Premiile DinamoMania 2008 / Momentele memorabile

Nu ne-am cramponat de ceremonialitate sambata trecuta in Studio Martin. De aceea discursurile celor invitati la microfon au fost presarate cu diverse „picanterii”, pe langa deja celebra reactie a lui Marius Niculae au mai fost cateva…

Nelu Nunweiller marturisea inainte de inmanarea premiului pentru cel mai bun fotbalist dinamovist de la echipa a doua, ca unul dintre modelele carierei sale a fost un stelist! Si anume Apolzan. Evident, nu am fi putut omite intrebarea: „deci, ati incercat sa copiati o oaie si v-a iesit un…  caine!?” Ceea ce nu l-a incurcat insa pe fostul capitan al alb-rosilor, care a spus ca a fost caine de la inceputul carierei… In continuare, Nunweiller si-a marturisit convingerea ca „Dinamo a avut intotdeauna suporterii cei mai priceputi la fotbal!”

Mihai Pahontu a reusit in schimb sa il puna in dificultate pe tanarul atacant al echipei a doua, Andrei Voican, pe care, l-a intampinat din scurt la microfon: „Andrei, Muie steaua!” Singurul capabil sa raspunda insa cu aceleasi cuvinte, nu putea fi decat Marius Niculae…

Premiat de Fundatia Catalin Hildan, lui Ionel Danciulescu i s-a pus intai in vedere faptul ca toti cei care au primit de-a lungul anilor Premiul FCH s-au transferat imediat de la Dinamo. Danciu „a prins” aluzia si fiind invitat la microfon a reactionat: „Sper sa sparg mitul si eu sa fiu primul care ramane la Dinamo dupa ce primeste acest premiu!” Acesta a fost de altfel si premiul cu cea mai emotionanta atmosfera, suporterii scandand in club numele lui Catalin Hildan, alaturi de cuvintele „te vom iubi mereu!”

Un alt moment emotionant al evenimentului a fost si interventia lui Nelu Nunweiller de dinaintea decernarii premiului de excelenta, o interventie care nu mai are nevoie de niciun alt comentariu:

„Cel mai important pentru dinamovisti, ar trbui sa fie sa isi aduca aminte de cei care au facut ceva pentru clubul Dinamo si pe mine ma deranjeaza ca parca din ce in ce mai mult sunt lasat de-o parte… Se spune ca la batranete, singuratatea este cea mai grea. Simtind ca in anumite momente ale vietii am fost apreciat, stimat, adulat chiar, de odata am fost lasat de-o parte… Nu-mi doresc nimic altceva, decat ca uneori sa se pomeneasca si de numele meu, pentru ca nu stiu cat timp voi trai, dar cel putin in perioada aceasta sa ma mai bucur si eu ca intr-adevar „cainele rosu” traieste pentru Dinamo!„

I-am promis domnului Nunweiller, asa cum le promitem de altfel tuturor fostelor glorii ale clubului Dinamo, ca atat timp cat va exista un site al suporterilor dinamovisti, numele lor vor fi mereu pomenite si niciodata uitate!