Pauza de debut

Etapa 1 a noului campionat ne-a adus aminte de starea de spirit care, din pacate, domina societatea romaneasca de la o vreme, anume ca nimic nu e mai frumos decat sa pornesti la treaba cu o pauza ! Vorba vine, ca numai la treaba nu pornesti in felul acesta, dar nu e mai putin adevarat ca multi dintre co-nationalii nostri asa procedeaza si fotbalistii vad ca nu fac nicicum exceptie, mai ales cand e vorba de ceva rau.
Am asteptat cu totii cu interes primul meci. Aveam de luat o revansa fata de lamentabilul an trecut si aveam sperante mari date de ultimele meciuri ca anul competitional va incepe in tromba. Ca in multe alte randuri, sperantele noastre au fost naruite.
Dinamo a aratat ca o echipa in vacanta, care s-a prezentat la un meci amical, ceva mai important decat unul cu o divizionara C din Austria. Primele 20 de minute de “tatonare”, nu-i asa, cu nici o ocazie mai clara si probabil un sut la poarta si ala amortit. Apoi alte 20 de minute in care gazdele chiar aveau ocazii la poarta noastra, doar imprecizia si lipsa lor de tehnica facand ca tabela sa ramana neatinsa. Apoi un final “fulminant”, cu ocazia golului anulat, singura dealtfel din intreaga repriza. Apoi pauza iarasi, de data asta cu stat pe banca, binemeritata pentru “truditorii” balonului care s-a plimbat cam aiurea 45 de minute.
Repriza a doua a adus ce-i drept o oarecare inviorare in joc, dar numai pana la golul marcat superb, e drept, de Torje. Desi s-a vazut de la o posta descumpanirea si demoralizarea gazdelor care chiar isi inchipuiau ca ne bat, desi acestia erau aproape la pamant si gata sa arunce prosopul, Dinamo a luat calea usoara a lenei, in joc, retragandu-se, zambind usor cu coltul gurii, asteptand fluierul final care sa consemneze “formalitatea” prezentarii noastre in persoana la Tg. Jiu. Baietii nu au insistat un pic pentru golul al doilea care sa rezolve meciul ci l-au crezut deja rezolvat, o solutie care aduce aminte de lenea traditionala a noastra, odata ce sacii sunt urcati in carutza, chiar daca stau sa cada.
Vazand jocul lui Dinamo mi-am adus aminte de debutul de acum 2 ani, cand Rednic era proaspat venit si dornic sa isi recastige numele pierdut printre esecuri lamentabile in provincie. Si atunci castigam la scor mic, dar parca eram mult mai atenti la joc si mai siguri in aparare si la mijloc. Si atunci pasam mult si cateodata fara folos doar ca noi suporterii eram prea emotionati de rezultat pentru a face ceva reprosuri pentru lipsa de eficacitate la poarta. Si tot atunci parca norocul tinea mai mult cu noi. Duminica trecuta insa n-a mai tinut !
Desigur o sa se zica iarasi ca e prea devreme sa tragem concluzii, ca mai sunt 33 de etape, Borcea o sa iasa din nou etapa de etapa sa spuna ca o sa batem tot pana la final si alte barbi si vrajeli similare. Nu mai tin, din pacate, sentimentul de deja-vu este pe toate fetele suporterilor alb-rosii. In spatele lui mai sta, ca un argument puternic, una din legile lui Murphy care spune ca ce incepe prost se termina si mai prost ! Dinamo cand ia campionatul de obicei porneste lansat. Anul acesta am alunecat chiar pe linia de start. O sa se indrepte lucrurile repede si in bine in etapele 2-33 ? Eu unul nu cred. Doar sper !