Acasă Revista presei Copiii din discursul Regelui Mihai

Copiii din discursul Regelui Mihai

143
0

de CĂTĂLIN TOLONTAN
(gsp.ro)
S-a întîmplat conform vorbei din fotbal: “Pe nemți ești sigur că i-ai bătut abia cînd îi vezi urcați în autocar”. Îi poți conduce cu orice scor la pauză sau chiar pînă în minutul 90, dar ei nu vor ceda.
După primul tur, Klaus Iohannis a refuzat să urce în rata de Sibiu. A rămas aici, așa cum a rămas cînd ai lui au plecat în Germania, imediat după Revoluție. Pentru el, România nu a fost o obligație, ci o alegere.
Și, în această seară mai caldă decît anotimpul, dar așa a fost și în decembrie ’89 și așa a fost mereu în zilele speciale, “neamțul” a întors rezultatul de la pauză, cînd era condus cu 3-0.
Acum cîteva zile, citam studiul celor de la openpolitics despre șansele ca Johannis să revină. Oamenii de acolo avut o inspirație calmă. În 18 țări și 25 de ani de alegeri, doar într-un caz din zece s-a petrecut o revenire după o inferioritate de 10 puncte. Dar ei au analizat statistica. Niciodată nu se știe.
Curg imaginile cu Johannis în Piața Universității și adevărul e că doar de două, trei ori în Europa de după căderea Zidului s-a întîmplat ca outsiderul să răstoarne toate pronosticurile într-o asemenea manieră.
Studiile vor arăta de unde au venit cei aproape 1,6 milioane de oameni în plus față de primul tur. Cercetătorii vor afla cine sînt ei și cum am reușit să revenim la un număr de votanți egal cu cel din primul tur al alegerilor din 2000, cînd entuziasmul electoral era mult mai mare.
Văzîndu-i acum, printre steagurile României și măștile Vendetta, îți amintești discursul Regelui Mihai din Parlament. “Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, a spus, în octombrie 2011, Regele.
Copiii invocați de el au ieșit în stradă. Vin din viitor, ca în filmele SF, vin nervoși că le lăsăm o casă vraiște. Regele nu a avut băieți, dar uite că i-a rămas o țară.
N-a fost un vot pozitiv, să nu ne mințim. A fost un vot de dispreț și de iritare teribile. Cînd sondajele au apărut pe TV nimeni nu a înțeles nimic. Noroc cu încrederea celor de la IRES, care au făcut eventul.
Însă nu doar emoția, nu doar ura, nu doar empatia cu diaspora, nu doar disperarea, nu doar eventualitatea răcoritoare a unei alte seri cînd mogulii pierd, ci și o nouă filozofie generațională a creat votul din această zi. În studioul B1 TV, Ion Cristoiu observă: nu mai funcționează vechiul model politic. Nu mai merge cu pomana și cu aparatul de voturi.
Ce vrea această generație, concept mai degrabă civic decît biologic, pentru că s-au revoltat oameni de diverse vîrste? Simplu de zis, complicat de realizat. Să nu mai fim ultimii din Europa. Să fie băgați în seamă și să nu mai cheltuiască niște incompetenți ai prezentului din buzunarul viitorului.
Istoricul britanic Niall Ferguson a muncit un capitol întreg în cartea sa “Marele declin” pe această temă. El spune că tot mai mulți cetățeni ai Europei simt că se comite o fraudă la adresa viitorului lor. Gata, să depășim faza bugetelor multianuale! E nevoie de bugete și de responsabilități intergeneraționale. Cît din ce cheltuim sau din deciziile pe care le luăm îi afectează pe cei care sînt astăzi copii și tineri? “Ar trebui pregătite rapoarte pe generații”, scrie Ferguson.
Măștile albe cu mustăți negre ne somează. Actuala farsă a produs disoluția contractului social între generații. Ei nu mai vor să fie conduși în maniera opacă și necinstită și au declarat-o răspicat: dintr-un milion de voturi în minus în dimineața de duminică, nu se va lumina de luni și Johannis va avea un avans de peste 600.000 de voturi.
Victor Ponta s-a urcat în autocar. Oamenii strigă de pe margine.
Vor respect, dar și salarii mai mari. Vor condiții de carieră mai bune și autorități mai transparente.
Dacă e cu adevărat înțelept, noul președinte al României nu-și va revendica personal albul măștilor. Oricine a făcut-o, oricine a folosit puterea discreționar, s-a trezit cu ei la ușă.
Ura împotriva lui Ponta a fost înainte ura împotriva lui Băsescu și a fost anunțată de ura la adresa lui Năstase. “Două Românii” a zis, în 2004, Adrian Năstase, gîndindu-se în primul rînd la geografie și la educație. E mai mult de atît.
Coborîți din cărțile de economie, din discursul Regelui și evadați de pe facebook, copiii au ieșit în stradă ca să ne ceară factură pe fiecare chestiune care-i privește. Ne-au împrumutat țara, o vor înapoi că și ei au luat-o de la alții, care le urmează și care și-au tras deja măștile pe față, privindu-i cu un zîmbet atent.

 
Danciu ecumenic
de Cristian Geambaşu
Fostul golgeter din Ştefan cel Mare trebuie să împace şi capra, şi varza. Abia apoi se poate ocupa şi de adversarii din exterior.
Recordurile nu ţin de cald. Asta va fi una dintre primele concluzii la care va ajunge Ionel Dănciulescu, recent înhămat la munca de antrenor al lui Dinamo. Cît îi vor folosi în noua activitate cele 515 prezenţe în prima ligă românească (record absolut) şi cele 214 goluri marcate în aceeaşi competiţie (al doilea în clasamentul all-time, după Dudu Georgescu) este greu de spus. Poate în planul prestigiului pe care noul A1 de la Dinamo îl are are în faţa noilor lui elevi, dar nu mai mult. Antrenoratul seamănă cumva cu jurnalismul. Este o meserie complicată şi obositoare, dar care pare foarte simplă şi deosebit de lejeră din exterior. Detestată, dar foarte rîvnită şi despre care lumea crede că ar practica-o cu rezultate considerabil superioare decît ale celor implicaţi direct.
Nu am folosit întîmplător participiul “înhămat” şi nu “desemnat” sau “ales” şi bănuiesc că înţelegeţi de ce. Acolo, în Groapă, trebuie să tragi din greu pentru un dram de normalitate. Plus că adversarii apar de unde nu te aştepţi. Din afară, dar şi din interior. Cei din urmă, ascunşi în Calul Troian, fost Spartan, pozează în legende şi lovesc pe la spate. Contează să ştii şi ceva meserie, dar mai important este să ştii să te poziţionezi faţă de oamenii cu putere de decizie. Parte a unui sistem, Stoican a refuzat să explice motivele adevărate ale demiterii sale, lăsîndu-şi rivalii să colporteze. În momentul în care a devenit ireverenţios faţă de un cap al puterii bicefale de la Dinamo, a fost demascat ca plezirist şi veleitar. Mai româneşte, ca habarnist. Cu viteză luminică, fosta tînără speranţă a tehnicienilor cu pedigree canin s-a transformat într-un tip limitat în meserie, care împiedică progresul tehnico-tactic al echipei.
Dănciulescu ştie toate lucrurile astea. De aceea a ales să fie ecumenic, să colaboreze cu toate confesiunile din club. De la ortodocşii vechii ordini pînă la liber-cugetătorii recenţi. Liniştea se procură nu atît cu sacrificii, cît cu compromisuri, aşa că fostul golgeter vrea să fie în relaţii destinse şi cu Constantin Anghelache, şi cu Ionuţ Negoiţă, şi cu Cornel Dinu, şi cu Pîrcălab sau Augustin. Odată obţinută linştea, Danciu va putea începe şi munca propriu-zisă. Dar trecerea de la munca de lămurire la munca muncă este în fond o formă de eliberare. Danciu nu a fost niciodată un om de birou, iar amănuntul că fostul coleg de fapte de arme Claudiu Niculescu a luat startul în meserie ceva mai repede nu este în măsură a-l tempera.
Presimt că rivalitatea dintre cei doi va dărui partide memorabile fotbalului românesc în viitorul apropiat. Mi-aş dori să fie dueluri între oameni cu filosofii ofensive. Pînă atunci, pe Dănciulescu îl aşteaptă o competiţie în care Dinamo a ajuns o echipă tot mai puţin respectată. Aici are de lucrat mult noul antrenor din Ştefan cel Mare, iar asta nu se repară cu ecumenismul.