(Gazeta Sporturilor)
Hristu Chiacu afirmă că nu va fi deranjat de eventuala presiune exercitată de către publicul buzoian. "Pentru mine nu va conta absolut deloc presiunea publicului. În Supercupă am fost înjurat de absolut toţi suporterii adversarilor şi tot nu m-a deranjat, de ce m-ar interesa acum? Important e să joace echipa cît mai bine şi să reuşim să cîştigăm, căci după ce am pierdut Supercupa, parcă toată lumea se aşteaptă acum să pierdem orice meci", a declarat mijlocaşul dinamovist pentru www.dinamovişti.ro.
Ropotan: "Sper să nu luptăm cu doi adversari"
Adrian Ropotan crede că Dinamo este capabilă să învingă la Buzău şi cere susţinerea suporterilor dinamovişti. "Am trecut peste înfrîngerea din Supercupă. Sîntem maturi şi rămînem cu picioarele pe pămînt. Sper ca la Buzău să nu ne luptăm cu doi adversari, căldura şi gazdele. Nu ne va deranja absolul deloc publicul buzoian. Ne mobilizăm mai bine cînd e o atmosferă mai specială. Pentru ei este o onoare să debuteze în Liga I cu Dinamo. Dar vom avea şi noi suporterii noştri. Sper ca ei să ne susţină necondiţionat, ca şi pînă acum şi mai sper să nu se ia la harţă cu publicul gazdă", a declarat mijlocaşul dinamovist, pentru www.dinamovişti.ro.
Voika a marcat aseară în Ghencea
Vojislav Vranjkovic a reuşit deschiderea scorului în partida pe care echipa sa a disputat-o aseară în Ghencea, în compania vicecampioanei Steaua. Reuşita bosniacului, venită în urma executării unui penalty, l-a făcut pe Gigi Becali să părăsească loja oficială încă din minutul 13 al întîlnirii. Fotbalistul este împrumutat de către Dinamo la Ceahlăul Piatra-Neamţ, pînă la finalul sezonului 2007-2008.
Mendy a revenit la Dinamo
Jean Philipe Mendy a revenit în Ã…Ştefan cel Mare şi se va pregăti la Dinamo II, sub comanda lui Cornel Å¢ălnar. Francezul a făcut pregătirea pre-competiţională la echipa Ceahlăul, dar nu a fost reţinut în lot de către Viorel Hizo din cauza dezinteresului arătat de atacant la antrenamente.
Å¢ălnar: "Vrem să scotem fotbalişti pe bandă rulantă pentru prima echipă"
Cornel Å¢ălnar a declarat că principalul obiectiv în sezonul 2007-2008 al formaţiei pe care o antrenează, Dinamo II, este creşterea a cît mai multor fotbalişti pentru prima echipă. "Menirea noastră este să scoatem jucători de perspectivă pentru prima echipă. Acesta este şi obiectivul nostru principal.În prezent avem în probe, patru fotbalişti din Coasta de Fildeş, un francez şi un nigerian. Asta ne plasează pe locul doi, după CFR Cluj la numărul de stranieri pe care îi avem în lot. Al doilea obiectiv, cel de performanţă, este evitarea retrogradării. Chiar dacă o să avem un start foarte dificil cu Sportul, Otopeni şi FC Braşov, trei echipe care se luptă pentru promovare, cred că o să facem o figură frumoasă în Liga a-II-a", a declarat Cornel Å¢ălnar pentru www.dinamovişti.ro.
Ibrahim Kone va sosi la Dinamo II
Ibrahim Kone , portarul titular al naţionalei de tineret a statului Coastei de Fildeş, este aşteptat să sosească zilele următoare la Dinamo II, echipă cu care va semna un contract de joc. Kone este născut pe 5.12.1989, are 1.90 şi este considerat, în ţara sa natală, a fi un jucător de mare perspectivă. Portarul a participat în acastă vară la Turneul Internaţional "U20" de la Toulon, unde a impresionat prin prestaţiile sale şi a contribut la accesiunea echipei sale pînă în faza semifinalelor. La Dinamo II se mai află în probe şi un coechiper de al lui Kone, fundaşul lateral Zie Diabate.







































Bravo Voika esti inca dinamovist chiar daca din pacate nu mai esti in lotul cainilor succes in continuare sa inscrii in poarta toturor rivalilor nostri pacat ca golul din ghena nu ne ajuta momentan prea mult dar cine stie pe viitor.
forever:

Comments are closed.