Acasă Revista presei Cu cine vor juca?

Cu cine vor juca?

113
0

(ProSport)

Cezar URICEC

 

Patru echipe din România îsi vor afla astazi adversarele din ultimul tur preliminar al cupelor europene

 

In afara de Rapid, care va juca direct în turul I al Cupei UEFA, celelalte reprezentante ale Ligii I în Europa se vor regasi în urnele de la Nyon, unde este programata tragerea la sorti pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, respectiv ultima faza preliminara a Cupei UEFA.

Cele mai mari emotii le vor avea, cu siguranta, dinamovistii, tentativa lor de a patrunde în grupele Ligii putându-se izbi de un nume mare al fotbalului european, precum Liverpool, Arsenal, Sevilla sau Valencia. "O «dubla» cu Lazio sau revansa cu Benfica", au fost preferintele directorului executiv Cristian Borcea.

O situatie complet diferita o are Steaua. Intre cele doua manse cu Zaglebie, ros-albastrii îsi vor afla rivalii din ultimul tur preliminar dinaintea grupelor, acolo unde toata suflarea stelista doreste sa ajunga pentru al doilea an consecutiv. "Nu vrem cu Fenerbahce", declarase Adrian Ilie cu putin timp în urma, alte nume de evitat pentru echipa lui Gica Hagi fiind Spartak Moscova si Sparta Praga.

In UEFA, "ceferistii" lui Andone si galatenii lui Grigoras au beneficiat de coeficientul de tara al României si au fost inclusi în urna capilor de serie pentru aceasta faza a competitiei. Pentru ambele formatii, o întâlnire cu noua echipa a lui Florin Cernat, Hajduk Split, ar putea fi extrem de neplacuta.

Calificati direct pentru turul 1 al celei de-a doua competitii europene intercluburi, rapidistii au fost scutiti de fazele preliminare si vor astepta pâna pe 31 august pentru a trece prin calvarul tragerilor la sorti.

 

Se fac fel si fel de calcule si s-a acreditat ideea ca vom cadea într-o companie valoroasa. Trebuie sa avem convingerea ca într-o dubla disputa se poate întâmpla orice. Rezultatul final nu este influentat în mod direct doar de palmares si de forta echipei respective — Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo

 

N-am mai mers de mult la o tragere la sorti, exact de zece ani, chiar îmi era dor putin. E o lista normala, nu-i nimic de speriat. Vreau sa cadem cu Gorica, pentru o revansa, n-am uitat cum ne-a batut acum un deceniu. O sa ne oprim unde ne-o ajuta Dumnezeu, sper cât mai sus — Marius Stan, director general Otelul

 

Primul nostru obiectiv în acest sezon este calificarea în grupele Cupei UEFA, asa ca va trebui sa trecem de acest tur. Stiu ca putem cadea cu niste formatii destul de puternice, care s-au întarit si ele în aceasta vara, dar cred ca noi suntem mai tari decât toate aceste echipe — Ioan Andone, antrenor CFR Cluj

 

Liga Campionilor, Turul 3 preliminar

(14/15 august si 28/29 august)

 

Adversari pentru Dinamo

 

• FC Liverpool (Anglia)

• Arsenal Londra ( Anglia)

• FC Valencia (Spania)

• FC Sevilla (Spania)

• Benfica Lisabona (Portugalia)

• Ajax Amsterdam (Olanda)

• Werder Bremen (Germania)

• Celtic Glasgow (Scotia)

• Lazio Roma (Italia)

• Glasgow Rangers (Scotia) / Zeta Golubovci (Muntenegru) In tur: 2-0

• Sahtior Donetk (Ucraina) / Piunik Erevan (Armenia) In tur 2-0

• Besiktas Istanbul (Turcia) / Sheriff Tiraspol (Moldova) In tur: 1-0

• Anderlecht Bruxelles (Belgia)

• Dinamo Kiev (Ucraina)

• Levski (Bulgaria) / Tampere (Finlanda) In tur: 0-1

 

Adversari pentru Steaua

 

• Sparta Praga (Cehia)

• Fenerbahce Istanbul (Turcia)

• AEK Atena (Grecia)

• Slavia Praga (Cehia) / Zilina (Slovacia) In tur: 0-0

• Rosenborg ( Norvegia) / Astana (Kazahstan) In tur: 3-1

• Spartak Moscova (Rusia)

• Steaua Rosie Belgrad (Serbia) / Levadia Tallinn (Estonia) In tur: 1-0

• FC Copenhaga (Danemarca) / Beitar (Israel) In tur: 1-0

• FC Toulouse (Franta)

• Dinamo Zagreb (Croatia) / Domzale (Slovenia) In tur: 2-1

• Racing Genk (Belgia) / FK Sarajevo (Bosnia) In tur: 1-2

• Debrecen (Ungaria) / Elfsborg (Suedia) In tur: 0-1

• FC Zürich (Elvetia)

• SV Salzburg (Austria) / Ventspils (Letonia) In tur: 3-0

• BATE Borisov (Belarus) / Hafnarfjordur (Islanda) In tur: 2-0

 

Cupa UEFA, Turul 2 preliminar

(16 august si 30 august)

 

Adversari pentru CFR Cluj si Otelul

 

• Lokomotiv Sofia (Bulgaria)

• Erciyesspor (Turcia)

• Maccabi Netanya (Israel)

• Vojvodina Novi Sad (Serbia)

• Anorthosis Famagusta (Cipru)

• Rabotnicki (Macedonia)

• Slaven Koprivnica (Croatia)

• Siroki Brijeg (Bosnia)

• Omonia Nicosia (Cipru) / FK Rudar (Muntenegru)

• FK Bezanija (Serbia) / Besa (Albania)

• Hajduk Split (Croatia) / Buducnost (Muntenegru)