilor pentru transferuri.
Avand in vedere cele prezentate mai sus, DinamoMania propunea fanilor dinamovisti un chestionar, unde trebuiau sa aprecieze bugetul echipei noastre. Au votat aproape 3000 de persoane, rezultatele finale fiind:
Cat de mare credeti ca e bugetul lui Dinamo?
a) Nelimitat – [14%]
b) 20 milioane de euro – [8%]
c) In jur de 15 milioane de euro – [7%]
d) In jur de 10 milioane de euro – [16%]
e) Nu mai mult de 5 milioane de euro – [20%]
f) Avem buget? – [35%]
Concluzii:
– 22% din cei ce au votat ii dau dreptate lui Cristi Borcea cu privire la bugetul echipei. Dintre acestia, 64% au optat pentru prima „estimare” a lui Borcea (buget nelimitat), in timp ce 36% au mers pe „estimarea” de peste o saptamana (20 milioane de euro).
– 7% au votat pentru un buget in jurul a 15 milioane de euro, acesta fiind primul buget anuntat de actionari cu o luna inainte de inceperea noului sezon.
– 16% au optat pentru un buget de 10 milioane de euro, acesta fiind, probabil, cel mai apropiat de realitate.
– 55% din fanii dinamovisti sunt sceptici in privinta bugetului „cainilor” pentru sezonul 2008-2009. Dintre acestia, 36% sunt de parere ca avem un buget pentru o echipa de mijlocul clasamentului (FC Arges are anuntat un buget de 6 milioane de euro), adica undeva in jur de 5 milioane de euro. Ceilalti (64%) au optat pentru varianta f) – Avem buget?
– Venirea lui Julio Cesar la Dinamo a schimbat procentele la acest chestionar. Daca pana la venirea lui numai ultima varianta avea aproape 50% din optiuni, dupa anuntul sosirii acestuia la Dinamo, procentele primelor 2 variante au crescut semnificativ, in special varianta cu „bugetul nelimitat”.







































A inceput intrecerea socialista pe ramura de raportat bugete inexistente. In afara de cazul in care un club investeste in infrastructura, nu vad cum un buget poate depasi 7-8mn de euro anual. Restul sunt bazaconii menite sa-i impresioneze pe fraierii aia de 29% din suporteri care au spus ca Dinamo are buget intre 15mn de euro si nelimitat.

Dinamo are un buget de 5-7 milioane + ce se obtine din vanzarile de jucatori. Anul asta au intrat 4,5 mil de la Radu (restul pana la 5,4 fiind TVA-ul), 500.000 de la Iordache, 700.000 (?) de la Niculescu… Deci inca 6-7 milioane.
Cred ca Dinamo ar avea un buget de 12-14 milioane pentru 2008-2009 daca hotii astia nu si-ar baga mana in bani…pt iahturi, Cancun, vile, hoteluri, alte afaceri imobiliare si de tot felul…
ce fete de dobitoci notorii au termiantii astia.cum dracu de nu scapam de voi ?ma tot rog sa scap de niste puscariasi ca voi si vad ca voi sunteti de mai bn de 10 ani la Dinamo.Lasati-ne nu ne ma chinuiti pasiunea noastra pentru Dinamo.
Seychelles, eu sint unul dintre fraierii care au votat ``buget nelimitat``
si m-am distrat la culme doar la gindul declaratiilor lui muc cel mic.
Or mai fi si fraieri p-aici prin zona, nu zic, dar poate ca multi au fost ironici cind au dat click pe prima varianta.
@Mirunik
scuze atunci, sper intr-adevar sa fie o ironie. Oricum, e prea subtila ca fraierii din conducere sa se prinda vreodata.
@redmania
pai si cei 5-7 milioane de care zici de unde vin? Ca doar nu i-au adus porcea si badea de acasa
@Seychelles
Celelalte 5-7 milioane vin din tot felul de chestii :
1.Sponsori : numai sponsorul principal, Orange, baga 1,5 milioane anual. Apoi avem tot felul de sponsori secundari (vezi panoul de la declaratiile de presa, vezi reclamele din jurul stadionului, de pe spatele tricourilor, de pe sort).
2. Marketing
Pe langa sponsori mai sunt si vanzarile de obiecte cu insemnele Dinamo. Clubul are de departe a doua baza de suporteri din Romania, cam 20% din totalul de microbisti. Pe nici un stadion din Romania nu am vazut atatia suporteri imbracati in culorile clubului cati am vazut la meciul Dinamo-Lazio… Deci mult material alb-rosu cumpara (fulare, esarfe, tricouri, sepci, etc)t => bani pt club.
3. Bilete meci.
E drept ca din campionat nu se incaseaza prea mult dar la meciurile cu Lazio, Benfica, Leverkusen, Besiktas s-au facut bani buni
4 Drepturi TV.
Poate pe locul 2 dupa sponsori. In Liga 1 se va incasa in jur de 2-3 milioane pt un loc pe podium….continuare…
4. Drepturi TV – continuare
Din cupele europene se fac din nou bani frumosi, chiar si un banal meci cu Elfsborg poate insemna 200.000 euro de la televiziuni.
De exemplu cu Lazio s-au laudat astia ca au incasat in jur de 1 milion din reteta meciului (drepturi TV, bilete, …)
Am uitat ceva ?
Trecerea de la comunism la capitalism sau de la totalitarism la democratie nu se poate face peste noapte. Tot asa si trecerea de la fotbalul amator la cel profesionist are nevoie de multi ani.
Niciodata,la niciun club din Romania nu am vazut un buget clar, cu sume exacte din venituri,din cheltuieli,cu impozite,etc. Lipsa de transparenta da de banuit daca nu certifica chiar unele lucruri necurate.
In fotbalul romanesc sunt bani dubiosi,iar multi fotbalisti sunt platiti la negru.
Cine poate crede ca Pulhac are un salariu de numai 28 000 de dolari. Sa fim seriosi,facea scandal de mult.
Metoda platilor la negru a fost facuta publica cu cinism de becali.
Actionarii de la Dinamo nu or fi mai fraieri sa faca alcumva, adica sa plateasca impozite la stat.
@redmania
Ai dreptate si esti foarte pertinent in ce spui.
Pe de alta parte daca vrei sa calculezi un buget o poti face si invers,calculand mare parte din cheltuieli : doua campanii de transferuri la inceputul si mijlocul unui an iar atunci se investesc cam 2 milioane pe campanie(maxim).
Salariile+primele jucatorilor sunt si ele undeva pe la 2 + cheltuieli de deplasari,organizare,baza sportiva,organizare evenimente si ajungi undeva spre 7 milioane.
La Steaua sunt salarii ceva mai mari dar multe transferuri sunt facute anapoda,cumparadu-se jucatori gen Surdu,Neagoe,Ionescu etc…si atunci Steaua mai pierde aiurea niste bani dar Steaua si i-a scos in ultimul timp cu participarea din Champions League.
Ati vazut ca tiganii de la Rapid au emis un comunicat pe site-ul lor oficial si au improscat iar cu noroi in Steaua si Dinamo?
Sa le fie rusine si Duminca sa-i bateti!
Sper ca voi baietii care mergeti la meci Duminca sa va auziti cat mai tare cu
“Antonescu de traia…..”
Bugetul inseamna veniturile si implicit cheltuielile (clubului).
Bugetul are un caracter anticipativ,de planificare si prognoza exacta. In mod normal este facut la inceputul anului.
La Dinamo bugetul inseamna simpla adunare a sumelor cheltuite pe parcursul sezonului. Are un caracter retrospectiv,de simplu bilant contabil.
Suma finala este frumos cosmetizata de Borcea si anuntata pompos la tv.
In caz de control financiar din partea statului se stie raspunsul:”am gresit”,”am glumit”,etc.
Iata mai multe moduri in care poate fi realizat un buget:
1. Ex. Pentru 2009-2010 bugetul este constituit pe baza incasarilor din anul precedent.
Economic este cel mai sigur buget,este stabil,impiedica un crah financiar pentru ca exclude depasirea sumelor planificate.
Are dezavantajul ca nu se prea potriveste fotbalului.
De ex. daca ai mai multi atacanti accidentati,atunci trebuie sa transferi si implicit sa depasesti bugetul estimat.
2. Un buget clasic. Estimezi la inceputul sezonului cam ce venituri ai si incerci sa te incadrezi cam in aceasi suma cu cheltuielile. Se potriveste mai bine fotbalului unde situatile financiare se pot schimba(prin vanzarea spectaculoasa a unui jucator,prin succese in cupele europene).
Are dezavantajul ca veniturile pot sa fie depasite de cheltuieli. Sau poate nu incasezi tot ce estimezi.
3. Un buget realizat separat pentru tur,respectiv retur. Se preteaza in Romania,unde este pauza de iarna foarte lunga si unde traseul european este scurt.
redmania
Mai sunt si banii oferiti de UEFA(chiar si pentru cei care zboara rapid din cupele europene), de FRF pentru participarea jucatorilor la CE.
Si bineinteles banii oferiti de becali sa batem pe CFR.
@redmania
sumele pe care le scoate Dinamo din marketing si bilete sunt jenante. Nici nu cred ca se aduna de citeva sute de mii. In afara de sponsorul principal, nu cred ca sunt sume mari. Iar pe un meci cu Lazio nu iti poti contrui bugete anuale de 14mn de euro.
eu nu zic ca nu s-ar putea face asa ceva, insa la ora actuala Dinamo nu are un buget cu intrari si iesiri de capital mai mare de 6-8 milioane de euro. Nu are nici venituri nici cheltuieli.
mai nene, io cred ca doar cei care au votat pentru un buget de 5 milioane au votat serios.
io de exemplu am votat pentru ultima varianta.
Bugetul la un club nu conteaza,conteaza doar performanta…………..poti sa ai si 50 milioane de euro buget,e important cum ii investesti…………Si pana la urma si ce………daca avem buget de 2 milioane de euro sau de 20…important e locul din clasament
Comments are closed.