(gsp)
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
Blay şi Galliquio au absentat de la reunirea lotului şi vor fi penalizaţi cu cîte 20.000 de dolari
Dinamoviştii sînt pe cale să dea cea mai mare sancţiune financiară din istoria clubului! George Blay (27 de ani) şi John Galliquio (28 de ani) riscă să fie amendaţi cu cîte 20.000 de dolari pentru că au absentat, ieri, nemotivat, de la reunirea lotului.
Oficialii "cîinilor" le-au procurat celor doi bilete dus-întors către Ghana, respectiv Peru, însă jucătorii şi-au amînat revenirea în România. Staff-ul tehnic şi cel administrativ vor analiza problema, iar dacă se va considera că fotbaliştii poartă responsabilitatea întîrzierii, se vor alege cu amenzi uriaşe şi chiar ar putea fi excluşi din lot!
"Deşi programul este foarte clar, cei doi nu s-au prezentat la reunire, ceea ce spune foarte multe despre profesionalismul acestor străini aduşi de prin toate colţurile lumii. Vom urmări situaţia reală şi vom hotărî în consecinţă. Ei sînt încă sub contract cu noi. Cred în continuare în fotbalistul român şi vom promova jucătorii proprii cu toate riscurile", a zis Cornel Dinu.
Ultimele noutăţi la Dinamo
– Roş-albii s-au arătat interesaţi de doi jucători ai lui Poli Timişoara, mijlocaşul dreapta Gabriel Torje (18 ani) şi fundaşul stînga Iasmin Latovlevici (21 de ani). Discuţiile au fost sistate, momentan, întrucît bănăţenii vor 1,5 milioane de dolari pe amîndoi.
– De frica de a nu fi amendaţi cu cîte 500 de dolari, dinamoviştii au trecut cu toţii testul cîntarului. Cîţiva jucători, printre care Mărgăritescu şi Dănciulescu, au chiar sub greutatea lor optimă.
– Îndemnul lui Cornel Dinu: "Ne luptăm pînă la moarte! Dinamo este într-o oarecare coborîre, certă la ora actuală, dar există încă posibilităţi reale în duelul pentru titlu".
– Pulhac a primit ieri asigurări din partea şefilor că i se va dubla contractul anual, cifrat acum la 28.000 de dolari.
– Preparatorul fizic Constantin Niculae a fost readus la echipă, alături de Marco Oneto şi Mircea Oaidă. Azi dimineaţă e vizita medicală.
"Todorovski va fi testat!"
Cornel Dinu a precizat ieri că fundaşul dreapta macedonean Blagoja Todorovski, care s-a antrenat ieri pentru prima oară alături de roş-albi, va susţine probe de joc în cantonamentul din Cipru (Larnaca). O decizie în privinţa achiziţionării lui se va lua în februarie.
Trei pentru Niculescu
În cazul în care Claudiu Niculescu va pleca de la Dinamo, el fiind dorit de arabii de la Al Jazeera şi de ruşii de la Spartak Moscova, "cîinii" s-au orientat spre trei piste. Bulgarul Makriev (Maribor), senegalezul Mansour (Poli Timişoara) sau Keşeru (Nantes) reprezintă soluţii în ofensivă. "Deocamdată nu am discutat nici de Mansour, nici de altcineva, pentru că nu s-a pus problema să plece Niculescu sau vreun alt fotbalist", a zis Cornel Dinu.
"Fără bombe şi zornăieli"
Dinu a decretat ieri pentru Ã…Ştirile Sportive ale Antenei 1: "Nu avem nevoie de bombe la Dinamo, ci doar de realităţi. Rămîn la părerea că avem unul dintre cele mai bune loturi şi, cum a spus şi domnul Borcea, acum nu pleacă nimeni de la noi. Ã…Şi vom aduce numai ce avem nevoie, nu doar de dragul de a aduce zornăieli. Sîntem interesaţi să întărim banda dreaptă. În fotbal nu e importantă piesa care vine, ci forţa de joc. Ã…Şi din punctul ăsta de vedere, Urziceniul este o pildă de urmat".
"O luăm de jos"
Andrei Mărgăritescu a zis ieri: "Nu este o ruşine că ne luptăm pentru locul 2. Noi vrem să cîştigăm fiecare meci şi apoi o să vedem pe ce poziţie terminăm. Titlul de campioni este departe, dar nu se ştie niciodată. Diferenţa de puncte e recuperabilă. O luăm de jos, muncitoreşte, şi luptăm! Acum simţim şi noi ceea ce au trăit adversarele noastre anul trecut, cînd Dinamo avea în faţa lor 13, 14 sau chiar 16 puncte. Mai bine că nu s-au făcut transferuri acum, cei care au venit în vară să arate că pot duce Dinamo în top".
"Am trecut prin cea mai neagră perioadă"
Ioana Mihalcea, Eduard Apostol
Claudiu Niculescu a promis ieri, la reunire, că a depăşit sezonul nefast de toamnă
– Claudiu, ai revenit de la plus 25 de grade Celsius în Mexic la minus 4 grade în Bucureşti. Totul în nici 24 de ore. Cum se resimte diferenţa aceasta?
– (rîde) Nu prea mă asortez cu zăpada. Am probleme şi cu diferenţa de fus orar, între România şi Mexic sînt opt ceasuri diferenţă.
– Acum un an, pe vremea asta, aveaţi 13 puncte în faţa ocupantei locului secund. În prezent sînteţi la 14 puncte de liderul CFR Cluj.
– Ã…Şi credeţi că pe noi nu ne doare? E greu de şters cu buretele sezonul nefast din toamnă. Dar am început un an nou şi sîntem optimişti. Trebuie să trecem peste problemele ce ne-au măcinat. Urmează o pregătire criminală! Sîntem conştienţi, o să fie greu, dar lasă că ne prinde bine.







































Roº-albii s-au arãtat interesaþi de doi jucãtori ai lui Poli Timiºoara, mijlocaºul dreapta Gabriel Torje (18 ani) ºi fundaºul stînga Iasmin Latovlevici (21 de ani). Discuþiile au fost sistate, momentan, întrucît bãnãþenii vor 1,5 milioane de dolari pe amîndoi.
nu comentez, daca si asta e o suma mare atunci ce pooola mea vor dragii si iubitii nostrii actionari ???
iti spun eu ce vor ei…sa aduca jucatori ca stoican, oprita…si alte fenomene de genul si sa castige campionatul acum…can avem 14 p in spatele locului 1.
dak nici torje – 18 ani – nu mai merita banii astia…(dolari, nu euro) plus k vine si celalalt…nush care ar merita, serios.
si parca zicea dinu k nu e nevoie de bombe la dinamo…de ce se mai vehiculeaza stiri cu bulgari care joaca in liga a 15 din macedonia ???
VREM ECHIPAAA!!! asa ca bagati dobitocilor bani si aduceti la echipa jucatori ca Keseru,Torje,Mckain,Latovlevici,Szekely,si inca un atacant de valoare NU mansour sau bulgari din liga a 5-a…VREM JUCATORI,VREM ECHIPA,VREM STADION,VREM CONDUCATOR…
SUNTEM NOI !!!
Comments are closed.