Infrangerea cu Urziceniul doare, si dupa doua nopti de la ea. Ca ne place sau nu ea va ramane, in istorie, in statistici dar si-n sufletele noastre, impreuna cu durerea asociata cu ea. Va face parte din patrimoniul emotional al suporterului dinamovist, greu incercat cu astfel de esecuri de-a lungul existentei sale.
DUREREA CU RADACINI ADANCI
In momentul in care am vazut jucatorii Unirii Urziceni dansand la sfarsitul meciului, mi-am adus aminte de Unirea Tricolor, campionii interbelici din Oborul Bucurestilor. Sa fie cumva acesta palma istoriei data clubului nostru fata de Unirea Tricolor intr-o luna de MAI? Oare sa fi pierdut in 1990 momentul in care puteam sa ne rupem de trecut si sa ne reintoarcem la Unirea Tricolor? Ar fi putut fi atunci si predare de stafeta inversa, Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo sa fi redat numele si viata echipei lui Nicolae Lucescu. N-a fost sa fie, cum n-a fost sa fie nici cu Liverpool. Ce cursa a facut Oneata, ce pumn a primit Movila la Liverpool fara sa fie eliminat vreun jucator britanic si ce parsiv a fost Ian Rush la Bucuresti cand ne-a omorat speranta si a trimis milioane de dinamovisti in lacrimi?!
N-a fost sa fie nici cu Anderlecht, cand un arbitru olandez cu nume predestinat pentru un scenariu horror Blakenstein, ne-a refuzat un gol valabil si l-a eliminat pe Radacioiu si ucis speranta de a juca o finala europana. Cata durere a fost si atunci, cate lacrimi!
Sa ne mai amintim de episoadele Marseille, cu arbitrul ce ne-a anulat golul din ultima secunda, sau cu Lazio cand un nefericit Nastase ne-a ucis speranta, dupa ce 3 reprize visam cu ochii deschisi?
La Dinamo durerea noastra colectiva s-a adunat de multa vreme, fiecare generatie se poate regasi intr-un din episoadele enumerate mai sus, si n-am avut parte de vreun eveniment fericit de amploare care sa ne-o aline. Rivalii nostri isi pot macar alina tristetea cu amintirea finalei de la Sevilla , noi n-avem un astfel de pansament afectiv. E normal ca infrangerea cu Urziceniul si posibilitatea pierderii titlului sa ne doara. Nimic din ceea ce vom spune nu ne va poate alina suferinta, doar speranta ca poate in viitor va veni si vremea noastra?
Hai Dinamo!
P.S. Pentru cei interesati de filmele "horror" cu subiectul Dinamo, de mentionat ca calaul generatiei create de Mircea Lucescu (vezi poza articolului), John Blankenstein a devenit celebru in Olanda fiind printre primii "sportivi" care si-a declarat public orientarea homosexuala. Cum Blankenstein a murit in 2006 de o boala de rinichi, sa-i fie tarana usoara. Suntem curiosi ce o sa auzim si de prietenul lui Meme Stoica, gelatul arbitru spaniol de la meciul cu Unirea peste zeci de ani….
ne-a traso mimi…ce sa mai.sa vina odata ziua de duminica,sa stim si noi
ri la bal,ori la spital…ca innebunim cu totii… 
Fratilor,e a doua noapte de dupa meci cand visez numai prostii..in prima noapte dupa meci am visat ca Dolha a dat gol si am castiga cu 2-1 si in noaptea trecuta am visat cu Puli a facut egal cu Valahorum.Cred ca mai am un pic si o iau razna
Pffff sunt suparat fleasca. Parca suntem blestemati sa mor io, avem talentu asta de a ne bate joc de marile ocazii. D-asta suntem noi superiori celorlalte specii de suporteri, ca desi am indurat atatea umilinte, am ramas fideli lu' DINAMO.
Si pentru ca suntem superiori, duminica trebuie sa UMPLEM STADIONU'. Haideti sa facem tot ce depinde de noi, suporterii, ca DINAMO sa ajunga in sfarsit in liga campionilor. Cat mai exista o sansa, trebuie sa luptam pana la capat.
HAIDETI CU TOTII LA STADION DUMINICA !! !
eu zic sa profitam de sansa pe care o mai avem si sa mergem sa facem o atmosfera cum a fost cu aek.
Sa vina toata lumea duminica la stadion sa-i incurajam si sa-i facem sa uite de esecul de duminica poate asa facem un meci bun si cu ajutorul lui DUMNEZEU aek-uimirea sa se termine egal si astfel ajungem aproape de implinirea visului spulberat aproape in totalitate.
Comments are closed.