(ProSport)
Bogdan Savin, Marius Pitaru
La antrenamente, Julio Cesar (dreapta) È™i Campos glumesc doar între ei, fiindcă n-au cum să comunice cu colegii lor români.
Vestiarul lui Dinamo e împărţit în mai multe tabere. Una aparte e cea a străinilor, dar nu pentru că aceştia ar fi marginalizaţi, ci pentru simplul fapt că nu înţeleg nimic din ceea ce vorbesc colegii lor!
Pentru a remedia situaţia şi, mai important, pentru a se face înţeles la antrenamente sau în timpul meciurilor, Mircea Rednic a cerut un profesor de limba română. Numai că fotbaliştii exotici din lotul său nu s-au prezentat la meditaţii, fapt ce l-a enervat pe tehnician. „Noi le-am pus la dispoziţie jucătorilor străini profesori pentru a le fi mai uşor aici, dar nu s-au ţinut de cursuri”, a spus „Puriul”. Apoi, a explicat: „Nu ştiu dacă le place sau nu cartea, dar altfel eşti primit în grup când jucătorii români văd că faci eforturi să înveţi. Limba română nu e una uşoară pentru ei, însă au nevoie să o deprindă”.
Antrenorul a povestit cum au decurs lucrurile atunci când evolua în străinătate. „Eu mi-am luat profesor pe banii mei când eram jucător în Belgia, pentru că e obligatoriu să comunici cu antrenorul. În două-trei luni am învăţat franceza şi mi-a prins foarte bine. Ã…Şi în Turcia am învăţat cuvintele de care aveam nevoie”, a declarat Mircea Rednic.
"Depinde de fiecare jucător străin ce vrea să facă în viitor. Noi nu îi vom amenda pe cei care refuză să înveţe limba română" – Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
În străinătate se dau amenzi
Dacă oficialii dinamoviÈ™ti nu iau măsuri împotriva jucătorilor care nu vor să înveţe limba română, în Occident situaţia este diferită. În Bundesliga, au fost cazuri în care cluburile au renunţat la unii jucători pentru că aceştia n-au învăţat în timp nici măcar noţiuni de bază ale limbii germane. De asemenea, conform regulamentului, jucătorii poti fi amendaţi, dacă nu se prezintă la cursuri!
Romanovs ştie limba română, dar nu joacă
Mircea Rednic are dreptate atunci când spune că străinii săi refuză să înveţe limba română. Cel mai bun exemplu este cel al ghanezului Blay, jucător la Dinamo din vara lui 2006. Fundaşul de 27 de ani comunică în engleză cu coechipierii şi antrenorii şi mai ştie şi limba franceză. Interesant este că singurul străin din lotul „câinilor” care a învăţat limba română, letonul Romanovs, nu joacă deloc, fiind al treilea portar după Lobonţ şi Dolha.
Borcea şi Rednic se contrazic
După ce şefii din „Ã…Ştefan cel Mare” i-au acuzat pe ardeleni că au scumpit inexplicabil biletele de acces în arenă, 80 de lei pentru dinamovişti, acum nu se ştie cine finanţează deplasarea suporterilor în oraşul de sub Tâmpa. Mircea Rednic spune că Borcea a cumpărat biletele pentru susţinătorii „câinilor”, dar preşedintele executiv È™i fanii neagă totul. Motivul? După incidentele de la Nijmegen, şefii au stabilit că niciun membru al conducerii nu mai are voie să finanţeze deplasările suporterilor.
"Nu eu cumpăr biletele. Fanii nu mai primesc bani din partea conducerii" – Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
Borcea: „Nu mă interesează cine arbitrează”
Cristi Borcea e convins că brigada de arbitri nu poate influenţa un rezultat dacă echipa este puternică. „Nu mă interesează cine arbitrează la Braşov. Dacă noi ne facem treaba foarte bine pe teren, reuşim să luăm cele trei puncte”, a spus oficialul „câinilor”.
Torje, în scaun cu rotile
Gabriel Torje s-a alăturat campaniei „Accidentele se pot întâmpla oricui. Ai mai multă grijă în trafic” şi a pozat într‑un scaun cu rotile. „Aţi văzut prin ce a trecut Dossey, apoi Toni Doboş. Toţi suntem oameni şi putem greşi în trafic. Trebuie să fim mai atenţi, să lăsăm piciorul mai moale pe acceleraţie”, a spus Torje.
"Dinamoviştii sunt disperaţi!"
Gigi Stancu
Răzvan Lucescu spune că FC Braşov este o echipă liniştită înaintea jocului cu Dinamo, şi că va juca deschis pentru a învinge după două luni.
După seria de jocuri fără victorie, este Braşovul obligat să câştige azi?
Nu. Dinamo este echipa sub presiune şi va fi disperată să învingă. Noi avem şi varianta egalului. Am pierdut nişte puncte pe lipsa de valoare a momentului. Să nu uităm că suntem o nou-promovată cu jucători care de la partide cu Modelu, Botoşani sau Focşani au trecut brusc la meciuri cu Rapid, Steaua sau Dinamo.
Cum vi s-a părut Dinamo la jocul cu Urziceniul?
Ca o echipă care, atunci când are mingea, emană o linişte şi o siguranţă a jocului foarte mare. Totuşi, eu cred că dinamoviştii preferă contraatacul. Cu Unirea au pierdut pe o greşeală a lor, dar jocul a fost foarte echilibrat. Oricum, Braşovul nu va refuza jocul în faţa lui Dinamo! Până la urmă, noi am învins Urziceniul, adică echipa care i-a bătut pe dinamovişti chiar în „Ã…Ştefan cel Mare”.
Este FC Braşov – Dinamo un meci special pentru Răzvan Lucescu având în vedere că…
Nu e un meci deloc special pentru mine, ci o partidă la fel de importantă ca aceea cu Buzăul. Faptul că am fost la Rapid sau că la un moment dat am fost dorit la Dinamo ca antrenor nu va conta. Pentru FC Braşov şi pentru mine va fi un simplu meci de trei puncte, nu de şase.
Vă e teamă de arbitraj?
Am cam fost dezavantajaţi de arbitraj în câteva etape, dar nu fac o psihoză din asta. Cred că au fost doar greşeli, mai multe într-adevăr împotrivă, decât în favoarea noastră. Nu mi-e frică de arbitrajul lui Kovacs la meciul cu Dinamo. Teoria conspiraţiei nu face bine şi oricum nu vreau să transmit un semnal greşit jucătorilor mei.
Fără victorie din 14 septembrie!
Deşi Răzvan Lucescu nu pare impacientat, FC Braşov n-a mai câştigat în Liga I din etapa a VII-a. Mai exact, ultimul succes al „stegarilor” datează din 14 septembrie când trupa lui Lucescu junior a învins Buzăul chiar în deplasare, cu scorul de 2-0. De atunci, braşovenii au înregistrat şapte egaluri consecutive, iar în ultima rundă au pierdut la Galaţi.
"Braşovul şi-a atins în acest tur obiectivul fixat. Am reuşit să fim o echipă greu de învins. Jocul cu Dinamo ar fi momentul ideal să şi câştigăm." – Răzvan Lucescu, antrenor FC Braşov







































Daca asta a fost atitudine de Dinamo atunci mai bine plecati cu totii !!! RISILOR…

Comments are closed.