(gsp)
Ovidiu Ioaniţoaia
Dinamo pare pe punctul de a sparge banca transferîndu-l la Lazio pe fundaşul de 21 de ani Ã…Ştefan Radu. Pentru că un milion de euro acum şi alte 3,5 la vară nu-s de ici, de colo, reprezintă o căruţă de bani. Apoi, pentru că ştim că, şi cînd e de calitate, marfa nu se vinde cînd vrei, ci cînd se caută. Ã…Ştim sau ar trebui să ştim această lecţie de marketing şi de viaţă. Pe de altă parte însă, să fi fost după mine, l-aş mai fi ţinut pe Radu măcar un sezon. Ã…Şi, oricum, din măcar 3 motive nu l-aş fi dat lui Lazio pe singurul titular roş-alb crescut în Ã…Ştefan cel Mare. Unu: deoarece Lazio a scos-o recent pe Dinamo din calificările pentru Champions League. Doi: pentru că meciul tur de la Roma i-a produs atîta necaz lui Zicu, obligat să stea pe tuşă o toamnă întreagă după o intrare dură a lui Stendardo. Trei: pentru că galeria lui Lazio l-a jignit pe ex-dinamovistul Mutu şi, printre altele, l-a făcut ţigan. Evident însă, n-a fost după mine, care nu mă pretind, spre deosebire de Badea, de Borcea sau de Turcu, cîine pînă la moarte.
Altfel, Victoraş Iacob s-a dus la FC Kaiserslautern, în liga secundă germană. S-a despărţit de Steaua cu durere, silit să plece de la un club, a gîndit el, şi nu numai, care nu i-a apreciat corect nici valoarea, nici devotamentul. În locul şi la vîrsta lui, probabil că altul ar fi tunat şi fulgerat împotriva lui Gigi Becali, dacă nu şi a lui Lăcătuş. Nu însă şi Iacob. Deşi şi-a ascuns cu greu tristeţea, acesta a părăsit Ghencea cu demnitate, cu eleganţă. N-a rostit nici un cuvînt urît despre fosta lui echipă, nici măcar unul, dovedindu-se încă o dată un tip de caracter. Poate că Steaua nu-i va duce dorul fotbalistului Victoraş Iacob, dar e posibil ca mai devreme ori mai tîrziu să-l regrete pe omul cu acelaşi nume.
Colegii catre Radu: "Nu te intoarce"
Cristi Pulhac si Lucian Goian il sfatuiesc pe colegul lor Stefan Radu sa nu rateze ocazia de a juca in Serie A: "Sper sa-i mearga bine, sa ramana acolo! Sa nu se intoarca!" "E valoros, are toate sansele sa reuseasca intr-un campionat puternic. E tanar, are toata cariera inainte. Sunt sigur ca nu va sta mult la Lazio si va face pasul spre o echipa si mai mare", a declarat si Lucian Goian.







































Brea nea Ovidiu , badea turcu si borcea sint oameni de afaceri..daca ar gindi ca tine s-ar duce dracukui Dinamo..
Atunci cind iti vine o oferta super atunci vinzi!!!!
Si in nici un caz nu gindesti ca matale bre nea ovidiule…ca daca gindeai ca borcea nu mai scriai in presa ci erai om de afaceri..in afaceri nu e loc de sentimente…
Prost mai este broscoiul de ioanitoaia (calaul arbitrilor romani si regele presei sportive de scandal). Pai ce Zicu a fost accidentat la joc. Ne-au eliminat cei de la Lazio ca au fost mai buni si pe greselile noastre. Ce treaba are Dinamo cu fluieraturile contra lui Mutu din Italia? Ce sa faca Borcea sau Turcu? Sa se lupte cu ultrasii italieni? Au ei destule probleme cu ultrasii din Groapa.
Nu credeam ca mosul asta este atat de ramolit. Ce criterii tembele are broscoiul senil. Rad si curcile! Sau poate a inceput sa “le traga la masea”?
CAINE PANA LA MOARTE este doar in mintea celor mai entuziasti suporteri DINAMO-visti. In mintea jucatorilor ce reprezinta Dinamo este BANI PANA LA MOARTE. Si cu asta am spus multe. Saracii de ei cat de dinamovist sa fii, numai cand te candesti ca castigi acolo intr-un singur an cat ai castiga aici in 4-5 ani.
tipic. sarim impotriva conducerii si cand cineva ii ataca pe conducatori pentru acest transfer care arata clar intentiile lui Dinamo, sarim sa-i aparam pe borcea and co. mi-e scarba, mi-e scarba, mi-e foarte scarba! aceasta fratie cu vidanjorii cand noi nu luam banii, ci doar mirosul specific de rahat, ma face sa cred ca ne meritam soarta… Dinamo a murit de mult!
@alex…Dinamo a murit de mult…mai precis de cand s`a dus Catalin
Comments are closed.