Acasă Articole Dl Turcu se scuza si acuza

Dl Turcu se scuza si acuza

134
21

Intr-o declaratie venita ca de obicei pe sticla, acolo unde mai marii fotbalului romanesc isi dau intalnire pentru o competitie neoficiala, dl Vasile Turcu a declarat ca este foarte dezamagit de comportamentul fanilor de la Buzau, totodata incercand sa arunce vina exclusiv pe acestia pentru cele intamplate precum si pentru patanii din trecut. Astfel Dl. Turcu a declarat: Nu pot intelege comportamentul fanilor. Avem lideri de galerie cu studii superioare si ei trebuie sa ia niste masuri. Am vorbit cu ei si mi-au spus ca nu pot sa controleze toata masa de suporteri. Sa-i fereasca Dumnezeu daca vom ajunge sa pierdem puncte din cauza lor! Nu pot uita cum, in 2006, am pierdut un titlu jucand cu tribunele goale. (!!)

Nu intelegem ce au toti fanii cu cele intamplate, din ceea ce am priceput noi doar cateva elemente au fost in cauza la Buzau si nu intreaga suflare dinamovista asa cum indirect acuza dansul. De asemenea tinem sa reamintim Dl. Turcu ca in anul de gratie 2006 Dinamo a pierdut titlul nu din cauza fanilor ci din cauza MASURILOR PROASTE PE CARE CONDUCEREA CLUBULUI LE-A LUAT ATUNCI, CU DL. TURCU IMPLICAT IN PRIM PLAN. Distinsul domn a fost unul dintre promotorii cei mai activi ai aducerii lui Ioan Becali la club, apoi sustinerea lui in functie in mod nejustificat si incapatanat pana la inlaturarea benefica a acestuia. De asemenea dl. Turcu este unul din principalii vinovati pentru inlaturarea antrenorului Ioan Andone si aducerea unui falit original la conducerea echipei care se afla pe locul 1 in campionat dupa un tur destul de fructuos, pe plan intern si extern !

Tinem de asemenea sa ii aducem aminte dl. Turcu ca tot cu declaratii de acest gen a distrus si echipa lui Andone in 2006 si il invitam cordial la o abtinere diplomatica de la astfel de declaratii care fac mult prea mult rau echipei pe care dansul o finanteaza iar noi o iubim. Invitam de asemenea pe Dl. Turcu la un dialog mai apropiat si mai sincer cu liderii galeriei, care nu au fost initiatorii si nici instigatorii violentei de la Buzau, pentru a stabili in mod eficient masurile care se impun de ambele parti pentru evitarea acestor situatii, necesitatea efortului colectiv fiind mai mult decat evidenta in conditiile in care bunul prieten al domniei sale, Gigi Becali, nu ezita sa bage fitile incontinuu la echipa noastra.

21 COMENTARII

  1. imi aduc aminte perfect ce zicea borcea de asta…

    un jegos pitic si negru cu bani, ce o sa plece in curand … ucl si scapam de el

  2. ziaristii spurcati stiu ca turcu e slobod la gura si tocmai de asta ii dau drumul pe sticla zi de zi. daca n-avem stiri luati-i interviu lui turcu ca scapa ala porumbelul. cum a facut si grasu ala de iovanovici cum a vazut ca turcu e nemultumit l-a si chemat la emisiune sa-l traga mai mult de limba. noroc ca-si ceruse scuze intre timp si a fost mai retinut in declaratii ca altfel cine stie ce mai iesea. dar, nu pot sa nu precizez ca turcu a spus urmatoarele, titlul din 2006 a fost pierdut si din cauza fanilor dar si a actionarilor. asta a fost declaratia exacta, am vazut-o cu ochii mei la tv. presa a preluat doar ce era necesar pt a pune gaz pe foc.

  3. Borcea e foarte tare la telesport, bravo lui se vede ca invatza pe zi ce trece sa fie mai folositor clubului.

  4. er o veche zicala:lasa-ne, lasa-ne,Turcule…Ne-am cam saturat de promisiuni.Doar certuri, acuzatii.Nu cred ca se va schimba ceva la Dinamo, si ma refer la rezultate, nu utopii.Rezultate demne de o echipa cu un renume.Lucrul acesta nu se va inampla niciodata cu mentalitatea noastra, a romanilor; inclusiv conducatoriii de a 10-a mana.Hai Dinamo!Caine pana la moarte.Si dupa ea

  5. Turcu este un prost dar nu inteleg ce dracu vreti voi frate .Cei care au facut scandal nu vor decat raul lui Dinamo.Ce dracu ne ascundem dupa deget,asta e un agramat dar ce facem acum il gasim pe asta vinovat.Liderii galerie nu sunt ingerasi din contra va spun ca am fost de multe ori in deplsari .Hai sa nu o mai dam dupa cires .Ce este mai grav ca o sa sufere o gramada de oameni care iubesc Dinamo ,fie ei din cei care stau pe net .

  6. Si acum un off topic, ce ati zice , desi e cam greu, sa se califice mai departe Tampere (care au invins in tur cu 1-0 pe Levski) si Serif Tiraspol (care au pierdut doar cu 1-0 la Istanbul).. eu cred ca ar fi adversarii perfecti pt noi.

  7. ÃŽn intervenþia telefonicã la Fanatik Cristi Borcea a luat apãrarea fanilor dinamoviºti: “An stat ºi eu de atîtea ori în galerie. Dacã venea unul de la Steaua sã mã provoace ºi eu reacþionam la fel. Fanii dinamoviºti nu au avut nimic cu jandarmii. Ei au fost provocaþi de un fan stelist ºi au reacþionat”

  8. Ne mindrim ca avem cea mai culta galerie..Ca sintem cei mai inteligenti suporteri , ca , galeria e condusa de oameni cu studii superioare!!!F.bine..

    Dar la tv nu se vede asta…Sintem la fel de violenti si de tolomaci ca oile din ghencea nu e nici o diferenta..

    Daca tot avem oameni cu pregatire superioara in galerie atunci sa vedem frate o schimbare ca de muşeţel Steaua si de batai cu jandarmii sintem satui…Ati venit spectaculos cu acel AUGH,AUGH,AUGH…F.frumos..Acum veniti fratilor cu o schimbare de atitudine in rindul suporterilor pina nu va fi prea tirziu …Avem ghinionul sa comemoram in fiecare an pe Catalin Hildan unul din marii nostri jucatori…Doamne fereste sa se intimple ceva tragic cu vreun ciine rosu in tribuna…

  9. Turcu a ajuns sa declare in fiecare zi cate ceva.

    Cred ca o sa produca si Dinamo un “jiji”.

    Maine-poimaine o sa vad ca si Turcu candideaza la presedentie!

    Pacat de Turcu! Din cate stiu investeste nu numai in fotbal, ci si la alte sectii sportive. Din pacate ce cladeste cu o mana darama cu cealalta, din cauza acestei obsesii de a fi mereu pe prim-plan in mass-media.

  10. a venit un fan stelist si noi am reactionat!!!!!Halal declaratie de sef de club!!!

    Pai tocmai aici e diferenta dintre un om inteligent si un om prost…Omul inteligent nu sare la bataie mai fratilor…

    Si daca a intrat stelistul in zona noastra si ne-a provocat asta inseamna sa-i dam omor???

    O sa ajungem sa ne omorim pe strazile Bucurestiului …

  11. Reddog85

    Cred ca cel mai bine ar fii ca cei din conducere sa boicoteze emisiunile lui Ivanovici. Este un mare dusman al clubului Dinamo si incearca in permanenta sa provoace scandal.

    Sau daca tot merge la emisiune ii propun lui Turcu sa il cumpere pe Umflat. Nu cred ca ar costa mult. Carnea de porc este ieftina!

  12. Borcea a aparat clubul excelent in seara asta la Grasanovici la emisiune. Se pare ca dupa noile regulamente nici o galerie nu mai e considerata recidivista fiindca regulamentele sunt noi si se specifica in ele ca judecata dupa vechile regulamente nu mai e luata in considerare => nu suntem recidivisti.

    Cel mai probabil vom primi o amenda si un avertisment. Dar asta nu ar trebui sa ne bucure ci sa ne dea de gandit ! Altfel vom “recidiva” cat de curand si atunci nu mai scapam asa usor iar daca vrem cu totii binele lui Dinamo atunci ar trebui sa gandim de 7 ori inainte sa facem ceva ce ar putea dauna clubului si echipei mult iubite.

    PS Ma bucur si ca nu vor mai merge 64 de insi la tragerea la sorti de la Nyon ci doar Cornel Dinu si unul Alexandrescu responsabil pe relatii internationale.

  13. redmania de unde stii care-i faza cu noul regulament? a fost invitat vreun lpf-ist la gras in emisiune?

  14. D-ul Turcu pare a fi un om f slab…cum da de o problema nu poate gasii o rezolvare…daca actionarii clubului nu sunt capabili sa conduca clubul fara presiuni sa lase locu altora…si apropo D-ul Badea sa mute echipa din bucuresti cand i-o face masa echipa felicitari suporterilor de la Buzau pentru atitudinea fata de spurcatii aia de romani stelisti trebuiau batuti si suporterii buzaului cu tot cu jandarmi in fine…sper sa se rezolve problemele si actionarii astia sa se trazeasca la realitate …. pana atunci Fortza Dinamo

  15. @Disco

    Ai dreptate in articolul despre Turcu dar hai sa nu pornim acum un razboi sau mai bine zis sa nu intretinem o atmosfera rea in jurul clubului. Hai sa mai schimbam subiectul, sa scriem niste articole despre echipa, despre jucatori, despre REDNIC…despre orice numai sa nu punem paie pe foc…Cei de la ziare sunt cu ochii pe noi si cand nu vor mai avea subiecte de scandal vor da citate de pe DM iar noi ce facem pe aici…ne acuzam intre noi, dam in actiomari, ei dau in noi si tot asa…o tinem in comunicate si raspunsuri la comunicate, etc. Hai sa dam dovada de inteligenta si sa schimbam noi putin atmosfera din jurul clubului nostru drag

  16. @reddog85

    Dap, a fost Oracolul invitat in emisiune iar Borcea a intervenit la telefon. Borcea zicea ca nu mai putem fi judecati ca recidivisti iar Mitica i-a dat dreptate (aveau regulamentele noi la emisiune). Si i-a zis lui Borcea sa mearga maine la comisia LPF ca judecata nu se face la Fanatik si ca nu discuta despre ce va fi maine ca sa nu influenteze comisia blablabla dar Dragomir a recunoscut ca nici un club nu va fi judecat ca recidivist. Toti o iau de la zero.

  17. de data asta turcu are dreptate, acel titlu s-a pierdut si din cauza suporterilor, egalurile facute in meciurile fara spectatori au contat decisiv in ierarhia finala ca sa nu mai vorbim de episodul din meciul cu sportul cand galeria s-a autosuspendat la pauza.

    La buzau indiferent de provocari nu trebuia sa se ajunga la incidente in timpul meciului pentru ca se stia clar care vor fi urmarile, cei care s-au incaierat au dovedit ca sunt la fel de retardati ca si jandarmii cu care se bateau.

  18. turcule esti mai praf decat becalli ! lasa-ne draq ! borcea ne sustine,rednic la fel,jucatorii ! tu esti singurul care tre` sa fie ghitza contra astazi se hotaraste chiar dak vor decide sa se joace altundeva,vom merge si acolo ! oriunde pt culori !!!

  19. Doresc sa fiu cât mai impartial chiar daca sunt dinamovist. Dupa mine, titlul din 2006 s-a pierdut NUMAI din cauza conducerii. Galeria a ''avut un aport'' nesemnificativ, jocurile le-a facut CONDUCEREA. jiovani in primul rând si apoi tagma kkactionarilor, astia sunt vinovatii pentru dezastrul din 2006.

    turcule, pe zi ce trece dovedesti ca esti muuult mai prost ca jiji. N-ar fi bine s-o virezi spre ghena?

    Lasa-ne….

Comments are closed.