(gsp)
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
Inverness refuză să elibereze "cartea verde" pentru Marius Niculae pînă cînd atacantul nu renunţă la banii pe care îi mai are de luat
Dinamo îl poate pierde pe "Săgeată"! Prezentarea lui Marius Niculae în faţa suporterilor, programată a se petrece la meciul de duminică, din Ã…Ştefan cel Mare, cu Gaz Metan, este pusă în primejdie, ca de altfel întregul transfer. Ã…Şi asta întrucît Inverness refuză încă să recunoască afacerea, deşi Dinamo a prezentat, din nou, garanţii bancare, cum că a achitat cei 500.000 de euro pentru realizarea tranzacţiei.
Ultimatum
Ce spun scoţienii? Directorul sportiv Graeme Bennett a explicat ieri: "Este doar un acord verbal, nu e nimic semnat pe hîrtie. Ã…Şi vom păstra actele fotbalistului pînă cînd vom avea documentele finale în mîinile noastre. Jucătorul şi clubul român trebuie să-şi îndeplinească toate obligaţiile la care s-au angajat". Bennett a dat şi un ultimatum: "Dacă acest lucru nu se întîmplă într-o zi, două, atunci Marius se întoarce la Inverness!" Presa din Albion l-a citat pe conducătorul britanicilor, care a spus că una dintre condiţiile ce încă nu se realizează este suma de 130.000 de euro, la care Niculae trebuie să renunţe.
Borcea: "Nu se mai poate întîmpla nimic"
Oficialii dinamovişti spun că scoţienii mai au restanţe financiare către Marius pe care refuză să i le achite. Ã…Şi vor să amîne transferul ca să scape de datorii! Preşedintele executiv Cristi Borcea i-a asigurat încă o dată ieri pe fanii roş-albilor: "Ã…Şi acum, cînd vorbesc cu voi, am în faţă dispoziţia de plată a celor 500.000 de euro către Inverness. Din punctul nostru de vedere, transferul este finalizat. Nu înţeleg de ce scoţienii creează presiune. Probabil le pare rău că s-au despărţit de Marius".
Aşteaptă de 7 ani
Marius a rămas foarte iubit în Ã…Ştefan cel Mare. Suporterii îl aşteaptă de 7 ani să îmbrace din nou tricoul "cîinilor" şi şi-au programat să ia cu asalt arena dinamovistă pentru ziua de duminică, mai ales că meciul nu e televizat. Ultimul meci al lui Marius la Dinamo a fost pe 16 iunie 2001, în finala Cupei cu Rocar (4-2), în care "Săgeată" a înscris de două ori. Iar în acel sezon, 2000-2001, Niculae a fost golgeterul campionatului, cu 20 de reuşite. Roş-albii spun că Marius este pregătit în orice moment să revină pe gazon şi speră ca el să reapară duminică în faţa suporterilor: "Se vede că doreşte foarte mult să revină cu o impresie pozitivă!"
Salariu pentru Tamaş: 500.000 E
"Cîinii" au plusat! Îi oferă cu 100.000 de euro mai mult lui Gabriel Tamaş (24 de ani) pentru a se întoarce un sezon, împrumut, în Ã…Ştefan cel Mare. În total, 500.000 de euro. Dinamo a continuat şi ieri să pună presiune pe Auxerre pentru a-l obţine pe stoper, însă francezii au transmis că aşteaptă azi un răspuns final de la Celtic.
"Elvis e fotbalist!"
Jucătorii dinamovişti au fost impresionaţi la antrenamentul de ieri dimineaţă de calităţile fundaşului stînga brazilian Elvis Correa Johnny (22 de ani), sosit în probe. "Loveşte mingea cu ambele picioare, iar la prima vedere dă impresia că e fotbalist. Să-l vedem la lucru zilele următoare, ne-ar putea fi util", au zis dinamoviştii.
Campos joacă
Venezueleanul Gualberto Campos a declarat în presa din ţara sa natală că îşi doreşte să debuteze în partida cu Gaz Metan, de duminică. "Antrenorul m-a folosit mai mult ca jucător ofensiv şi sînt sigur că mă aflu în planurile lui pentru meciul următor". Cu toate acestea, debutul lui Campos la Dinamo ar putea fi întîrziat de sosirea "cărţii verzi" de la fostul său club, Caracas. (Ioana Mihalcea)
Abel, azi sau mine
Chiar dacă oficialii dinamovişti nu sînt încă siguri de transferul spaniolului Abel Moreno, impresarul Dumitru Tudor asigură că mijlocaşul de 26 de ani va semna săptămîna aceasta. "Totul este OK cu Abel, într-o zi sau două va ajunge în România. El a fost în cantonament cu Murcia, trebuie să se întoarcă din stagiul de pregătire şi de aceea mai durează. 99,99% este jucătorul lui Dinamo", a spus Tudor.
Miranda la Napoli?
Ioana Mihalcea
Miranda a marcat doua goluri in 12 meciuri pentru Dinamo. Dinamovistul e dorit de italieni, care vor să aibă un trident ofensiv argentinian: Lavezzi-Miranda-Denis
Presa italiană lansează "bomba": Napoli îl vrea pe Osvaldo Miranda! Vîrful argentinian este pe lista grupării din Serie A, alături de încă doi atacanţi pe care antrenorul Edoardo Reja îi doreşte. Concurenţii lui Miranda sînt uruguayanul Gimenez (22 de ani), de la Atletico Montevideo, şi argentinianul Emanuel Caggiano, 25 de ani, de la Universidad Catolica. Peninsularii caută neapărat fotbalişti sud-americani pentru că sînt foarte mulţumiţi de argentinienii şi uruguayenii din lot, în număr de 7. "Scouterii lui Napoli i l-au propus lui Reja pe Miranda pentru că l-au văzut la cîteva meciuri şi li s-a părut că aduce ca stil de joc cu mult mai celebrul său conaţional, Carlos Tevez, de la Manchester United!", susţin ziariştii italieni
Dinamo vrea să-l dea
Dinamoviştii ar fi încîntaţi să se despartă de atacantul de 24 de ani, pentru că vor să-şi recupereze investiţia de 1,5 milioane de euro plătiţi în iarnă către Gimnasia de Jujuy. Astfel, clubul din Ã…Ştefan cel Mare aşteaptă o ofertă concretă de la Napoli, iar oficialii sînt dispuşi să negocieze transferul lui Miranda, care oricum este a patra soluţie din lot, după Dănciulescu, Bratu şi Niculae.
Sepsi la Osasuna
Dinamoviştii au încercat să-l aducă sub formă de împrumut pe fundaşul stînga al celor de la Benfica, Laszlo Sepsi. Internaţionalul de tineret de 22 de ani se află însă în tratative avansate cu Osasuna. "Sepsi a fost dorit de mai multe echipe, printre care Steaua, Timişoara şi Dinamo din România, dar el are şi două oferte din Spania. Aproape sigur va ajunge sub formă de împrumut la Osasuna", a spus impresarul fotbalistului, Fernando Emilio.
Ze Kalanga, bun naţional
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
Ze Kalanga, care mai are contract cu Dinamo pina in 2010, a fost imprumutat sezonul trecut la Boavista. Băiatul preşedintelui Angolei a făcut o ofertă de 500.000 de dolari către Dinamo pentru a primi dezlegarea lui Ze Kalanga
Rebelul Ze Kalanga ar putea deveni proprietatea statului angolez, dacă nu va reveni săptămîna această la antrenamentele dinamoviştilor! Mijlocaşul de 24 de ani a primit din partea "cîinilor" o mărire de salariu de la 72.000 de euro la 100.000 E pe sezon, însă nu dă semne că s-ar putea întoarce prea curînd în Ã…Ştefan cel Mare.
Asta deoarece fiul preşedintelui Angolei, bun prieten cu Ze încă din copilărie, se opune comeback-ului mijlocaşului la Dinamo. Băiatul şefului statului african încearcă să obţină dezlegarea lui Kalanga şi a trimis o ofertă de 500.000 de dolari către roş-albi. Aceştia s-au opus în primă fază, însă au lăsat loc liber pentru negocieri: "Dacă nu vine săptămîna asta la antrenamente, sîntem dispuşi să-l transferăm. Preţul lui este de 500.000, dar în euro!"
Mircea Rednic, cel care l-a adus în vara lui 2006 la Dinamo, insistă ca Ze să se întoarcă pentru a avea o concurenţă aprigă pe banda dreaptă, alături de Gabriel Torje şi Adrian Cristea. Dinamoviştii i-au cumpărat deja bilete de avion angolezului şi aşteaptă un răspuns de la acesta pentru a adăuga data, apoi i le vor trimite prin fax.
2 goluri în 28 de meciuri a reuşit Ze Kalanga pentru Dinamo în toate competiţiile, dintr-un total de 48 de partide în sezonul 2006-2007
"Eu mi-l doresc pe Ze Kalanga la Dinamo. I-a fost mărit şi contractul, dar problema e că nu mai răspunde avocatul lui la telefon"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo
A ratat transferul la Sivasspor
În această vară, Ze Kalanga a fost dorit şi de Sivasspor, care a terminat în sezonul precedent pe poziţia a 4-a în campionat. Turcii oferiseră 500.000 de euro pentru un acord definitiv şi mai lipsea doar semnătura fotbalistului. Numai că Ze s-a dus în Angola pentru a-şi lua bagajele şi a întîrziat două zile faţă de data stabilită . Ã…Şefii lui Sivasspor au fost nemulţumiţi de caracterul jucătorului şi au renunţat la transfer.
ULTIMELE NOUTĂŢI DE LA DINAMO
– Transferul fundaşului dreapta Ahmed El-Mohamadi a căzut, întrucît antrenorul lui ENPPI nu doreşte să se despartă de egipteanul de 20 de ani.
– Presa italiană afirmă că zilele acestea Lazio va încerca să rezolve împrumutul pe un an al lui Moţi.
– Georgianul Akaki Khubutia (21 de ani) se pregăteşte în continuare cu roş-albii. Rednic se va hotărî pînă mîine dacă îl reţine în echipă pe fundaşul central de 1,90 metri.
– Pekarici ar putea fi împrumutat în China sau în Grecia.
– Blay are pubalgie şi nu s-a antrenat deloc în ultimele două zile. Ghanezul riscă să nu fie prezent pe teren duminică, împotriva Mediaşului.
– Thiago a revenit la pregătiri, după ce a ratat meciul cu Pandurii din cauza unei alergii.
"Atenţie, Dinamo!"
Cosmin Prişcă
Mijlocaşul Alex Curtean (21 de ani) anunţă că Mediaşul va juca la victorie meciul împotriva "cîinilor", duminică, la Bucureşti
A impresionat în amicalele din Austria şi în primul său joc în Liga 1, contra Oţelului (2-2). Ieri, Alex Curtean, fiul fostului jucător stelist Dan Curtean, a avertizat că Mediaşul pleacă după puncte în "Ã…Ştefan cel Mare".
– Ai debutat în Liga 1 contra Oţelului. Emoţii?
– Sînt fericit că am debutat. Am avut ceva emoţii, dar au fost constructive. A fost frumos, dar e păcat că nu am gestionat momentul şi am fost egalaţi. Sper că vom învăţa din greşeli.
– Se putea mai mult cu Galaţiul?
– Nu au fost cu nimic peste noi. I-am dominat clar, am avut o mulţime de ocazii. Dar sînt optimist, legat de meciurile care vor veni.
– Jucaţi cu "cîinii", duminică. Vor muşca?
– Sincer, chiar cred într-un rezultat bun. Sîntem o echipă mică, va fi greu, dar nu se ştie niciodată. Iar Dinamo nu mai e echipa de acum două sezoane. Nu vom intra pe teren cu gîndul că vom pierde. Dimpotrivă! Eu zic că-i putem încurca.
– Sînteţi mulţi debutanţi în Liga 1. Nu veţi avea trac?
– Eu n-am avut trac nici în meciul cu Oţelul şi nu va fi altfel nici acum. Chiar dacă vom juca la Dinamo. Cu cît e mai puternic adversarul, cu atît mă ambiţionez mai mult.
– Nu ţi-ai dori, pe viitor, să joci la Dinamo?
– Sînt la Mediaş, deocamdată. Vreau să fac o treabă cît mai bună aici. Voi avea timp să vorbesc şi despre viitor.
Tăcerea cluburilor
Marius Mărgărit
Un paradox: cluburile lor au avut de pierdut, dar George Copos si Cristi Borcea nu par deloc ingrijorati. Dinamo, Rapid, Gloria şi Oţelul, prejudiciate cu peste 10 milioane de euro, conform datelor din Dosarul transferurilor internaţionale de la DNA, nu vor face plîngere penală ca să-şi recupereze banii
În urma anchetei DNA în cazul transferurilor internaţionale din perioada 1999-2005, procurorii au stabilit că Dinamo, Rapid, Gloria şi Oţelul au fost prejudiciate cu peste 10 milioane de euro. Diferenţele rezultă dintre sumele declarate de cluburile din străinătate şi cele înregistrate în contabilitate de către respectivele grupări din România. Curios însă, surse apropiate DNA susţin că nici unul dintre aceste cluburi nu intenţionează să se constituie ca parte vătămată în procesul care va începe în curînd.
"Mulţi conduc respectivele cluburi, cum o făceau şi la momentul acelor transferuri. Cum să se dea în judecată ei pe ei?"
Sursă DNA
La aceleaşi cluburi
Trei dintre cei 6 conducători implicaţi în transferurile anchetate de DNA, personaje care sînt, la rîndul lor, urmărite penal în acest dosar, fac parte din conducerile aceloraşi cluburi. Între timp, Mircea Stoenescu s-a pensionat, Gigi Neţoiu nu mai e acţionar la Dinamo, iar Mihai Stoica a plecat de la Oţelul.
Cristi Borcea: Directorul executiv al lui Dinamo a fost una dintre piesele de bază la realizarea transferurilor lui Contra (la Alaves, în 1999), Codrea (Genoa, 2001), Cernat (Dinamo Kiev, 2001), Mara (Alaves, 2001), Mihalcea (Genoa, 2002) şi Mitea (Ajax, 2003).
George Copos: Încă acţionar majoritar la Rapid, omul de afaceri este direct implicat în două dintre transferurile din dosar, Dulca (Poohang Steelers, 1998) şi Florin Bratu (Galatasaray, 2004).
Jean Pădureanu: Vechiul preşedinte al Gloriei Bistriţa este pe lista celor 10 urmăriţi penal pentru participarea la transferul lui Ionel Ganea (VfB Stuttgart, 1999), cînd s-au "pierdut" pe drum 1,8 milioane de dolari.
Situaţie ciudată la Oţelul
Ambele transferuri ale Oţelului, anchetate de DNA, cele ale lui Arhire (Pohang Steelers, 1999) şi Cernat (Dinamo Kiev, 2001) au fost făcute pe vremea cînd clubul se numea CS Oţelul. În acest moment, respectiva grupare a fost lichidată. FC Oţelul a preluat numai dreptul de concesiune a numelui "Oţelul" pentru a evolua în Liga I.
"În transferurile lui Arhire şi Cernat a fost implicaţi Mihai Stoica şi fostul CS Oţelul. Actualul FC Oţelul nu are nici o calitate ca să ceară recuperarea banilor din acele tranzacţii"
Marius Stan, preşedinte FC Oţelul







































niculaie cu semnul intrebarii , mohamadi nu mai vine ,sepsi nu , tamas asteapta la celtic , ze kalanga de negasit , abel ba vine ba nu vine , mirinda pleaca…..bine ca ne-am facut cu elvis(poate ne canta ceva) si cu akaka ala…..cei mai tari suntem 😐
porcea cred ca e fericit acu si rade de oi : “iote baaa aia au bagat bani si tot au pierdut ”
muriti toti ordinarilor , ati bagat clubul asta in anonimat , din cauza voastra ne paste locul 5-6

nu joaacaa blaaay

akka, stai sa vezi tu cine si cum joaacaa. S-ar putea sa ti se faca dor de Blay. Mie cand a jucat galichio mi s-a facut brusc dor de Blay.
akka…si cine sa joace?galliquio?
La cum joaca ambele echipe , o sa fie un derby de mare rahat!!! Ce slab poate sa joace stoia, DOAMNE… Nu ca mi/ar pare rau

Comments are closed.