(gsp)
Andrei Vochin
“Decît să bat cu 1-0, prefer un 3-2″. Acesta a fost principiul lui Gigi Mulţescu, enunţat imediat după instalare. Omul a vorbit serios. În sprijinul cuvintelor a adus faptele fotbalistice, traduse mot-a-mot prin modificarea sistemului de joc. La startul meciului cu Farul, Dinamo a încercat un 4-3-3 ce s-a dorit a fi extrem de ofensiv, cu trioul Zicu – Dăciulescu – Bratu în faţă, susţinuţi din urmă de Cristea, de Cătălin Munteanu şi, deseori, de Ropotan. O foame de puncte şi de faze spectaculoase pe care noul tehnician al “cîinilor” a vrut să şi-o potolească numai cu deserturi. În absenţa felului de bază, al mîncării sănătoase, adică a unui fundament organizatoric solid, Dinamo ne-a propus în prima repriză o debandadă ofensivă. Un asalt cam ca în curtea şcolii, cu acţiuni venite de peste tot şi de nicăieri, urmate de o contemplare defensivă, o tranziţie negativă înceată, adică o repliere după bunul plac al fiecăruia, în zone de teren nedefinite, cu o opoziţie semiactivă, fără agresivitate. Rezultatul? Nici o ocazie clară în 45 de minute.
Lucrurile nu s-au modificat fundamental după pauză, o dată cu schimburile Torje – Zicu şi Izvoreanu – Pekarici şi Munteanu – Miranda. Au apărut două ocazii ale lui Bratu, alte cîteva la poarta lui Lobonţ, dar esenţa a rămas aceeaşi. Pentru că în fotbal nu e important cîţi atacanţi pui pe teren, ci cîţi jucători eşti în stare să aduci în careu la fiecare fază. Iar această dinamică nu o poate învăţa nici Mourinho de la o săptămînă la alta.







































cum sa mearga atacul daca mijlocul,este varza?cine este la constructie,cine ?cristea e bun la tenis ,joaca doar singur.avem la dinamo2 3-4 jucatori marfa ,cred ca ar trebui promovati cu mult curaj.trebui sa simta si ei spiritul dinamo
buna analiza,nu mai e nimic de zis!
Comments are closed.