(gsp)
România a pierdut confruntarea cu Turcia din preliminariile Campionatului Mondial, scor 0-2, şi a căzut pe locul 4 în grupă.
Burak Yilmaz a deschis scorul în minutul 22 după ce s-a infiltrat extraordinar între Chiricheş şi Goian, iar Tătăruşanu nu a mai putut respinge. Portarul Stelei a fost însă excelent, s-a opus în două rînduri în situaţii de 1 la 1 cu atacanţii Turciei, prima oară cu Yilmaz şi în a doua repriză cu Bulut.
România a putut să egaleze şi a avut chiar şi un gol anulat al lui Stancu pe motiv de ofsaid, reluările confirmînd că decizia a fost corectă. În plus am avut şi două bare prin Tănase în prima repriză şi prin Adi Popa la mijlocul reprizei secunde.
În prelungirile partidei, Erdinc a marcat şi golul al doilea după un şut plasat.
După această înfrîngere, România a fost depăşită în clasament de Ungaria care a învins-o pe Estonia, dar şi de Turcia din cauza golaverajului nefavorabil.
Călcîie la Maxim
de Cristian Geambaşu
Stancu a fost o carte necîştigătoare? A fost. A ratat în prima repriză o ocazie mare după o demarcare de fotbalist rasat a lui Marica. Apoi a avut un umăr înaintea fundaşului turc atunci cînd a trimis mingea în poartă cu capul. Ofsaid în loc de gol. Precipitat, în contratimp şi fără limpezime, aşa a arătat jocul lui Stancu. Şi cu Turcia, şi cu Ungaria. Cu toate acestea Stancu a terminat partida pe teren. Un premiu pentru ce, nea Piţi?
Dar nu despre Stancu ar trebui să vorbim, ci despre altcineva. Nu, nu despre Piţurcă. El este subiect şi cînd nu este subiect. Ar trebui să vorbim, dragi microbişti, despre Alexandru Maxim, omul pe care noi toţi îl vedeam ca titular în locul lui Stancu. Cel “sacrificat” de selecţioner, dar introdus la pauză, ca o recunoaştere, fie ea şi tardivă, a unei greşeli. Maxim, speranţa noastră, copilul nostru talentat, produsul nostru premium care joacă în Bundesliga. Maxim, o deziluzie ascunsă în spatele victoriei cu ungurii, dar atît de vizibilă acum, după trecerea turcilor.
Aţi numărat cîte călcîie şi cîte devieri a încercat Maxim? Eu am renunţat, dar nu pentru că nu mă interesează, ci pentru că am redescoperit acolo ceva ce credeam pierdut într-o epocă în care ne intrase îîn cap că sîntem mai tehnici decît brazilienii şi argentinienii la un loc. Stilul acesta fîşneţ-steril care ascunde şi lipsa de concentrare, şi lipsa de curaj. Călcîie şi devieri în loc de pase sănătoase, curate, a la Gerrard sau Lamparrd. A la Hagi, a la Dorinel, ca să venim mai aproape.
Teamă în loc de bărbăţie. Un surogat de fotbal de la un jucător care poate să dea altceva la echipa de club. Şi chiar dăă altceva. De ce? Asta e o întrebare mai ales pentru el. Pentru herr Maxim. Bineînţeles, vom căpăta un răspuns dacă obiectul pripitei noastre adoraţii îşi va rupe din preţiosul timp dintre două plecăciuni teatrale către galeria lui Stuttgart.






































