(articole preluate din ProSPORT)
– Octavian TOPA
Cine trebuie tras de urechi la Dinamo? Unii au spus că Dinamo este o echipă norocoasă. Iau în calcul victoria obţinută în ultimele minute în Supercupă şi pe cea din meciul cu Politehnica Timişoara, dar şi “egalul” obţinut în Ghencea. Alţii, dimpotrivă, invocă un ghinion teribil după golul primit la Sofia, în minutul 93, şi după cel neacordat pe “Stade Velodrome”, tot în minutele de prelungire. Mai este o categorie. A celor care zic că Dinamo a jucat prea mulţi ani partide “călduţe” şi nu face faţă celor foarte tari.Eu spun că Dinamo este o echipă… naivă. În condiţii normale nu poţi pregăti atÃ¥t de mult timp un meci cu Marseille şi să primeşti două goluri după două faze “fixe”. Mai pui în ecuaţie cele două mari ratări în faţa portarului Barthez şi gata demonstraţia.Dinamo a jucat ultimul meci de campionat în data de 4 decembrie, şi de atunci toată lumea se pregăteşte pentru partida decisivă cu Olympique. A fost o mare greşeală. Cele 11 zile de încordare, la capătul unui sezon foarte greu, i-au marcat psihic pe jucători. Pentru a le menţine tonusul, conducătorii ar fi trebuit să ceară Ligii Profesioniste ca partida cu Politehnica să se dispute pe 10 decembrie, după modelul Rapidului. Sau să joace măcar un meci amical în toată această perioadă. În acest fel, fotbaliştii ar fi fost mult mai uşor de ţinut în acea stare de concentrare fără de care nu se poate aborda un joc cu asemenea miză. Degeaba au fost duşi cu patru zile înainte la Marseille! Acolo s-au plimbat, au făcut antrenamente uşoare, au jucat diri-diri, cu şuturi din spatele porţii. Degeaba au aprins lumÃ¥nări la bisericile de acolo, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă. Lipsa de concentrare s-a văzut din felul în care fotbaliştii au tratat fazele fixe şi finalizarea. Conform acestui algoritm, vinovaţii trebuie căutaţi între şefi. Dar pe cine să tragi de urechi, că-s mult prea mulţi?! Păcat, Dinamo a fost aproape de o mare performanţă. Din nefericire, nu există deocamdată la club un “cap limpede” care să gestioneze profesionist asemenea situaţii. Sau, dacă o fi, nu-i lăsat de “vracul” de acţionari să facă ce trebuie.
Nu trageti
– Ion CUPEN
Am intrat în rândul lumii penetrând primăvara cu două echipe de statură europeană Nu trageţi în Don Santiago, arbitrul de pe Velodrome! El a condus de parcă ar fi fost prieten de o viaţă cu Don Giovani. În gentileţea lui a îndulcit faulturi nesancţionate, a mai anulat şi un gol valabil în poarta lui Gaev. A apucat să fluiere finalul, deconectând ambele echipe, după care Chihaia a lobat relaxat, ca la antrenament, peste chelia lui Barthez, care îşi încheiase misiunea cu un aer satisfăcut. Stânjeneala lui Don Santiago regretând un fluierat pripit valora cât o bezea trimisă lui Don Giovani, ascuns în tribună după un zâmbet strâmb. Staff-ul dinamovist părăsind arena copleşit de deznodământul întâlnirii aducea a pluton de execuţie ochind inima lui Andone.Nu trageţi în Mincă, portarul giuleştenilor, distribuit într-un rol comic la Stuttgart! Mincă este un talent autentic moleşit de inactivitate oficială. Înţepenit pe banca de rezerve, riscă să-şi piardă îndemânarea şi fiorul, aidoma unui violonist crispat, cu calităţile îngheţate dacă nu exersează zilnic. Rapid a câştigat, pierzând, conservându-şi şefia seriei printr-un gol de onoare înscris de Burdujan, încăput alături de Vasilache în rastelul cu arme secrete. Se vede treaba că Zeiţa Fortuna, alungată de dinamovişti, a trecut în această campanie prin patul băieţilor lui Răzvan în nopţile amare din cantonamente, dacă ar fi să ne gândim şi la meciul cu Feyenoord în Giuleşti, şi la cel de la Doneţk.Nu trageţi în Steaua că a izbutit doar un egal la Berlin, în faţa unei formaţii cârpite, cu blonzi minoritari într-o horă a aspiranţilor de culoare! Grijile ei s-au adunat ca nişte ofrande depuse la picioarele lui Protasov înaintea despărţirii. Promiţând un joc strâns şi un scor convenabil, şi-a respectat cuvântul. Nu trageţi în vişinii şi în roş-albaştri pentru a-şi fi încărcat avioanele cu jumătăţile avide de cumpărături la sânul Occidentului, ducându-se la război cu alai, ca la nuntă! Tulpina balcanică se va undui mereu în ritmul manelelor.
Capusele fotbalului
– Marius GEANTA
Gigi Becali şi Copos seamănă între ei din ce în ce mai mult, cu cât echipele lor se apropie de Europa Logic ar fi ca oamenii de la Steaua şi de la Rapid să aibă o iarnă liniştită. Să fie preocupaţi doar de refacere după efortul de toamnă, de întărirea loturilor pentru campania europeană de anul viitor sau de culoarea la modă a globuleţelor din pomul de Crăciun. Roş-albastru sau vişiniu?Realitatea pare însă să fie alta. Din Ghencea a plecat Protasov, Ogăraru şi Rădoi stau şi ei în aşteptarea unui gest mic, dar cât se poate de concret din partea patronului. Câteva cartiere mai încolo, Giuleştiul simte frustrarea de a face performanţă pe bani puţini, pentru că, nu-i aşa, prioritatea patronului este plata impozitelor la stat. Impozite pentru ce? Pentru nişte prime încă neplătite fotbaliştilor? Ăsta da exces de zel în privinţa disciplinei financiare! Puntea dintre cele două situaţii, în afara performanţei din Cupa UEFA, este raportul care tinde spre infinit dintre puterea pumnului în piept şi forţa financiară a lui Becali şi Copos. Cei doi se comportă acum, când echipele lor chiar au demonstrat că merită investiţiile făcute şi chiar mai mult de-atât, ca nişte afacerişti cu buzunarul gol. Becali pare tentat să recupereze ceva mărunţiş din transferurile fotbaliştilor exponenţiali, în timp ce Copos are şi acum talentul unic de a se comporta ca susţinător al unei echipe de desculţi.Patronii Stelei şi Rapidului trag acum maximum de profit dintr-o conjunctură favorabilă. Ei au păstrat cumva intacte loturile în ultimii ani, dar pentru asta nu au scos mai mulţi bani din buzunar, ci s-au lovit de scăderea ofertei pentru jucătorii români, ca urmare a contraperformanţelor din ultimii ani. Continuitate-omogenitate-performanţă, acesta este triunghiul desenat involuntar pe nisipul unor investitori cu adevărat strategici. În sensul că strategia lor este maximizarea profitului chiar cu orice preţ. De fapt, cu cel mai mic preţ de pe piaţa bunurilor de îngust consum, cum ar fi fotbaliştii.






































