(Gazeta Sporturilor)
Cătălin Gheorghiu
Dinamoviştii vor plăti cîte 300 de dolari pentru înfrîngerea cu Vaslui, iar de azi programul s-a înăsprit.
După final, Mircea Rednic a ţinut o şedinţă de aproximativ o jumătate de oră. "Cine nu munceşte trece pe tuşă de nu se vede!", a strigat el. Apoi a ieşit în faţa jurnaliştilor şi a început să tune. "Sînt dezamăgit de atitudinea fotbaliştilor, dar eu sînt principalul vinovat. Normal că vor fi sancţiuni, s-au piedut bani şi puncte importante. Nu putem intra pe teren şi să ne plimbăm doar că ne cheamă Dinamo", a acuzat "Puriul".
Program mai dur
Fiecare jucător riscă o amendă de 300 de dolari pentru înfrîngerea cu moldovenii. Supărat foc pe atitudinea elevilor săi, Rednic a hotărît să le aglomereze programul de pregătire. Iniţial, a vrut să-i cheme ieri la antrenament, în ziua liberă a jucătorilor, însă s-a răzgîndit. În schimb, de azi, Niculescu şi compania vor intra în semicantonament la Săftica, unde vor efectua două şedinţe de pregătire, iar seara şi-o vor petrece acasă. Tot azi, "Puriul" va diseca meciul cu echipa.
Bonusurile "cîinilor":
10.000 de euro este suma pe care o poate cîştiga fiecare dinamovist la un calup de cinci victorii consecutive
3.000 de euro este bonusul pe care îl încasează întreaga echipă în cazul în care cîştigă o partidă la trei goluri diferenţă
35.000 de euro are promis fiecare jucător în cazul în care Dinamo va reuşi să treacă de Lazio Roma şi să se califice în grupele Champions League
30.000 de euro este premiul pe care îl poate primi fiecare fotbalist în cazul în care Dinamo cîştigă campionatul, la care se adaugă bonusuri de performanţă pentru fiecare jucător în parte
Probleme cu Zicu!
Mircea Rednic şi-a reproşat la finalul partidei alcăturiea primului "11", fiind nemulţumit de cum au evoluat unii dintre jucătorii de bază. "Puriul" este supărat în special pe linia de atac, care ratează enorm de mult, dar şi pe Ianis Zicu, evoluţiile acestuia în cele trei partide oficiale de pînă acum, cu Rapid în Supercupă, Gloria Buzău şi Vaslui, fiind neconvingătoare. Ianis nu dă randament maxim pe benzile terenului, întrucît nu poate face faza defensivă, iar tehnicianul de 45 de ani l-ar putea urca în ofensivă. (Ioana Mihalcea)
6.000 de dolari
Succesul contra lui Dinamo l-a făcut fericit pe patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, care le promisese înaintea partidei elevilor lui Dorinel Munteanu prime consistente. Cele trei puncte cucerite în Ã…Ştefan cel Mare le-au umplut buzunarele vasluienilor cu cîte 6.000 de euro, unul dintre cele mai mari bonusuri pe care le-au încasat molodvenii după o victorie.
Bătaie pe Petre
Mijlocaşul lui Å¢SKA Sofia, Florentin Petre, este foarte aproape de o despărţire de echipa bulgară, întrucît nu mai intră în vederile noului antrenor Stoicio Mladenov. Fotbalistul de 31 de ani este în atenţia lui FC Vaslui, dar şi a lui CFR Cluj şi Dinamo. Petre a sosit în ţară, iar zilele următoare va decide unde îşi va continua cariera, clubul moldav avînd cele mai mari şanse de reuşită.
Atac la arbitri!
Dinamoviştii se iau de Lajos. Ã…Şefii din Ã…Ştefan cel Mare au atacat arbitrajul după insuccesul de sîmbătă, contra Vasluiului (0-2). Cristi Borcea l-a luat în colimator pe "centralul" Tiberiu Lajos. "Nu am mai văzut în România şi în campionatul ăsta aşa ceva, cine ţipă mai tare e ajutat şi protejat! Inclusiv Pobumboiu şi Mircea Sandu, toţi rîdeau. La trei lovituri libere din preajma careului, Lajos n-a pus zidul la mai mult de cinci metri. S-a dus Niculescu să-i spună că nu e distanţa regulamentară şi i-a zis: <Dacă nu baţi mai repede, îţi dau cartonaş!>", a zis Borcea la sport.ro.
Ã…Şi Cornel Dinu a lansat un atac la adresa arbitrajului: "Obrăznicia este că se dă impresia că cine ţipă mai tare, acela influenţează arbitri", a spus Procuroru".
"Secundul" lui Lazio i-a remarcat pe vasluieni!
La partida de sîmbătă seară, în tribunele stadionului din Ã…Ştefan cel Mare a asistat şi antrenorul secund al lui Lazio, Fedele Limone, care şi-a luat notiţe în privinţa confruntării din turul trei al Ligii Campionilor. Limone şi-a notat sistemul şi traseele de joc ale "cîinilor", însă i-au sărit în ochi şi cîţiva vasluieni. Printre remarcaţii italianului s-au numărat Adrian Mardare, Cristian Hăisan şi Ljubinkovici.
Fanii lui Dinamo reacţionează
Iată cîteva din cele peste 1200 de comentarii postate pe www.blogsport.ro imediat după meciul Dinamo – FC Vaslui 0-2.
Sîntem nuli în Europa
Călăreţucucap: "Sîntem nuli în Europa şi aproape nuli în campionat. Fotbalul romanesc l-am îngropat noi, cei de la Dinamo, că nu am jucat niciodată în europa şi nu am adus puncte. Ne-am mulţumit să ne uităm la Steaua"
Unde sînt stelele lui Rednic?
X: "Unde sînt cele 24 de ale lui Rednic ? Eu chiar nu pot să îl înţeleg. Îi bagă titulari pe Zicu şi Bratu, fără să îsi cîştige locul în echipă mai întîi. Nu era nevoie să strice echipa formată sezonul trecut"
Lipsă de angajament
Reddog Alex: "Dezastru…Rezultatul ca rezultatul. Da' jocul… Lipsă totală de angajament. Zicu ar trebui să mai treacă pe tuşă, că Munteanu pe teren nu poate fi aşa slab"
Greşelile se plătesc
Cristi: "Dinamo a făcut nişte greşeli pe care le plăteşte în momentul acesta. Au renunţat la Bălţoi şi l-au adus pe Opriţa, au renunţat la M. Niculae şi l-au adus pe Bratu. L-au adus pe Zicu în loc de Tamaş. Le va fi greu sa-si revină!"
Capul sus!
Răzvan: "S-a pierdut doar un meci, campionatul este lung, avem timp să revenim, capul sus, baieţi! Rednic, lasă-i pe bancă pe Zicu, Bratu, Fernandes şi ai să vezi cum cîştigi"
Cîte să nu primim?
Dinamo: "Borcea a spus că trebuie să dăm cîte 3 goluri pe meci, dar nu a zis cîte să nu primim!"
Pierdut ochelari de soare
Marius Mărgărit
Diferenţa? Dorinel, legenda care nu vrea să apună, şi-a pus iar salopeta de salahor umil şi a ţinut faţa apărării el şi Panait, spate în spate. Prea atenţi să se oglindească în luciul ghetelor de firmă, Zicu, Niulescu, Fernandes, Bratu visează doar cum să fie Leonidas, uitînd că simpli soldaţi spartani nu luau prizonieri. Că trebuie să facă şi diferenţa. Pe tabelă, acolo unde contează.
Vasluiul a lăsat în faţă un romb mobil, Ljubinkovici- Buhăescu -Gheorghiu- Temwanjera, care a bîntuit mereu jumătatea dinamovistă. Aşa se explică şi golul doi, cînd Temwanjera a avut sprijin, într-o fază în care, de obicei, ar fi fost lăsat singur la un presing inutil.
Huţan, o echipă harnică, propria suficienţă, i-a izbit pe campioni cu genunchii de pămînt. Poate la timp pentru Lazio. Poate nu. E o dilemă pe care Rednic şi acţionarii au prelungit-o nepermis. Numărătoarea inversă curge de mult, iar Dinamo pare să-şi fi pierdut ochelarii de soare.
Cum s-au marcat golurile:
0-1, Bălace (47) *a împins balonul în plasă după un corner al lui Dorinel Munteanu şi o deviere a lui Ljubinkovici
0-2, Ad. Gheorghiu (50) * a reluat sub "transversală" centrarea lui Temwanjera
"Agresivi în atac"
Cătălin Gheorghiu
Cornel Dinu a spionat-o pe Lazio în amicalul pierdut cu 3-1 contra lui Atletico Madrid. Cornel Dinu a sosit ieri în ţară, după ce a urmărit-o pe viu pe viitoarea adversară a "cîinilor" din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Lazio Roma. Deşi au pierdut amicalul cu Atletico, Dinu spune că formaţia lui Delio Rossi reprezintă o adevărată forţă.
"Lazio are un antrenor conservator ce ştie să îşi ţină elevii în mînă. Jucătorii sînt de o valoare incontestabilă. Chiar dacă au pierdut contra lui Atletico, au valenţe deosebite, iar clasicismul italian, acest sistem 4-3-1-2, poate fi foarte uşor modificat", a fost radiografia lui Dinu. Apoi a precizat şi care este principalul pericol pentru elevii lui Mircea Rednic. "De la 35 de metri, cele două vîrfuri foarte agresive, Pandev şi Rocchi, verticalizează direct pe poartă".







































Le-a rupt gura cu 300 $. mai ales lui lepra aia de zicu.

Comments are closed.