Acasă Revista presei Borcea: "2009 este ultimul tren pentru UCL"

Borcea: "2009 este ultimul tren pentru UCL"

128
0

(gsp)

 

Borcea: "Anul viitor va fi ultimul în care vom intra direct cu o echipă în grupele Ligii!"

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, este de părere că echipele româneşti nu se pot compara cu marile forţe ale Europei, el fiind de părere că formaţiile din Liga 1 s-au autodepăşit în ultimii ani în competiţiile continentale. "Pînă acum, cluburile din Liga 1 au reuşit performanţe peste medie în Europa. De altfel, cred că în 2009 vom intra pentru ultima oară cu o echipă direct în grupele Ligii, ne va fi foarte greu mai tîrziu să mai reuşim asemenea rezultate. Eu nu cred că ne calificăm la Mondialele din 2010, nu putem să avem pretenţia de a bate Serbia sau Franţa. În afară de Mutu şi de Chivu, practic nu mai joacă nici un român în străinatate la un nivel înalt" a declarat Borcea hotărît la GSP TV.

Mihai Stoica a susţinut afirmaţiile lui Borcea în cadrul emisiunii Contraatac: "Noi nu avem nici un jucător în Premier League, cel mai puternic campionat din lume. Uitaţi-vă la bulgari, că îi au pe Stilian Petrov, pe Dimitar Berbatov, care tocmai a marcat un gol decisiv pentru Manchester United. Mai era şi Bojinov, care însă s-a accidentat şi a revenit în Italia…"

 

Mihai Stoica: "Dacă Ropotan pleacă pe 2,5 milioane, eu consider că este un tun"

Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, spune că o eventuală plecare a mijlocaşului dinamovist Adrian Ropotan pe 2,5 milioane ar fi o adevărată lovitură financiară dată de Dinamo. "În actualele condiţii de criză economică, dacă Ropotan pleacă pe 2,5 milioane, eu consider că este un tun", a declarar Stoica la GSP TV.

 

Tamaş: "Rusia e un campionat dificil, dar Ropo se va descurca"

Mijlocaşul defensiv al lui Dinamo e foarte aproape de un transfer la Dinamo Moscova. Colegul său Gabriel Tamaş e convins că fotbalistul de 22 de ani va face faţă în capitala Rusiei, unde şi el a jucat la Spartak: "Rusia e un campionat dificil, dar Ropo are calităţi şi cred că se va descurca de minune", a zis Tamaş la GSP TV. Preşedintele executiv Cristi Borcea se încăpăţînează totuşi: "Pe Ropotan o să-l vedeţi la pregătire!"

 

Borcea: "Sper din tot sufletul ca 2009 să fie ultimul meu an la Dinamo"

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, speră ca anul viitor să fie ultimul în cadrul conducerii echipei din Ã…Ştefan cel Mare, el plănuindu-şi retragerea după calificarea în grupele Ligii Campionilor: "Mă bucur pentru Gabi Balint şi pentru Lăcătuş, dar pe noi ne interesează să luăm campionatul, nu ce se întîmplă la alte echipe. Întai să reuşim acest lucru şi abia apoi vom decide cine vine, cine pleacă… Eu îmi doresc din tot sufletul să fie ultimul meu an la Dinamo, să merg în Liga Campionilor şi în decembrie să ies din conducerea executivă. Voi rămîne apoi un simplu acţionar" a spus Borcea la sportro.