De ce a pierdut Dinamo

(Gazeta Sporturilor)

Andrei Vochin

5 motive pentru care Ã…Ştefan cel Mare n-a mai bătut la Vaslui, ci Vasluiul a bătut în Ã…Ştefan cel Mare

1. Atitudine

Dacă se întîmpla doar în prima repriză, am fi bănuit întîmplarea. Însă startul somnabulic al campioanei şi în partea secundă a jocului a demonstrat două lucruri. Primul: că Dinamo se comportă de parcă şi acum ar avea ecartul de puncte din sezonul trecut. Jucătorii abandonează la prima opoziţie mai puternică, aleargă mult mai puţin decît ar fi cazul şi contemplă. Al doilea: că Vasluiul n-a ales să înceapă prudent, ci puternic. Două cornere în startul fiecărei reprize, o mare ocazie a lui Ljubinkovici în minutul 2 al primei părţi, salvată de Lobonţ, şi două goluri înscrise în debutul părţii secunde, suficiente pentru a produce cea dintîi surpriză a campionatului.

2. Eficacitate.

 Dinamo a pornit greu amblele reprize, însă n-a făcut un meci catastrofal. Echipa a fost scurtă, a ajuns destul de des la poarta lui Hăisan, în special în primele 45 de minute, a avut o posesie zdrobitoare (61%-39%). A tras de 19 ori (!) la poartă. De aici înainte au început să apară problememle. Pentru că doar 6 şuturi au fost pe spaţiul porţii. Eficacitatea e un capitol determinant în marile competiţii. În Liga Campionilor de pildă, echipele importante au o rată la finalizare de un gol marcat la 4-5 şuturi expediate. Iar din două-trei ocazii înscriu o dată. Cînd ies din aceste matrice, de regulă, pierd jocurile. Calculaţi deviaţia lui Dinamo şi veţi avea o altă explicaţie a eşecului.

3. Inspiraţie antrenori.

Dorinel Munteanu n-a făcut numai un joc bun în cîmp, ci a judecat lucid partida. Jose Mourinho, cît e el de arogant, e de părere că atunci cînd evoluezi în faţa unui adversar mai puternic, nu trebuie să te sfieşti să foloseşti orice mijloc pentru a-ţi atinge scopul. “Dacă trebuie să te întreci cu un Ferrari n-o să ai şansă decît dacă reuşeşti fie să-i rupi volanul, fie să-i pui zahăr în rezervor”, se exprima plastic tehnicianul în cartea sa “Anatomia unui învingător”. Asta a făcut Dorinel. A aşezat, practic, 3 mijlocaşi centrali, el, Panait şi Ljubinkovici, în zona cea mai bună a dinamoviştilor, le-a rupt jocul la construcţie şi, în momentul capturării balonului, a acţionat pe flancuri, zonele vulnerabile ale “cîinilor”. În replică, Rednic a început meciul cu Fernandes, care, într-o repriză întreagă n-a reuşit nici o recuperare, nici o intercepţie, nici o pasă filtrantă. Firesc, l-a înlocuit la pauză. Numai că, prin rotaţiile pe care le-a făcut mai apoi, Adrian Cristea, cel mai activ mijlocaş, a ajuns să evolueze pe postul lui Ropotan, cel mai departe de poarta lui Hăisan.

4. Fazele fixe.

Ã…Şi aici Dinamo a primit o palmă de la Vaslui. Cunoscînd forţa gazdelor la acest capitol, moldovenii au reuşit să evite atfel de momente ale jocului, Niculescu beneficiind de doar 3 lovituri libere din zonă centrală. În plus, din 12 faze fixe, gazdele nu au ajuns să tragă la poartă decît de 3 ori, creîndu-şi numai două ocazii. În schimb, oamenii lui Dorinel au exploatat aceste momente, astfel că din 9 faze fixe, ei au şutat la poartă de 5 ori, 3 fiind mari ocazii. Ã…Şi, cel mai important, unul a fost golul prin care au deschis scorul.

5. Erori individuale.

 Cînd spun că o echipă se construieşte de la fundaţie, antrenorii nu bat cîmpii. Atacanţii vînd biletele, apărările fac rezultatul. Pe linia de fund Dinamo a scîrţîit şi pentru că 3 din 5, fundaşii Moţi şi Pulhac, precum şi închizătorul Mărgăritescu, au lipsit. În plus, dintre cei rămaşi, Radu Ã…Ştefan şi Blay s-au “completat” demonic la faza golului secund, primul oferindu-i mingea în dar lui Temwanjera, celălalt visînd la apariţia lui Gheorghiu cum a visat şi în Supercupă la Burdujan.

Lată cu Lazio?

RADU NAUM

Înfrîngerea cu Vasluiul s-ar putea să le prindă bine dinamoviştilor. Cu Steaua e OK, nimic de zis. STEAUA-BATE merge şi cu, şi fără linie despărţitoare. Vorbele prudente ale jucătorilor sînt perfect acceptabile şi absolut inutile în ordinea emoţiilor. Să tremuri pentru Steaua în lupta cu belaruşii e ca şi cum ai tremura pentru lup în faţa oii. E un drept cîştigat după marile aventuri europene şi un final de campionat superb gestionat de Becali. Superioritatea lui în faţa angoasei dinamoviştilor la tragerea la sorţi e perfect justificată: “Am platit ce aveam de platit, gata!”. E bine să ştii că eşti cu chitanţele la zi, chiar şi cu cele invizibile, şi să ştie şi debitorii. Lucru valabil şi pentru campioană. Atît cît a decontat fotbalistic în istoria-i zdruncinată de transferuri, atît a primit. Dar cît de rău e? Ã…Şefii ei, cu toată tristeţea afişată, au văzut corect: “Mai bine nu se poate!”. Nimic de reţinut din lamentările despre ghinionul structural al acestui club, un soi de dat în bărci pe o mare de lacrimi de crocodil. Dinamo a avut fix atîta ghinion cît să poată să-şi facă singură norocul.

Norocul, da, are multe feţe. Una e rotundă, şugubeaţă şi ambiţioasă, de moldovean cu moţ. Porumboiu tocmai le-a predat lecţia numărul 1 din înţelepciunea plăiaşă: o călătorie de o mie de leghe începe cu un duş. Rece. Căderea cu Vaslui e tot ce poate fi mai fast pentru Dinamo acum, înainte de Lazio. Care nu e o sperietoare decît în măsura în care vrem noi să fie. Lazio a prins Liga datorită unei situaţii virtual irepetabile, cu Juve retrogradată, Milan şi Fiorentina depunctate. Fără Calciopoli, echipa lui Delio Rossi ar fi mers cuminţică în UEFA, să sperie eventual Rapidul, mai spre toamnă. Lazio, cu Rocchi, egalul lui Mutu ca goluri, dar cu bunicuţul Ballotta, 43 de ani, nu e, să ne-nţelegem, o echipă oarecare, dar nici nu-ţi omoară speranţa. Evident, Celtic, Rangers, Andrelecht, Besiktas sau Levski (vă sună vreun clopot?) ar fi fost mai uşoare, dar au aceeaşi meteahnă ca şi Dinamo: mor să le vadă Europa, să le laude, să vină acasă, la nenorocirile zilnice, cu o coroniţă. S-ar da peste cap pentru un colţişor de masă la ospăţul bogaţilor. În Italia, Spania, Anglia sau Germania, dacă nu mergi pentru trofeu mai bine stai pe fundul tău. În străini, pentru ei, locul 2 e ca locul 22, nu contează. Iată cum, cu Lazio, Dinamo a prins falia dintre două lumi, una de necucerit, alta de ne-păcălit. E aproape un dar al soartei, pînă cînd îşi va putea face singură cadouri. Evident altele decît jucători răsuflaţi şi strigăte spartane de speriat propria umbră.

Cîini plouaţi

Ovidiu Ioaniţoaia

Aşadar, a explodat cea dintîi bombă a stagiunii: FC Vaslui a bătut-o pe campioană, ba chiar în fieful acesteia! Pe cît de nescontată, pe atît de muncită, victoria s-a datorat jocului precis şi energic al grupării lui Dorinel Munteanu. Dacă Neamţul a dat pînă acum, să zicem, o serie de extemporale ca antrenor, mai grele ori mai uşoare, el a susţinut sîmbătă examenul de licenţă. L-a trecut cu brio. Ã…Şi-a aşezat deştept formaţia şi, oferindu-i propriul exemplu, a învăţat-o să lupte la baionetă. Vasluiul a zidit două baricade şi a aşteptat, iar cînd i s-a ivit ocazia, a lovit letal. A avut şi oarece noroc, căci Zicu, Bratu şi Năstase au irosit ocazii imense, numai că norocul mai e, vorbă veche, şi cum şi-l face omul. Dorinel a ştiut să şi-l facă. Altfel, am înţeles ce a îndemnat-o pe Steaua să umble după Mardare, pentru că tînărul fundaş central al trupei moldave s-a numărat, alături de portarul Hăisan, de Bălace şi de Ljubinkovici, printre primii artizani ai succesului. N-a greşit nici o minge, chiar nici una. N-am înţeles ce-a determinat-ope vicecampioană să renunţe la el, dar asta e altă poveste.

Triumful lui FC Vaslui trebuie explicat însă, obligatoriu, şi prin evoluţia mai ştearsă, sub aşteptări, a lui Dinamo. Zişii spartani s-au dovedit prea siguri pe ei şi au plătit nesăbuinţa cu vîrf şi îndesat. Mai preocupaţi pe parcursul săptămînii de tragerea la sorţi pentru C1, ei şi-au închipuit că ajunge să intre pe teren contra vasluienilor ca să cîştige. În măsura în care le ieşise la Buzău, excesul de autoîncredere i-a costat sîmbătă, cînd adversarul, lepădîndu-se de complexe, şi-a apărat şansa cu străşnicie, eroic. Paradoxal, tocmai întărirea lotului roş-alb a dus la slăbirea echipei. Bratu şi Zicu întîrzie să se integreze, mai degrabă complicînd jocul decît simplificîndu-l. Nu i-au adus nici viteză, nici limpezime, nici eficienţă. De aici şi părerea că, aşa încet cum se mişcă, uneori parcă alergînd pe loc, tot Dănciulescu e mai util. Prin el însuşi şi prin aceea că reuşeşte să-l pună mai bine în valoare pe Cl. Niculescu. Cu Bratu şi cu Zicu, Dinamo trebuie să interpreteze alt registru şi încă nu izbuteşte, din care pricină, logic, Rednic are de ce să fie supărat pe elevii săi. Are însă motive să se privească şi-n oglindă, întrucît s-ar fi impus fie să nu-i titularizeze pe Ropotan, pe Fernandes şi pe Zicu, fie să-i schimbe mai devreme. Ca să nu mai spun, mutînd planul discuţiei, că arbitrul Tiberiu Lajos, la care conducătorii “cîinilor” s-au răţoit degeaba, putea să-l elimine pe Bratu. Rezumînd, merită observat, fără să ne grăbim însă a lansa verdicte, că Dinamo şi-a pierdut din forţa şi din strălucirea etalate în sezonul precedent. Cum nu-i doar în interesul său, ci al întreg fotbalului nostru, ca gruparea din Ã…Ştefan cel Mare să-şi recapete cadenţa pînă la dubla cu Lazio, să nădăjduim că acest duş rece o va fi ajutat să se trezească la realitate. Soluţia redresării se află în vestiar, dar ea trebuie găsită. Cît mai repede.