(ProSport)
Directorul general al clubului Dinamo, Cristi Borcea se declară mulţumit de cum a început echipa noul sezon. Dinamo a câştigat în prima etapă la Buzău, iar directorul general al 'câinilor' e optimist, stabilind un nou obiectiv pentru actuala stagiune: nici un meci pierdut până în ultima etapă! "Sunt mulţumit. Am câştigat un meci greu. Toate echipele vor da totul pe teren pentru a învinge campioana. Sperăm să câştigăm toate meciurile până la sfârşitul campionatului", a spus Borcea.
La rândul său, Cornel Dinu atrage atenţia că jucătorii dinamovişti încă nu se află la turaţia maximă arătată în sezonul trecut: "Dinamo dovedeşte că nu se află la turaţie normală. Sunt mai multe cauze, să zicem oboseala turneului din Austria, căldura de afară, dar poate şi faptul că formula de joc încă se caută. Practic, în afara celor două execuţii ale lui Adrian Cristea şi Claudiu Niculescu sau de pătrunderile lui Bratu din repriza a doua, Dinamo a cam suferit. Prin axul terenului, Dinamo şi-a luat primele trei puncte. Se dovedeşte că nu există încă un rodaj. După părerea mea, formula din partea a doua a meciului este mai viabilă".






































