Acasă Revista presei Borcea si Gheara, chef in Austria

Borcea si Gheara, chef in Austria

140
0

(Libertatea)

Ionut Constantin

 

Aproape 200 de persoane sunt prezente de ieri la superpetrecerea organizată de Nicu Gheară şi dinamovistul Cristi Borcea, la Kitzbuhel, Austria, cu ocazia aniversării zilelor de naştere ale celor doi. Nicu s-a născut pe 15 ianuarie, iar Borcea pe 17, party-ul anunţându-se unul ca-n poveşti, de trei zile şi trei nopţi.

 

Cum la un asemenea eveniment banii nu contează, s-a închiriat cea mai mare sală a exclusivistului Stanglwirt din Kitzbuhel, un biohotel de 5 stele, unde, în urmă cu două săptămâni, Nicu Gheară şi Cristi Borcea au petrecut, tot împreună, şi Revelionul. Dintre invitaţi nu lipsesc Mircea Sandu, Marius Vizer, fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, Ilie Balaci, Florian Walter, Vasîlică, Nae Manea, Ionuţ Iftimoaie şi mulţi alţii, apropiaţi şi prieteni ai celor doi. În total, aproape 200 de persoane.

 

Dinamovistul şi-a luat lăutarii la Kitzbuhel

Circa 150.000 de euro costă doar cazarea invitaţilor pentru o noapte, suma totală pentru camerele de hotel ridicându-se la aproape 500.000 de euro. Dacă adăugăm închirierea localului, mâncarea şi băutura, transportul invitaţilor şi onorariile artiştilor, banii cheltuiţi de Gheară şi de Borcea “bat” spre 1.000.000 de euro.

Mare amator de muzică de petrecere, acţionarul dinamovist Cristi Borcea i-a adus cu el, în Austria, şi pe lăutarii de la restaurantul “Doi cocoşi”, din Capitală, cei care în ultimii ani i-au cântat an de an la diverse ocazii, cum ar fi câştigarea titlului sau a Cupei României.

A mai fost invitat pentru a destinde atmosfera şi Nicolae Samu, un vrăjitor al viorii, care de 25 de ani cântă numai la Cannes, pentru diverse cercuri exclusiviste.

 

Hrană bio la hotelul Stanglwirt pentru toţi invitaţii

Toţi invitaţii sunt cazaţi la Stanglwirt, un biohotel de 5 stele construit numai din materiale naturale şi biodegradabile. Fiind unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Austria, este frecventat, an de an, de personalităţi de seamă din întreaga lume. O cameră costă aici între 200 şi 1.300 de euro pe noapte. Toată mâncarea ce va fi servită la aniversarea celor doi este 100% biologică.

 

Mutu, ţinut la recuperare de antrenorul Prandelli

Invitat la petrecere de naşul lui, Nicu Gheară, şi de cel mai bun prieten, Cristi Borcea, vedeta Fiorentinei şi a echipei naţionale, Adrian Mutu, nu va putea fi prezent la Kitzbuhel, pentru că nu i-a dat voie tehnicianul Cesare Prandelli. “Mutu urmează un program de recuperare, trebuie să se facă bine, după accidentarea suferită la cot”, a precizat Gheară.

 

Revelion cu Nikki Lauda şi cu Michael Schumacher

Nicu Gheară şi Cristi Borcea au petrecut împreună şi Revelionul, în urmă cu două săptămâni, tot la Kitzbuhel, în acelaşi hotel, Stanglwirt. Alături de ei şi de ceilalţi invitaţi români, s-au aflat foştii piloţi de Formula 1 Michael Schumacher şi Nikki Lauda. Stabilimentul austriac e frecventat des de vedete, neamţul Franz Beckenbauer căsătorindu-se aici în 2006.

 

 

Totul e de vânzare

Richard Gavrilescu

 

Marţi seara, la sediul Computerland, firma lui Nicolae Badea, acţionarii dinamovişti au ţinut o şedinţă în care au pus la punct planul pentru perioada de transferuri din intersezon. Badea, Borcea şi Vasîlică au căzut de acord: “Oricine primeşte ofertă, pleacă! Inclusiv Lobonţ!”.

 

Analizarea situaţiei lui Julio Cesar, care, după ce nu s-a prezentat, luni, la reunirea lotului, şi-a exprimat dorinţa de a-şi rezilia contractul cu Dinamo, dar şi discutarea ofertelor primite pentru “câini” i-au determinat pe şefii din “Groapă” să se întâlnească, marţi seara, la sediul Computerland. Primul punct al şedinţei a fost luarea unei hotărâri în cazul brazilianului. După ce au decis, acţionarii l-au chemat pe fostul jucător al lui Real Madrid şi i-au spus: “Aduci 250.000 de euro, banii câştigaţi la Dinamo, şi eşti liber să pleci”. Brazilianului nu i-a convenit că îi sunt ceruţi toţi banii câştigaţi în tricoul “câinilor” şi situaţia lui este incertă.

 

Claudiu Niculescu, ofertat de cecenii de la Terek Groznîi

Claudiu NiculescuClaudiu Niculescu a fost ofertat de Terek Groznîi, la nici o lună după ce a revenit în “Groapă”, deşi în presă a apărut informaţia că Dănciulescu este cel dorit. De altfel, pentru că Niculescu nu a vrut să audă de o plecare, acţionarii dinamovişti au încercat să îndrepte atenţia cecenilor către Dănciulescu. Terek oferise pentru Claudiu 500.000 de euro şi un contract de 300.000 de euro pe sezon.

 

Adrian Ropotan rămâne!

Adrian RopotanTransferul lui Adrian Ropotan la Dinamo Moscova a căzut. Mijlocaşul de 22 de ani nu mai este dorit de gruparea din capitala Rusiei. După ce negocierile au fost tergiversate de cele două părţi, nici una nedorind să achite TVA, ruşii şi-au dat seama că nu au mare nevoie de semnătura românului şi au retras oferta.

 

Boştină – Ungaria sau Germania

Singurul jucător dinamovist cu oferte concrete este Gabriel Boştină. Fostul stelist are două oferte, în valoare de 350.000 de euro, una din prima ligă maghiară şi una din 2.Bundesliga.