(Gazeta Sporturilor)
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
Mircea Rednic a lăsat de înţeles ieri că o eventuală ratare în grupele Champions League l-ar putea face să nu mai continue la Dinamo.
Dinamoviştii sînt concentraţi la maximum şi sînt aproape de un nou record, calificarea în grupele Champions League, împotriva lui Lazio, în această seară, de la ora 22:00, pe Antena 1. "Ar fi cea mai mare performanţă a noastră de la Revoluţie. Noi sîntem pregătiţi şi pentru prelungiri, şi pentru lovituri de la 11 metri, şi pentru teren greu, că a plouat. Va trebui să jucăm cu foarte multă inteligenţă la acest meci fiindcă italienii au jucători, de la mijloc în sus, care pot face diferenţa. Trebuie să fim foarte atenţi, să nu le lăsăm spaţii şi să jucăm cît mai grupat. Meciul va fi total diferit faţă de cel de la Roma. Am mare încredere în fotbaliştii mei că ne vom califica. O merită!", a spus Mircea Rednic.
"Să nu facem ca Torino!"
Apoi, tehnicianul de 45 de ani a lăsat de înţeles că s-ar putea despărţi de Dinamo dacă va rata calificarea în grupe. "În fotbal se întîmplă multe şi e normal ca antrenorul să răspundă şi în faţa suporterilor. Nu am rămas la Dinamo pentru bani, ci pentru performanţă. Ã…Şi la cluburile mari cît ai performanţă, continui, cînd nu, trebuie să te gîndeşti", a zis "Puriul".
Rednic a vorbit apoi cu detalii despre cum trebuie jucat împotriva italienilor. "În echipa lui Lazio au apărut jucători noi, au un cuplu redutabil de atacanţi, foarte periculos. Nu vom ţine cont de rezultatul din tur, ar fi o mare greşeală să ne gîndim că sîntem calificaţi. Practic, la 0-0 sîntem calificaţi, dar ne va fi foarte greu să menţinem acest rezultat. Nu trebuie să jucăm ca Torino, care a condus în prima repriză, apoi s-a retras, iar Lazio s-a dus peste ei. Noi vom ataca, nu-i vom lăsa să ne preseze", a zis "Puriul".
"Nu le voi cere ceva extraordinar jucătorilor, ci doar să facă ceea ce ştiu ei cel mai bine. Am mare încredere şi mă bazez pe ei, vor face un meci mare" — Mircea Rednic
"Nu jucaţi la alibi"
Cornel Dinu, cel care i-a spionat pe italieni şi care îi ajută în permanenţă cu sfaturi pe dinamovişti, îi avertizează pe "cîini" să muncească în teren. "Un meci de asemenea factură nu se poate juca cu gîndul doar la a nu lua gol sau la alibi. Această stare de spirit a fost gonită din vestiarul lui Dinamo încă de pe vremea lui Traian Ionescu şi sper să nu existe la ora actuală. Trebuie să pornim de la ideea de a nu lua gol, dar nu baricadîndu-ne, ci punînd probleme, schimbînd direcţia de joc, pentru că Lazio are probleme în defensivă. Atunci cînd se verticalizează, fundaşii laziali pot fi prinşi pe picior greşit, pentru că sînt masivi şi lenţi", a spus Cornel Dinu.
Lot valid
Mircea Rednic răsuflă uşurat. Mărgăritescu, Năstase, Opriţa, Pulhac şi Bratu sînt refăcuţi şi pot intra contra lui Lazio, însă "Puriul" spune că îi va titulariza numai pe cei care pot evolua un meci întreg. "Am tot lotul valid, toţi jucătorii cu probleme s-au antrenat normal, mai puţin Moţi, Stoican şi Zicu. Este un lucru foarte bun, dar trebuie să ţin cont de faptul că unii jucători nu s-au antrenat mai bine de două săptămîni", a zis tehnicianul roş-albilor.
"Ultima şansă"
Pentru partida din această seară, Mircea Rednic se bazează şi pe experienţa şi orgoliul celor mai în vîrstă fotbalişti. "Pentru unii jucători cred că este ultima lor şansă de a mai juca în grupele Champions League, iar ei au înţeles asta. Fotbaliştii nu sînt tensionaţi, însă e normal să ai emoţii la un asemenea meci. Sînt conştienţi că pot obţine cea mai mare performanţă de după 1990 şi le stă în putinţă acest lucru. Au demonstrat asta şi la Roma, în tur", a declarat Rednic.
"Nu ne interesează banii!"
Mircea Rednic spune că elevii săi sînt conectaţi exclusiv la meci, nu la banii puşi în joc. "Pe jucători nu cred că îi interesează banii. Din moment ce ajungi în grupele Ligii Campionilor, vin şi banii. Dacă facem performanţă, toţi vom fi mulţumiţi din punct de vedere financiar, dar mai ales din punct de vedere profesional", a zis "Puriul".
"Lazio e mai tare"
Antrenorul Rapidului, Cristiano Bergodi, crede că Lazio este mai bună decît Dinamo, însă îi avertizează pe italieni că atmosfera făcută de suporteri este copleşitoare. "Lazio e mai puternică, dar trebuie să fie atentă la infernul care va fi creat la Bucureşti. Dinamo nu este o echipă bazată pe principii şi de aceea cred că Lazio va trebui să facă un joc tactic foarte bun. Vor trebui să nu se lase copleşiţi de atmosferă, deoarece în România publicul este cu adevărat al 12-lea jucător", a spus Bergodi.
Păziţi bine
Pentru partida din această seară, oficialii dinamovişti au decis ca numărul forţelor de ordine să fie mai mare, avînd în vedere incidentele petrecute în tur între laziali şi "cîini". Peste 500 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul Dinamo-Lazio, spectatorii urmînd să fie controlaţi la sînge.
Ultimele 2.000 de bilete
Dinamoviştii susţin că toate cele 48.000 de bilete puse în vînzare vor fi epuizate pînă la ora meciului. În această dimineaţă, începînd cu ora 10:00 oficialii roş-albilor vor scoate în vînzare ultimele 2.000 de tichete, toate la peluze. Încasările de la acest meci le-au adus conducătorilor aproximativ 250.000 de euro. Preţurile biletelor au fost următoarele: 10 RON – peluze, 20 RON – tribuna a II-a, 30 RON – tribuna I.
Săgeţi către Lucescu
Mircea Lucescu, antrenorul lui Ã…Şahtior, a declarat zilele trecute că Dinamo are un complex cu privire la partidele importante din competiţiile europene. Mircea Rednic i-a răspuns ieri ironic acestuia: "Nea Mircea Lucescu mai are timp să se gîndească la noi, deşi are un meci foarte greu, după ce a pierdut cu 1-0 în tur cu Salzburg. Are dreptate, nu avem experienţă, dar sper să facem un rezultat mare".
Încurajaţi de şefi
Acţionarii dinamovişti sînt alături de echipă. Aceştia au făcut aseară un drum pînă la Săftica, unde au avut o discuţie cu toţi jucătorii, cărora le-au transmis că vor fi alături de ei dar şi noul bonus, de 150.000 de dolari, în cazul calificării în grupele Ligii.
Matache se roagă pentru "cîini"
Portarul Florin Matache, împrumutat în acest sezon de Dinamo la Piatra-Neamţ, spune că a fost la biserică pentru ca să se roage pentru foştii săi colegi. "Am fost la Mînăstirea Bistriţa, unde am aprins o lumînare pentru Dinamo şi sper ca acest lucru să-i ajute cu Lazio. Le ţin pumnii strînşi şi voi încerca să vin la meci pentru a-i încuraja", a spus Matache.
Pulhac, amendat de poliţie
Fundaşul stînga Cristi Pulhac a fost amendat de Poliţia Rutieră întrucît a fost prins conducînd un autoturism neînmatriculat. "Îmi expiraseră numerele, iar a doua zi trebuia să le ridic pe cele noi. Asta e, am primit o amendă de 1.000 de RON şi mi-au fost luate şase puncte. S-a făcut atîta caz de parcă am dat peste un om!", a spus Pulhac.
"Nu-mi joc cariera"
Antrenorul lui Lazio, Delio Rossi, a declarat la sosirea în România că nu va fi demis în cazul unei înfrîngeri. "Este o partidă foarte importantă pentru noi, însă nu este în joc cariera mea. După partida din tur, sper ca mîine să domine experienţa pentru a ne califica. Dacă Dinamo va cîştiga, ridicăm pălăria în faţa ei. Noi sîntem în creştere şi sperăm să facem un joc bun. Ã…Şi românii formează o echipă bună, care se bazează pe forţa grupului", a zis Rossi. (Ioana Mihalcea)
"Mergem în infern"
Ieri, înaintea plecării spre România, Tommaso Rocchi a admis că se teme de reacţia suporterilor dinamovişti, spunînd că "din ce-am înţeles, în România mergem în infern". Acelaşi Rocchi a dezvăluit reporterilor de la Sky Italia şi un alt motiv pentru care lazialii se află sub o imensă presiune: "Returul de la Bucureşti valorează aproape cît două sezoane. E în joc munca stagiunii trecute, dar şi startul noului campionat". (Aurelian Botezatu)
"Românii au avantajul că s-au odihnit în week-end, după ce-au obţinut în mod scandalos amînarea meciului cu Farul" — Il Messaggero, cotidian italian
Ziua Z
Ziua de azi poate fi decisivă în ce priveşte viitorul lui Dinamo.
Varianta optimistă
Dinamo se califică în grupele Ligii:
– Clubul se îmbogăţeşte, întrucît calificarea le-ar aduce roş-albilor un cîştig minim de 5 milioane de euro, la care se mai poate adăuga încă pe atît în faza grupelor, în funcţie de performanţe şi adversari
– Se vor mai investi în jur de 3 milioane de euro în transferuri, data limită fiind 31 august. Pe listă sînt Tamaş şi Daniel Niculae (ambii Auxerre), Dorel Stoica (U Craiova), Alexa (Poli Timişoara), peruanii Villallta şi Galliquio şi portughezul Sandro Mendez
– Jucătorii încasează prime de cîte 150.000 de dolari fiecare, Mircea Rednic urmînd să cîştige chiar 200.000 de dolari. Fiecare meci de grupele Ligii le-ar mai aduce fotbaliştilor cîte 25.000 de dolari
– Se vor mări contractele individuale ale jucătorilor
– Fotbalistul care va fi decisiv pentru calificare va primi o limuzină de 50.000 de euro din partea acţionarilor
– O parte din bani va fi alocată modernizării arenei din Ã…Ştefan cel Mare
– Alţi sponsori importanţi ar putea fi atraşi lîngă echipă, aşa cum s-a întîmplat în vară cu Orange, companie atrasă de mirajul Ligii Campionilor
Varianta pesimistă
Dinamo nu se califică în grupele Ligii
– Antrenorul Mircea Rednic ar putea părăsi echipa, vehiculîndu-se un nume pentru schimbare, Răzvan Lucescu, care nu se simte bine în liga secundă, la FC Braşov
– Cîţiva dintre jucătorii cu oferte, Lobonţ, Ã…Ştefan Radu şi Pulhac, ar putea fi vînduţi, mai ales că Dinamo ar obţine peste 10 milioane de euro prin cedarea celor trei. Lobby ar putea ajunge chiar la Lazio
– Va scădea cota fotbaliştilor dinamovişti
– Pe lîngă primele de calificare care se pierd, jucătorii riscă să evolueze pe bonusuri mai mici în perioada imediat următoare
– Un blocaj psihic în perspectiva meciurilor din campionat, întrucît moralul dinamoviştilor ar fi grav afectat de ratarea unei calificări, în premieră, în grupele Ligii
– Disensiuni între şefi, mai ales că directorul general, Cristi Borcea, poartă o mare responsabilitate în privinţa transferurilor şi a strategiei interne de la club
– Numărul suporterilor care vin pe stadion, şi aşa îngrijorător de mic, va scădea şi mai mult
Dinamo la TV / Antena 1
Programul dedicat partidei Dinamo – Lazio va începe de la ora 16:00, cu ştiri din oră în oră, dedicate evenimentului, difuzate pe Antena 1 şi Antena 3. La ora 21:30, Andrei Vochin şi un oficial dinamovist vor găzdui un studio special în cadrul căruia vor fi prezentate interviuri cu personalităţi din lumea fotbalului, dar şi programul celor două echipe în ziua meciului.
Supermeciul Dinamo – Lazio va fi în direct, de la ora 22:00, pe Antena 1. Televizarea va fi realizată cu 16 camere şi 3 care TV. Aproximativ 100 de persoane se vor ocupa de buna desfăşurare a transmisiunii. Imediat după fluierul de final, Antena 1 va difuza un minirezumat al meciului, condimentat cu interviuri la cald, în timp ce, pe Antena 3, telespectatorii vor putea urmări conferinţa de presă.
Partida va fi difuzată şi în Italia, de Rai Uno, care a achiziţionat drepturile acestui meci. Televiziunea italiană va veni la Bucureşti tot cu trei care TV şi va face propria transmisiune, independentă de Antena 1.
Realitatea
Emanuel Terzian şi Cristian Geambaşu vor modera o Ediţie Specială pe meciul Dinamo – Lazio. În cadrul acesteia se vor face intervenţii în direct de la stadionul "Lia Manoliu" şi interviuri telefonice cu oficiali dinamovişti.
Telesport
Fanatik Show, cu începere după finalul meciului, îi va avea în studio pe Grigore Cartianu şi Răzvan Boanchiş, care vor comenta evoluţia lui Dinamo. În paralel, de la stadion, vor fi difuzate interviuri cu Mircea Rednic şi alţi oficiali dinamovişti.
sportro
Meciul va fi încadrat de două ediţii ale emisiunii Special, de la 20:00, respectiv 23:45. Moderatorul Vali Moraru va discuta prin telefon cu ziarişti şi reprezentanţi ai lui Dinamo.







































Varianta pesimista: jiji nu mai da bani la gazeta spurkatilor, ziaristii de la gazeta stelistilor ajung dupa gratii, ioanitoaia ajunge la azilul de batrani, maria andries pozeaza in playboi, steaua retrogradeaza, Dinamo castiga campionatul si joaca direct in CL.
la varianta optimista au uitat sa scrie ca vine bogdan stancu….
deja v-am disperat cu asta

daca pleaca e putin cam las,daca-l da afara actionarii sunt niste nenorociti.FORTZA REDNIC
eu nu cred ca pleaca iar daca o sa plece nu o sa plece de bunavoie chiar daca in preasa asa ceva o sa scrie
Comments are closed.